Dezechilibrul de pensii, un act de injustiție

După zeci de ani munciți, plătind taxe pentru dezvoltarea statului dar și pentru o senectute trăită în demnitate, pensionarii ajung în fața unui fapt discriminatoriu: pensia nu le ajunge nici de produse alimentare, în timp ce un număr mic de vârstnici primesc pensii de zeci de ori mai mari pentru același număr de ani munciți.

Irina Covaci are 83 de ani și locuiește în Chișinău, într-un apartament plin cu fotografiile rudelor, cu cărți, dar și cu alte lucruri pe care se oferă să le dăruiască celor care îi trec pragul. Se justifică spunând că săracii îi înțeleg pe săraci. Enumeră un șir de greutăți cu care se confruntă, apoi se luminează și zice că tare-i place lumea, tare i-i dor să stea de vorbă. Însă, de un an, nu mai poate ieși din casă, nici măcar după pensie. Care, de altfel, abia de-i ajunge pentru viață. 

Pensia Irinei Covaci este de 1789 de lei, cu o sută de lei mai puțin decât pensia medie. O parte din acești puțini bani merge pentru achitarea plăților curente, o parte pentru medicamente și dacă rămâne ceva – e pentru alimente. Povestește că fiica are o pensie și mai mică, iar băiatul… a decedat în acest an. L-au îngropat după datină, iar datoriile au rămas neachitate până astăzi.  

„Tare mult am pătimit de la sovietici”

Povestea Irinei Covaci începe în satul Caracui, Hâncești. Acolo s-a născut și a crescut. Până într-o zi, când aflată în vizită la bunici, a fost ridicată împreună cu ei și urcată în trenul deportaților. 

 „Am ajuns până la Kostroma. Acolo, este o mănăstire peste Volga, o văd și azi. M-au luat niște călugărițe și m-au ajutat. Am făcut opt clase. Apoi, am studiat tehnologia producției de încălțăminte. După, am intrat la Institutul de Economie. Ulterior, am venit aici formată ca specialist deja și mi-am început activitatea”, relatează Covaci. 

Tatăl ei scăpase de deportări, pentru că fugise la Chișinău. Mai târziu, au venit sovieticii și l-au bătut cu armele. A murit la 57 de ani. Și-l amintește sever, dar omenos. Despre mama spune că iubea copiii și că era tare darnică. Bunica – tare slabă. Pe bunic, ține minte că, după ce a decedat, l-au aruncat din tren. Despre casa copilăriei ei știe că era frumoasă și aveau gramofon.

Afirmă totuși că nu se poate pretinde deportată, argumentând că e din Caracui, dar au luat-o din Sărata Galbenă, satul buneilor, apoi, călugării au salvat-o pe drum și adaugă că nici măcar carnet de deportat nu are.  „Dar, tare mult am pătimit de la sovietici”, mai spune Covaci.

Meniul zilei: capuri sau cozi de pește

upă ce a revenit acasă, a început să lucreze la  fabrica „Zorile”. Și a rămas să lucreze acolo timp de 32 de ani, pe post de ingineră.  „Găseam limbă comună cu oricine. Am lucrat până la pensie și mai puteam rămâne încă. Dar, am decis să pun punct. După ce m-am pensionat, soțul m-a luat pentru o vacanță de patru săptămâni prin România, la rude”, surâde femeia. 

Oricum, după ce a plecat de la  „Zorile”, s-a mai încăpățânat să lucreze patru ani la o mică întreprindere. „M-am îmbolnăvit, însă și atunci am zis să nu mai ies la muncă. Mă și schimbasem. M-am făcut bătrână”, adaugă Irina Covaci. 

Nici de această dată nu s-a ținut de cuvânt. S-a dus să lucreze apoi la Asociația Deportaților din R. Moldova, unde dădea o mână de ajutor marțea și vinerea. Se ocupa de foștii deportați din sectorul Râșcani ai capitalei, cu care s-a și împrietenit și comunică până în prezent. 

După ce anul trecut a căzut jos în casă, și-a pierdut cunoștința și s-a lovit, nu mai iese din locuință deloc. Zice că se descurcă greu. „Mănânc așa cum mănânc. Din ce-mi pot face. Acum mi-a cumpărat o deportată niște capuri și cozi de pește și ba prăjesc, ba fac răcituri. Fiica îmi aduce uneori câte ceva. Dar, pensia mea e mai mare decât a fiicei. Ce, asta e viață? Mi-e jale de ea, că eu mi-am trăit viața, dar pentru dânsa e totul înainte”, suspină Covaci. 

„Statul nu ne mai vede”

Enumeră că e fără un rinichi, suferă de aritmie, are tensiune înaltă, vederea îi e slabă, suferă de la problemele cu genunchii și pancreasul. Arată spre o sacoșă de lângă pat plină cu medicamente și instrucțiuni. 

În pofida acestora, durerea cea mai mare vine din altă parte.  “În acest an, mi-a decedat fiul. Avea 50 de ani. A fost purtat prin trei spitale. M-au luat cu mașina și m-au dus la el. Era cu aparatul pentru respirat. Galben la față. Slăbit complet. Fără cunoștință. A venit doctorul și mi-a zis că urmează să-l opereze curând. Fiica și nora mi-au spus să vin acasă, că rămân ele. Când colo, sună una din ele dimineața și-mi zice: „Sașa s-a dus”. Am crezut că s-a dus undeva din spital. Și mi-au spus că el a murit. Am fost la înmormântare, am făcut totul după obicei. Dar, am rămas datori cu încă șase mii de lei”, punctează femeia.

Ea consideră că statul ar trebui să se interese mai mult de bătrâni și problemele acestora. „Așa o viață grea ducem! Pensia abia ne ajunge de medicamente. Am o sumedenie de denumiri scrise pe listă de doctor. Chiar mă gândeam zilele trecute – să ajungi la bătrânețe, după ce ai lucrat o viață întreagă, așa. Îmi este  dureros că oamenii nu ne mai văd. Nimeni nu se gândește la cum trăiesc bătrânii”, susține Irina Covaci. 

Așa cum stă zi de zi numai între patru pereți, spune că lucrurile care o alină sunt desenele nepoților și cărțile. Citește mult. Și speră tot atât. 

Pensia discriminatorie 

La sfârșit de august, deputatul Iurie Reniță declara că cea mai mare pensie din R. Moldova este de 224.197 de lei și 15 bani. Potrivit lui, beneficiarul ar fi activat în domeniul financiar-bancar. Totodată, potrivit datelor publicate de Reniță, alte 11 persoane ridică lunar pensii între 40 de mii de lei și 100 de mii de lei și mai mult.

Totodată, unii deputați din Parlamentul R. Moldova indică în declarațiile de avere pensii peste media din țară. De exemplu, deputata Blocului ACUM, Maria Ciobanu declară o pensie anuală de circa 64 mii de lei, adică aproximativ 5 mii de lei pe lună. Alt deputat, Dumitru Diacov (Partidul Democrat din Moldova) declară o pensie anuală de circa 117 mii de lei, adică aproximativ 9700 de lei lunar. 

În februarie 2017, ZdG scria că, potrivit datelor CNAS, judecătorii pensionaţi beneficiau de o pensie medie lunară de circa 15 mii de lei. 

Potrivit datelor statistice ale CNAS, la începutul anului 2019, în R. Moldova, erau înregistrați 700 887 de beneficiari de pensii, mărimea medie a pensiei fiind de 1 895, 07 lei. Din numărul total de pensionari, 75% sunt pensionari pentru limită de vârstă. Totodată, circa 400 de mii de persoane primesc pensia sub minimul de existență. Biroul Naţional de Statistică punctează că în semestrul I al anului 2019 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 2028,3 lei.

Iurie Reniță, deputat: 

„Vorbim de un act de injustiție, deoarece pensiile exagerate ale procurorilor, judecătorilor, în raport cu celelalte categorii nu sunt justificate. Acestora le-au făcut un salariu minim de 17 mii de lei, cu scopul de a avea o justiție corectă și independentă în R. Moldova. Ce se întâmplă în realitate? Ei s-au format în caste izolate, bucurându-se de inamovibilitate, adică nu pot fi revocați, criticați, nimic. Și și-au stabilit ei pensiile. Este inadmisibil ca într-o țară cum e R. Moldova discrepanța între o pensie a unui cetățean care a lucrat 30-40 ani să fie atât de mare în raport cu cea a unui judecător, care a activat în aceeași perioadă. Este un act incorect, inclusiv sub aspectul echității sociale. 

În R. Moldova cea mai mare pensie e de 224 mii de lei lunar. Dacă acel om ar fi contribuit la fel de mult precum îi e pensia, nu ar fi o problemă. Dar, problema e că și această persoană, și judecătorii, profită de ultimii ani înainte de pensionare în care își pun un salariu mare – ei se înțeleg între ei ca în ultimii 3-5 ani să aibă salarii mari, prime multe, indemnizații și toate astea se consideră la calcularea pensiei, ceea ce nu e corect. Nu e în baza contributivității. Apoi, de ce procurorul/judecătorul trebui să iasă la 45 de ani la pensie? Chiar atât de nocivă e profesia lui? Ei ies la pensie și continuă să lucreze, deci beneficiază dublu de la stat. Sistemul a moștenit de la sovietici acest aspect – ca nomenclatura, funcționarii de partid să aibă pensii bune. Sunt pentru aceea ca să facem o reformă radicală a sistemului de pensii. Se impun măsuri drastice pentru a-l echilibra”.