Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cronologia unei „deposedări” de mandatul…

Cronologia unei „deposedări” de mandatul de primar. Cum a ajuns fără fotoliu edilul orașului Căușeni, ales din primul tur cu peste 76% din voturi

Sursa: ZdG

Cel de-al doilea mandat al primarului orașului Căușeni Anatolie Donțu a fost invalidat duminică, 19 noiembrie, în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale. Decizia ar fi fost luată în baza acelorași argumente pe care prima instanță și Curtea de Apel Chișinău le-au considerat neîntemeiate, când au examinat mai multe cereri privind anularea înregistrării candidatului Platformei Demnitate și Adevăr (DA).

Pentru că decizia motivată a organului electoral nu a fost încă prezentată candidatului și Comisiei Electorale Centrale (CEC), ZdG prezintă deciziile anterioare ale instanțelor pe marginea acestui caz.

Contactat de ZdG, Anatolie Donțu a declarat că un contracandidat a solicitat Consiliului electoral de circumscripție Căușeni 10/1 să-i fie invalidat mandatul pentru că acesta ar fi avut interdicție de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, după ce a fost constatat cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

Sursa: Anatol Dontu/Facebook

Totuși, conform informațiilor publice, primarul din Căușeni nu a fost inclus anterior în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică (Registrul interdicțiilor).

Trei contracandidați, împotriva primarului Platformie DA

La mijlocul lunii octombrie, în data de 13, judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Victor Lebedev, Tatiana Ambroci-Ivanov și Ion Guzun împotriva Consiliului electoral de circumscripție electorală (CECE) Căușeni 10/1 și a lui Anatolie Donțu cu privire la abrogarea hotărârii nr. 26 din 05.10.2023 a CECE Căușeni nr. 10/1 privind înregistrarea lui Donțu în calitate de concurent electoral.

Cei trei contestatari ai hotărârii din 5 octombrie, prin care Donțu a fost înregistrat în calitate de candidat la funcţia de primar al oraşului Căuşeni desemnat de către partidul politic Demnitate şi Adevăr, au fost contracandidații săi: Victor Lebedev – partidul Mișcarea Respect Moldova, Tamara Ambroci Ivanov -partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Ion Guzun, candidat independent.

Înregistrarea lui Donțu în calitate de candidat, mai întâi respinsă de Consiliul electoral pentru că ar fi fost într-o listă cu reprezentanții ex-partidului Șor

La data de 3 octombrie, CECE 10/1 Căușeni a respins cererea lui Donțu de înregistrare la alegeri, motivând că este inclus într-o listă a persoanelor private de dreptul de a ocupa funcții de răspundere emisă de CEC în baza Deciziei Curţii Constituţionale din 19 iunie prin care Curtea a declarat ca ilegal partidul Șor, el fiind și vizat într-un actul de constatare din iunie 2021 emis de ANI privind încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Anatolie Donțu a precizat pentru ZdG că includerea lui în lista reprezentanților fostului partid Șor, care nu pot participa la alegeri, ar fi fost o „eroare”, care ar fi afectat circa 70 de primari care nu aveau legătură cu fosta formațiune politică a ex-deputatului fugar, și care a fost „corectată” mai târziu de CEC.

Astfel, la 5 noiembrie, Donțu a fost înregistrat în calitate de candidat.

Privat de dreptul de a ocupa o funcţie electivă?

Primarul orașului Căușeni a declarat în instanța de fond că nu a fost privat de dreptul de a ocupa funcții elective, având în vedere că ANI a întârziat cu punerea în aplicare a decizie care a rămas definitivă.

„Alegaţiile reclamanților precum că ar fi privat de dreptul de a ocupa o funcţie electivă emisă în baza actului de constatare nr. 188/18 din 17.06.2021 rămas irevocabil prin Decizia Curţii Supreme de Justiţei din 11.05.2022 este nefondată.

Menţionează că în baza actului 188/18 din 17.06.2021, dânsul nu a fost privat de dreptul de a ocupa funcţii elective”, a susținut primarul degrevat din Căușeni, în fața instanței.

În iune 2022, ANI a depus o cerere de chemare în judecată împotriva primarului orașului Căușeni, Anatolie Donțu, cu privire la încetarea înainte de termen a mandatului de primar.

Cererea ANI de încetare a mandatului înainte de termen a primarului și de includere în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție, declarată inadmisibilă de instanță

Prin încheierea Judecătoriei Căușeni, sediul Central, din 3 octombrie 2022, cererea ANI de chemare în judecată privind încetarea mandatului a fost declarată inadmisibilă, din motiv că aceasta a fost înaintată peste termenul legal prevăzut de legislația în vigoare, de 5 zile de la rămânerea actului definitiv. Decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău pe 23 ianuarie 2023.

„De aici reiese că deși actul de constatare nr.188/18 din 17 iunie 2021, emis de Inspectoratul de Integritate, a rămas definitiv prin decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) din 11 mai 2022, acesta nu a fost pus în executare în termenul prevăzut de lege de 5 zile din data rămânerii definitive, respectiv acesta nu produce careva efecte juridice, or punerea în executare a actelor administrative peste termen, este sancționat cu declararea inadmisibilității cererii și neexecutarea acestui act.

Având în vedere că ANI s-a adresat peste termen pentru punerea în executare a actului de constatare, deși acesta este definitiv, nu produce careva efecte juridice, și anume încălcarea dată a generat și faptul că Anatolie Donțu nu a fost inclus în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.

Or, însăși ANI la data de 4 octombrie 2023, a expediat în adresa consiliilor electorale de circumscripție lista nr. 3132 a persoanelor care au interdicția de a ocupa funcția publică sau de demnitate publică, iar potrivit listei date, Anatolie Donțu nu figurează în această listă”, a reținut judecătoarea Olesea Ciocîrtă-Rusu, care s-a pronunțat pe caz.

Curtea de Apel Chișinău a declarat pe 25 octombrie, cu 10 zile înainte de primul tur al alegerilor, inadmisibile cererile de apel depuse de Tamara Ambroci-Ivanov Tamara și Victor Lebedev, doi candidați la funcția de primar al orașului Căușeni, împotriva hotărârii Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă din 13 octombrie 2023, din motiv că apelanții nu au depus în termen legal motivarea cererii de apel.

CEC: „Când s-au depus actele pentru înregistrarea candidaților, persoana respectivă nu figura în acea listă de restricții”

Întrebată despre invalidarea mandatului lui Donțu, în cadrul conferinței de presă pentru prezentarea rezultatelor preliminare privind desfășurarea alegerilor locale generale, președinta CEC Angelica Caraman a afirmat că „a rugat colegii de la Consiliul electoral de circumscripție să le transmită acea hotărâre motivată pentru că a văzut doar dispozitivul”.

„Din ceea ce au explicat ei, s-au bazat pe hotărârea Curții Supreme de Justiție care a menținut hotărârea Curții de Apel prin care a fost de asemenea menținut actul de constatare al ANI. Se bazează pe actul ANI care a rămas definitiv prin care au fost impuse restricții de a ocupa funcții elective pentru persoana în cauză. Ar fi mai corect să avem și un răspuns de la ANI. În orice caz, când s-au depus actele pentru înregistrarea candidaților, persoana respectivă nu figura în acea listă de restricții iar organul electoral s-a bazat pe acele hotărâri ale instanțelor de judecată”, a mai spus Caraman.

Membrul CEC Alexandr Berlinschii a menționat că, atunci când Donțu a fost înregistrat în cursa electorală, a fost contestată înregistrarea de către alți participanți la procesul electoral.

„Cel puțin noi avem două hotărâri ale instanțelor de judecată care prin care au lăsat în cursă pe Anatolie Donțu (…). Din ceea ce cunoaștem noi, această încheiere a Curții de Apel nu a fost contestată la CSJ, respectiv înregistrarea candidatului în cursa electorală nu a fost făcută contrar legii (…)”, a afirmat Berlinschii.

De cealaltă parte, membrul CEC Pavel Postica a vorbit despre „hotărâri neuniforme” ale instanțelor de judecată.

„Avem situații total diferite, în care persoane care sunt exact aceeași situație ca și Donțu au fost excluși din cursa electorală încă la etapa de campanie, prin hotărâri irevocabile ale instanțelor de judecată. Dar avem și situații inverse, în care el a fost păstrat în cursa electorală iar decizia finală cu privire le legalitatea alegerilor urma să fie adoptată după alegeri. Într-adevăr avem pe același timp de situații, identice, soluții diferite ale instanțelor de judecată, (…) nu doar legate cu actele de constatare ale ANI”, a relatat Postica.

Președintele Platformei DA Dinu Plîngău a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care menționează că „așteaptă ca CEC să-și repare propria crimă împotriva democrației, în baza contestației depuse”.

„În paralel, pregătim mai multe plângeri penale pe numele tuturor făptașilor și vă asigur, cineva va trebuie să răspundă penal.

Mâine, dacă nu avem semnale că crima împotriva democrației nu va fi oprită de către Comisia Electorală Centrală, depunem plângerile la procuratură și începem procesul de colectare a semnăturilor din partea tuturor primarilor, indiferent de culoarea politică, în susținerea primarului orașului Căușeni. Totodată, vom convoca Consiliul Național Politic unde se va discuta organizarea unui protest, la care vor fi invitate toate partidele por-europene, care pledează pentru stat de drept și democrație veritabilă”, a scris Plîngău.

În primul tur de scrutin al alegrilor locale generale, conform datelor prezentate de CEC, Anatolie Donțu a primit 76.30% din voturi (4 907) obținând astfel al doilea mandat de primar.

Și Ion Ciontoloi, care a fost președintele raionului Căușeni pentru 10 ani, acum consilier raional din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a contestat hotărârea de înregistrare a lui Donțu în cursa electorală. Totuși, cele două încercări au fost eșuate pentru a depus cererea de chemare în judecată fără a avea dreptul să semneze contestația, nefiind împuternicit în acest sens, folosind o procură dată de președintele PLDM Vlad Filat.

Proiect finanțat din bani europeni – blocat de interesele personale ale funcționarilor publici

ZdG a relatat recent că acuzațiile reciproce ale unor funcționari de rang înalt din Căușeni că ar urmări interese personale împiedică de mai bine de 20 de luni realizarea proiectului „Agri-Hub”, finanțat din bani europeni. 

Pe de o parte, primarul orașului Căușeni, Anatolie Donțu, este învinuit de unii consilieri, în frunte cu Ion Ciontoloi, că ar fi vrut să profite de pe urma acestui proiect, dezvoltând o zonă agro-industrială chiar în apropierea magazinului de construcții pe care îl deține, tot în acea regiune aflându-se și un teren procurat de tatăl său. 

Pe de altă parte însă, Donțu spune că Ciontoloi și alți consilieri ar tergiversa realizarea proiectului doar pentru că Ciontoloi nu și-ar dori să fie dezvoltată o nouă zonă industrială, care ar putea face concurență pieței din apropiere, a cărui proprietar este chiar consilierul.