Principală  —  IMPORTANTE   —   „Atunci când politicienii și televiziunile…

„Atunci când politicienii și televiziunile își strâng mâna, oamenii devin influențați de ideologia unui partid”

foto: Centrul pentru Jurnalism Independent, Media Azi

Postul de televiziune Accent TV a fost redenumit Primul în Moldova și a obținut dreptul de a retransmite emisiunile canalului rus de televiziune Pervîi Kanal. Ulterior, compania fondatoare, afiliată Partidului Socialiștilor, a primit o altă licență de emisie pentru Accent TV. Între timp, Consiliul Audiovizualului (CA) a scos la concurs rețelele statale II și III de televiziune analogică terestră prin care erau difuzate posturile de televiziune „Canal 2” și „Prime”, pe motiv că aceste companii care le dețin, afiliate ex-democratului Vladimir Plahotniuc, ar fi renunțat la ele.

Accent TV a devenit Primul în Moldova

„Telesistem TV” SRL, fondatoarea postului de televiziune Accent TV, a depus o cerere prin care a solicitat schimbarea denumirii postului de televiziune din Accent TV în Primul în Moldova. Reprezentantul companiei, Stanislav Vîjga, zicea, la 21 octombrie, în cadrul ședinței CA, că „Telesistem TV” a semnat un contract cu postul de televiziune Pervîi Kanal din Federația Rusă, prin care a obținut posibilitatea de a-i retransmite programele în R. Moldova.

Membrii CA au votat unanim reperfectarea licenței și redenumirea postului de televiziune și schimbarea logo-ului „Accent TV” pe „Primul din Moldova”.

Din informația oferită de Nicolae Dastic, șeful Direcției de Licențiere și Autorizare din cadrul CA, postul de televiziune Accent TV a obținut, prin concurs, un slot prin multiplexul A, apoi a urmat reperfectarea licenței prin schimbarea denumirii.

Telesistem TV SRL a fost creată de Media Invest Service, fondată de Vadim Ciubara. RISE Moldova a scris într-o investigație că acesta ar fi „consilierul din umbră” al președintelui Igor Dodon.

Anterior, „General Media Grup Corp.” SRL, al cărei fondator este Vladimir Plahotniuc și care deține postul de televiziune „Prime”, a avut un asemenea contract cu postul rus de televiziune, însă, din spusele lui Vîjga, contractul nu era unul exclusiv și urmează a fi reziliat.

ZdG a contactat repetat General Media Group Corp SRL, pentru a solicita detalii privitor la contractul cu Pervîi Kanal. Reprezentanții acesteia au spus că vor reveni cu un apel, însă până la editarea articolului nu am fost contactați.

Licență nouă de emisie pentru Accent TV

După crearea postului „Primul în Moldova”, Telesistem TV SRL a solicitat CA eliberarea unei noi licențe de emisie pentru postul de televiziune Accent TV.

La ședința CA din 4 noiembrie, Stanislav Vîjga, conducătorul Telesistem TV SRL a spus: „După ce s-a schimbat licența în beneficiul „Primul în Moldova”, am primit un al doilea „suflu” din punct de vedere financiar”. Reprezentantul companiei a spus că, odată cu obținerea posibilității de a retransmite postul rusesc de televiziune, compania are acces la credite care anterior au fost inaccesibile. Aceste posibilități Vîjga le-a legat de deschiderea pieței publicitare pentru compania pe care o conduce. „Analizând aceste posibilități, am înțeles că putem păstra Accent TV”, a mai declarat el în cadrul ședinței.

Olga Guțuțui, pe atunci membra CA, a menționat la ședința în care s-a votat oferirea unei alte licențe postului de televiziune Accent TV că îi pare rău de ceea ce se întâmplă pe piața media din R. Moldova. „De fapt, asistăm în continuare la concentrarea mediei sub influența anumitor factori politici și atâta timp cât vom tolera acest lucru, schimbări pe piața media din R. Moldova nu vor exista”, a spus Guțuțui în cadrul ședinței, votând împotriva eliberării licenței pentru Accent TV. Chiar și așa, cu șase voturi „pro” și unul „împotrivă”, Accent TV a primit licență de emisie pentru o perioadă de nouă ani, urmând să ajungă la public prin intermediul distribuitorilor de servicii media.

Ulterior, Olga Guțuțui și-a anunțat demisia din funcția de membră a CA, menționând că „Instituţia (CA) s-a transformat în garant al interesului politic”. Vezi detalii aici.

ONG-urile de media cer Consiliului să nu faciliteze concentrarea proprietății mediatice în interesul PSRM

Ca urmare al acestor evenimente, mai multe ONG-uri și-au exprimat îngrijorarea față de ultimele decizii ale CA, care ar stimula concentrarea proprietății mediatice în R. Moldova. În declarație se arată că acestea facilitează consolidarea holdingului media afiliat PSRM, prin companii și persoane apropiate acestei formațiuni politice. Pe lângă faptul că Telesistem SRL a devenit beneficiara posturilor de televiziune „Primul în Moldova” și Accent TV, tot PSRM îi sunt afiliate alte două televiziuni: NTV Moldova, care retransmite postul rusesc NTV, și Exclusiv TV, care retransmite TNT, ambele fiind administrate de Exclusiv Media SRL, fondată de deputatul PSRM Corneliu Furculiță.

De asemenea, ONG-urile au atras atenția membrilor CA că monitorizările posturilor de televiziune afiliate PSRM arată că în reflectarea celor mai importante subiecte de pe agenda publică acestea au favorizat masiv și au promovat deschis candidații PSRM, plasându-i în context negativ pe contracandidații acestora. În declarație se mai spune că aceste decizii ale CA ar putea crea o situație similară cu cea atestată în anii precedenți. 

„Cerem membrilor CA să respecte nu doar litera legii, dar și spiritul ei, așa încât să asigure pluralismul mediatic și să nu admită crearea de situații dominante pe piața mass-media”, s-a mai indicat în declarție, și s-a făcut apel către CA să reexamineze dosarul Accent TV astfel încât să asigure dreptul cetățenilor la o informare corectă, imparțială și cu bună-credință. 

Solicitată pentru o reacție referitor la această declarație, purtătoarea de cuvânt a PSRM, Irina Astahova, a menționat că aceasta este părerea ONG-urilor, iar R. Moldova este un stat democratic. „Partidul Socialiștilor procedează în corespundere cu legislația. Dacă încălcam legea, probabil am fi fost sancționați. ONG-urile trebuie să efectueze o anumită activitate, să-și expună părerea. Acesta este un lucru obișnuit într-un stat de drept”, a conchis purtătoarea de cuvânt. 

Ion Bunduchi, expert media, consideră că e periculos ca televiziunile să aibă afiliere politică, deoarece în acest mod ele au un impact mai mare asupra minților oamenilor. După părerea lui, ar fi foarte bine ca politicienii să facă politică, iar televiziunile să informeze, să educe și să distreze. Atunci când politicienii și televiziunile își strâng mâna, oamenii devin influențați de ideologia unui partid. „S-ar putea întâmpla ca să ne trezim cu o ideologie care să domine în țară. Un stat poate să prospere atunci când în societate există un circuit liber de idei, iar omul își alege cea care îi place”, consideră Bunduchi. Atunci când există imperii mediatice, atunci piața liberă a ideilor se restrânge drastic și toți oamenii încep să gândească la fel. În opinia sa, R. Moldova a mai trecut printr-o asemenea lecție, pe care nu a însușit-o. „A fost o perioadă când toți gândeam la fel. Acest lucru nu a dus la nimic. Iată că istoria se repetă. Se schimbă guvernarea, se începe redistribuirea pieței mediatice. E trist. Se vede că nu ne-am maturizat ca societate, ca stat, ca gândire sau ca și cultură politică”, a mai spus expertul.

Conform datelor ÎS „Radiocomunicaţii” pe teritoriul R. Moldova funcționează trei reţele publice de televiziune. Ponderea populaţiei R. Moldova care recepţionează programele publice de televiziune din prima rețea constituie 99,9%, a doua- 89,2% și respectiv – 95,9%.

Rețele statale prin care difuzau „Canal 2” și „Prime” scoase la concurs

„Telestar Media” SRL și „General Media Grup Corp” SRL, fondatoarele posturilor „Canal 2” și „Prime”, ambele afiliate lui Vladimir Plahotniuc, au renunțat la difuzarea acestor posturi de televiziune prin rețelele statale II și III de televiziune analogică terestră. În consecință, Ministerul Economiei și al Infrastructurii a înaintat un aviz către CA, comunicând despre necesitatea organizării în regim de urgență, până la 1 martie 2020, a concursului pentru utilizarea acestor rețele.

Totodată, până atunci, R. Moldova trebuie să treacă de la sistemul analog la cel digital. În cazul în care, până în martie 2020, această trecere nu se va efectua, termenul de utilizare a acestor rețele se va extinde. La TV 8 (31 octombrie), ministrul Economiei, Vadim Brânzan, a spus că pentru utilizarea acestor rețele, ambele canale achitau statului în jur de 1,2 mln lei.