Principală  —  IMPORTANTE   —   Cetățenii vor putea să-și perfecteze…

Cetățenii vor putea să-și perfecteze pașapoarte noi fără a prezenta „documente justificative”. Directorul ASP: „Până în septembrie ar trebui să recepționăm 250 de mii de blanchete”

Cetățenii R. Moldova vor avea posibilitatea să-și perfecteze actele de călătorie la sediile Agenției Servicii Publice (ASP) fără a fi necesară prezentarea actelor de justificare pentru a le fi acceptate cererile, a anunțat directorul Agenției, Mircea Eșanu, în cadrul unei conferințe de presă organizată după ședința Guvernului de miercuri, 27 iulie.

Potrivit șefului ASP, în weekendul următor, 30-31 iulie, autoritățile ar trebui să recepționeze un lot de aproximativ 50 de mii de blanchete din cele procurate pentru perfectarea actelor, iar până la sfârșitul lunii august ar trebui să mai ajungă la Chișinău încă 100 de mii de blanchete.

„Avem o primă comandă, până în septembrie să vină 250 de mii de blanchete. Documentele de călătorie au un grad înalt de securitatea. Este o criză mondială de cipuri (…). Noi avem deja confirmarea că producătorul nostru deține toată materia primă, inclusiv cele 250 de mii de cipuri le deține în stoc”, dă asigurări Mircea Eșanu.

„Și coridor verde organizăm la vamă pentru ca să ajungă cu tirul neîntârziat. Speranța noastră este că de luni revenim complet în regim normal, cu excluderea obligativității confirmării actelor, documentelor de călătorie (…). Intenția noastră a fost să nu oprim în nici o zi emiterea de pașapoarte. Și astăzi emitem 1 000 de pașapoarte pe zi. Cunoaștem că sunt și concetățenii noștri din diasporă care sunt acasă și vin inclusiv să-și perfecteze actele de călătorie și identitate (…). ”, a menționat șeful ASP.

Potrivit lui Mircea Eșanu, de săptămâna trecută în cazul cererilor la termen ordinar nu mai este solicitată dovada călătoriei sau programarea prealabilă.

Întrebat dacă reducerea tarifelor pentru emiterea pașapoartelor se datorează achiziționării la un preț mai mic a blanchetelor, Mircea Eșanu a spus că această ieftinire ar fi un „rezultat direct al închiderii schemei care a existat din 2014”.

„Este o consecință directă. Acum noi știm exact calendarul livrărilor, știm cât am cumpărat, inclusiv banchetele care urmează să vină în acest weekend”, a declarat Eșanu.

Potrivit autorităților de la Chișinău, în primele trei luni de la începutul agresiunii Rusiei în Ucraina a fost emis un număr de pașapoarte cât de obicei era emis în termen de șapte luni.

Tarifele pentru o serie de servicii prestate de Agenția Servicii Publice (ASP) vor fi reduse, începând cu 1 august 2022, iar lista beneficiarilor de înlesniri la obținerea unor servicii publice va fi extinsă. O Hotărâre în acest sens a fost aprobată, miercuri, 27 iulie, de Executiv.

Astfel, pașapoartele eliberate cetățenilor Republicii Moldova, în termen de 20 de zile lucrătoare, se vor ieftini cu 200 de lei – de la 850 la 650 de lei. Cei care solicită eliberarea pașaportului în 10 zile lucrătoare vor achita 1240 de lei, în loc de 1280, iar pentru eliberarea documentului în 5 zile, cetățenii vor plăti 1430 de lei, și nu 1490, cum era până în prezent. Pentru ridicarea pașaportului în ziua adresării, va fi achitată suma de 2080 de lei, în loc de 2130 lei.

Anual, Agenția Servicii Publice eliberează circa 450 mii de pașapoarte, dintre care circa 60% sunt eliberate în termen de 20 de zile lucrătoare.

Până acum, cetățenii care veneau fără programare, direct la centrele multifuncționale ale Agenției, conform principiului rândului viu, și voiau să-și perfecteze pașapoartele în regim de urgență, adică „în ziua adresării” sau în termen de 24 de ore, trebuiau să prezinte unul din următoarele documente justificative, pentru ca să le fie acceptate cererile: bilete de călătorie procurate; bilete de odihnă procurate; medical, demersul Ministerului Sănătății sau al instituției medicale care confirmă trimiterea persoanei pentru reabilitare, recuperare sau la tratament medical peste hotarele R. Moldova; de deplasare (delegație), eliberat de angajator și/sau invitația, scrisoarea oficială eliberată de autoritățile străine privind desfășurarea seminarelor, trainingurilor, competițiilor sportive etc.; document justificativ al studentului care atestă că acesta urmează să susțină sesiunea la instituția de învățământ de peste hotare; care atestă decesul unei rude de peste hotare.