„Cel mai mult am vrut să cunosc cultura mamei mele… ” Douăzeci de voluntari ai Corpului Păcii vor contribui la dezvoltarea culturii americane și locale în R. Moldova

Douăzeci de voluntari ai organizației Corpul Păcii veniți din Statele Unite ale Americii au depus vineri, 16 august, jurământul. Aceștia au ajuns în R. Moldova pe 4 iunie și, timp de zece săptămâni, au trecut un program de instruire intensivă pentru a deveni profesori de engleză, educație pentru societate și consultanți în dezvoltare comunitară și organizațională în școlile din țara noastră.
Steven Siroteac este un tânăr de 26 de ani, specializat în istorie, care a predat în școlile din America. Acesta este pentru prima dată în R. Moldova. Anterior, a fost de câteva ori în România, mama lui fiind româncă. Steven a mărturisit că țara noastră l-a uimit. „Moldova este o țară extrem de frumoasă, am venit aici în anotimpul minunat, adică atunci când totul era verde, multe fructe coapte și gustoase. Mi-a plăcut foarte mult și continuă să-mi placă”, a declarat voluntarul zâmbind.
Corpul Păcii SUA în Moldova este o organizație de voluntari americani care susține dezvoltarea comunităților din R. Moldova. Încă de la începutul activității Corpului Păcii în Moldova, peste 1 400 de voluntari au susținut membrii comunităților moldovenești în realizarea propriilor obiective de dezvoltare și au reușit să promoveze o comunicare mai eficientă între cetățenii Republicii Moldova și cei ai Statelor Unite ale Americii. Începând cu acest an, cel de-al 36-lea grup de voluntari vor fi alături de elevii din școlile rurale o perioadă de doi ani.
Întrebat de ZdG de ce a ales acest proiect, Steven ne-a răspuns că și-a dorit mereu să aibă o carieră în educație, „dar cel mai mult am vrut să cunosc cultura mamei mele, chiar dacă aceasta s-a născut în România, la Galați, foarte aproape de granița cu Moldova, am pierdut abilitatea de a vorbi românește și am uitat multe lucruri, pe care vreau să mi le amintesc sau să le învăț din nou. Corpul Păcii în Moldova a fost oportunitatea perfectă pentru mine, să vin aici, să predau, să învăț multe lucruri noi de la cultura moldovenească”.
Steven alături de colegii lui voluntari au avut o instruire timp de zece săptămâni, unde au început să învețe limba română, au obținut abilități de predare a limbii engleze, de educaţie pentru sănătate, consultanţă în dezvoltare comunitară şi organizaţională. Au avut și ore practice, având elevi foarte activi, drăguți și ospitalieri, ceea ce, potrivit lui Steven, i-a încurajat mult.
Steven a făcut cunoștință cu gazda care-i va deveni familie pentru următorii doi ani. Acesta spune că s-au împrietenit, sunt foarte drăguți și speră că vor avea o legătură frumoasă. Totodată, familia-gazdă este la prima experiență de acest gen, dar sunt foarte fericiți. „Steven este un tânăr inteligent, energic, interesat de absolut tot. Sperăm să legăm o prietenie frumoasă timp de doi ani. Ne bucurăm că are rădăcini românești, iar asta îl ajută la faptul că învață foarte repede limba. Comunitatea l-a primit foarte frumos, colectivul de la școala unde va preda îl așteaptă cu nerăbdare. Ne ajută în treburile casnice, vom învăța multe de la el, iar el de la noi. Suntem optimiști și cu siguranță că ne vom descurca. Steven va avea un sprijin din partea tutoror, a noastră, a profesorilor, al elevilor.”
La ceremonia de depunere a jurământului au participat mai mulți reprezentanți care i-au felicitat pe voluntari și le-au urat succes. Sara Chesters, directoarea Corpului Păcii în Moldova a declarat: „Prezența voastră în Moldova este o confirmare a prieteniei dintre Corpul Păcii și Republica Moldova, prietenie care a început în 1993 și care continuă an de an. Astăzi, vor depune Jurământul de voluntar a Corpului Păcii pentru următorii doi ani. Pe parcursul acestor ani, voluntarii vor continua să descopere cultura moldovenească, vor împărtăși din cultura lor elevilor și comunităților care predau. Se vor dezvolta relații profesionale durabile, prietenii profunde și legături strânse cu oamenii. Cu această ocazie, felicităm grupul noilor voluntari pentru finalizarea cu succes a celor zece săptămâni de instruire intensivă, culturală și profesională”.
Cei 20 de voluntari alături de Nina Maria Fite, însărcinat cu afaceri ad-interim al SUA în Republica Moldova, au depus Jurământul de voluntar.
Nina Maria Fite consideră că „această experiență va fi una frumoasă pentru voi, ați lăsat acasă familia, prietenii și cariera pentru e veni aici. Acești voluntari vin cu energie, idealuri și cele mai bune intenții, dar cel mai important, ei vin cu dorință de a asculta și de a învăța lucruri noi. Corpul Păcii este un program de schimb intercultural, o modalitate pentru două țări, două popoare de învăța unul de la celălalt”.
Marcelina Baleca, șefa Serviciului de învățare pe tot parcursul vieții din cadrul Ministerului de Educație și Cercetării, a oferit mulțumiri organizației Corpul Păcii pentru oportunitățile oferite țării noastre. „Corpul Păcii în Moldova, din 1993 până-n prezent, nu a făcut decât să disemineze valorile pe care, de fapt, dorim să le împărtășim – cea de prietenie și de pace. Mulțumim celor peste 1400 de voluntari și acestor 20 care azi au depus jurământul că au contribuit la dezvoltarea culturii americane și locale în R. Moldova, că au împărțit cu cetățenii noștri, cu elevii noștri valori democratice, pentru că țara noastră mai mult ca niciodată are nevoie să conștientizeze aceste valori. Mulțumim că ați ales să vă implicați în educație, pentru că astfel puteți schimba generații, destine și mentalități. Apreciem enorm gestul vostru de astăzi de a promova cultura R. Moldova prin portul pe care astăzi l-ati ales, asta înseamnă a respecta poporul unde vii să trăiești pe o perioadă de timp. Nu vă temeți de provocări și probleme, veți găsi soluții pentru toate. Succes și sper că, la final, ne vom întâlni și vom culege roadele fiecărui progres al vostru.”
Evenimentul a luat sfârșit printr-un spectacol cultural oferit de voluntarii Corpului Păcii.
În 1993, Guvernul Republicii Moldova a invitat Corpul Păcii să activeze și în țara noastră. Prima misiune a Corpului Păcii a fost cea de a contribui la îmbunătățirea competențelor de predare a limbii engleze de către profesorii din R. Moldova. Ulterior, în 1997, Corpul Păcii în Moldova a inițiat alte programe de activitate: Dezvoltarea Organizațională și Comunitară și Educație pentru Sănătate, în scopul de a asista Guvernul Republicii Moldova în procesul de dezvoltare economică și socială a țării. Misiunea Corpului Păcii este de a promova prietenia și pacea în lume prin realizarea a trei obiective: să ajute oamenii din țările interesate în a face față nevoilor de cadre instruite, deopotrivă bărbați și femei; să contribuie la promovarea unei înțelegeri mai bune a altor popoare de către cetățenii americani și să contribuie la promovarea unei cunoașteri mai bune a cetățenilor americani de către țările gazdă.
Autor: Alina Vlas, stagiară ZdG