Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Cum a ajuns un vicepreședinte…

Cum a ajuns un vicepreședinte din partidul lui Chicu consultant într-un proiect de milioane la CFM-ul condus de fostul lui consilier

Anatol Usatîi, vicepreședintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, fost ministru al Economiei și Infrastructurii în guvernul condus de Ion Chicu, a ajuns consultant într-un proiect de peste o sută de milioane de euro, implementat de Calea Ferată din Moldova, instituție condusă de Oleg Tofilat, un fost consilier al lui Ion Chicu în perioada în care acesta ocupa funcția de prim-ministru. Tofilat și Usatîi susțin că nu există nicio legătură între activitatea lor în Guvernul Chicu și cooptarea fostului ministru în cadrul proiectului Căilor Ferate. 

Proiect de peste 100 de milioane de euro

În luna august 2023 a fost lansat proiectul investițional ce presupune achiziționarea de șine, traverse, elemente de fixare și balast pentru reînnoirea liniilor principale de-a lungul coridorului Nord-Central în Moldova și efectuarea lucrărilor de reabilitare pentru aproximativ 128,3 km de linie, dintre care estimativ 96,7 km reînnoire completă și 31,7 km de reînnoire parțială. Proiectul implică finanțare combinată în mărime de 114 milioane euro sub formă de granturi și împrumuturi. Căile ferate reînnoite vor lega localitățile Vălcineț – Ocnița – Bălți – Ungheni – Chișinău – Căinari. 

Până la etapa actuală au fost semnate cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD): acordul de împrumut în mărime de 23 de milioane de euro și acordul de grant oferit prin intermediul Instrumentului de Vecinătate, Cooperare pentru Dezvoltare și Cooperarea Internațională pentru Europa Globală în mărime de 19,5 milioane euro. La 13 decembrie 2023 Guvernul a aprobat negocierea și semnarea unui contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI)  sub formă de împrumut în mărime de 41,2 milioane euro, acesta fiind semnat la 18 decembrie 2023. Totodată, urmează a fi alocat un grant în mărime de 12 milioane euro. Complementar, se discută cu BERD asupra majorării sumei împrumutului de la 23 la 41,2 milioane euro. În total bugetul proiectului ar urma să fie constituit din 82,4 milioane euro împrumut și 31,59 milioane de euro grant. Resursele vor fi orientate spre achiziția de materiale, contractarea lucrărilor de proiectare și reabilitare pentru întregul tronson. 

„Contractul a fost semnat pe doi ani, dacă va fi necesar să fie prelungit vom negocia suplimentar”

Din luna august 2023, Anatol Usatîi este consultantul proiectului privind reabilitarea căii ferate. Usatîi este vicepreședintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), condus de Ion Chicu și a ocupat anterior funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii în guvernul Chicu. Directorul CFM, Oleg Tofilat a fost anterior consilierul lui Ion Chicu, atunci când acesta ocupa funcția de prim-ministru. 

Oleg Tofilat susține că Anatol Usatîii a fost angajat drept consultant la proiect de către BERD, fără a avea o tangență politică. „Anatol Usatîi are o funcție de consultant din partea băncii, iar proiectul este implementat de CFM. Acest proiect este unul investițional, care se desfășoară în cadrul FIDIC Yellow, acesta fiind un cadru normativ de contracte de inginerie civilă. În cadrul FIDIC se pregătește documentația de concurs, cerințe tehnice pentru participanți, corespunderea la aceste cerințe tehnice, set de documente sofisticate, inginerești. Procesul este foarte similar cu acela de la drumuri, de aceea experiența domnului Usatîi este relevantă anume în cadrul FIDIC. Aceste este un exercițiu absolut ingineresc și nu poartă caracter de politică sau politici. Dumnealui a fost angajat direct de BERD, de regulă, BERD-ul angajează după regulile sale, ca și alte instituții financiare au cerințe destul de specifice față de experții selectați. Pot spune că nu sunt foarte mulți cunoscători de practicile FIDIC la noi în țară”, a declarat directorul CFM, Oleg Tofilat.

Anatol Usatîi a declarat pentru ZdG că a fost angajat de către BERD prin concurs, pe un termen de doi ani. „Pe site-ul BERD-ului am depus documentele necesare ca să particip la selecție. După asta am trecut un interviu online, am fost ales și am semnat contract. Eu ofer servicii de consultanță pentru unitatea de implementare a proiectului care a fost creată în cadrul CFM-ului. Consultanța este în cadrul managementului financiar, achiziții etc. Mi-am început serviciul de la 1 august 2023, contractul a fost semnat pe doi ani, dacă va fi necesar să fie prelungit vom negocia suplimentar”, susține Anatol Usatîi. 

Ziarul de Gardă a scris anterior despre problemele financiare cu care se confruntă CFM fiind acumulate noi restanțe salariale. Eduard Calancea, vicedirector al CFM  responsabil de activitatea economică, admite că toți angajații întreprinderii nu și-au primit salariile pentru ultimele două luni. În același timp, ZdG a constatat că circa patru milioane de lei din bugetul CFM au ajuns la sfârșitul anului 2023 la o companie rusă care a câștigat,  în urma unei licitații soldate cu acuzații și o contestație, dreptul de a oferi servicii de diagnosticare a vagoanelor marfare. La licitație au participat alte două companii, una dintre care este direct conectată la firma care a obținut contractul. 

CFM este compania națională de transport feroviar a R. Moldova care administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată, fiind considerată cea mai mare întreprindere de stat, cu circa 6 mii de angajați.