Vladimir Beșleagă: „Trăiesc anii netrăiți de ei”
L-am căutat în una din zilele ce marcau trecerea dintre ani. „Pandemia mi-a tăiat vederea. Eu nu mai văd, nu mai pot citi deloc. Nu mai aud. Trăiesc doar cu amintirile”, mi-a spus parcă resemnat, cu o voce calmă, liniștită. A acceptat o întâlnire, o discuție despre viață la acest început de an. Mi-a spus că nu i-ar fi comod să venim la el acasă, dar a acceptat oricum să ne vedem printre cărți, poate la o librărie, poate la o bibliotecă.
A venit la Biblioteca municipală „B. P. Hașdeu” la o oră matinală și s-a bucurat să vadă atât de multe cărți în sala în care urma să discutăm.
„Vreți să mă întrebați cum de am ajuns la 93 de ani?” – încearcă jurnalistul din scriitor să deschidă discuția și răspunde: „Bunelul Andrei a murit la doar 53 de ani, în Siberia, mama s-a prăpădit de cancer, la 52 de ani, feciorul meu și-a luat zborul din această lume la doar 23 de ani. Eu, se vede, trăiesc anii netrăiți de ei.” Întrebat ce crede despre moarte, zâmbește și amintește versul unui fost consătean de-al său, Iftodi Chioru. „Sunt doar patru rânduri, toate cu rimă: Se scurtează pasu’/Îţi slăbeşte glasu’/Se subţie nasu’/Se apropie …ceasu’. Ce frumos!” – spune Beșleagă.
Are 93 de ani, dar spune că deocamdată nu a scris și nu a realizat tot ce și-ar fi propus pentru această viață. Născut în stânga Nistrului, poartă în suflet toate suferințele neamului său legate de foamete, deportări, războaie. A scris despre aceste suferințe în volumele sale de carte, dar rănile oricum îi rămân deschise în suflet. Acum, la început de 2024, sunt câteva subiecte la care ar reveni oricând dacă i-ar permite vederea: războiul din Ucraina, viața omului și moartea, pe ultima considerând-o a fi cel mai incitant subiect pentru un scriitor.
Pentru un scriitor de talia lui Vladimir Beșleagă, o viață fără lectură pare parcă lipsită de sens. Când a ieșit din pandemie cu vederea întunecată și cu auzul trunchiat, a crezut că urmează zile imposibile pentru el, dar a vrut să termine lectura unei cărți la jumătatea căreia ajunsese atunci când a pierdut vederea. „Somnul, visele, moartea – este o sinteză amplă, rezultată în urma unei întâlniri a unui grup de psihologi occidentali ajuns în India pentru a discuta cu specialiști în filosofie orientală aceste trei momente ale existenței umane: somnul, visele și moartea. Am ajuns la jumătatea acestei cărți și gata, mi s-a tăiat vederea și nu am mai putut să o citesc. Recent, am obținut un dispozitiv special și încerc să continui lecturile”, povestește Vladimir Beșleagă, arătând la o lanternă de culoare roșie, pe care o poartă cu sine peste tot și care l-ar ajuta să descifreze cuvintele în caz de nevoie.
„Zic: Doamne, de ce mi-ai dat atâtea zile să văd eu și aceste nenorociri, aceste mârșăvii care se repetă, se repetă”
Revenim la discuția despre viață. Cum pare viața după ce ai trăit nici mult, nici puțin 93 de ani? „Ca să-ți dai seama ce este viața, trebuie să vezi ce este omul și de ce, cum și pentru ce a apărut omul. Asta a fost problema vieții mele, ca să înțeleg ce este omul. Cu aproximație, am găsit răspunsuri la aceste întrebări, dar mai rămâne multe să aflu. Ce este viața în ultima instanță? Are trei momente fundamentale: nașterea, căsătoria, moartea. Toți sau aproape toți trec prin asta. Pare un șablon, pare că nu e ceva ieșit din comun, dar așa e.”
Totuși, scriitorul spune că a ajuns la concluzia că viața adevărată e cea trăită fundamental, din adâncul minții. „Să luăm istoria umanității și să ne gândim de ce se întâmplă în lumea modernă aberații și aiureli precum este acest război declanșat de ruși împotriva ucrainenilor. Cum se poate întâmpla ca după două războaie teribile, crunte să se mai întâmple și acest război? Te gândești: de ce au fost atâția înțelepți ai lumii, mari filozofi care i-au învățat pe oameni cum să trăiască, de ce au existat atâtea credințe și religii care au spus că omul este sfânt, care spun să nu ucizi, să nu omori, dar totuși aceste crime se întâmplă și se întâmplă”, își evocă Vladimir Beșleagă gândurile pe care le trăiește de la 24 februarie 2022 încoace.
„Gândești că zadarnic se fac eforturi, omul rămâne așa cum a fost de la începuturi… A spus Lev Tolstoi că oamenii sunt barbari, a spus că omul este o brută care nu poate fi îmblânzită. Să nu fi avut dreptate? Când am aflat că s-a declanșat acest război, am fost cuprins de o greață atât de mare de oameni, de lume, de omenire, de mine. Zic: Doamne, de ce mi-ai dat atâtea zile să văd eu și aceste nenorociri, aceste mârșăvii care se repetă, se repetă. Am văzut al doilea război mondial, am văzut foametea, deportările… Să le mai văd și pe astea? Și încă nu se știe cum o să se termine, pentru că noi stăm pe un sac cu pulbere, totul sub noi clocotește. Asta-i tristețea cea mare cu războiul ăsta”, spune scriitorul, întrebându-se cum un creștin ortodox a putut să pornească război împotriva altui creștin ortodox? – „barbar, inimaginabil, ieșit din comun”.
„Ce suntem noi? Un stat mic, o limbă de pământ”
Despre anul 2024 spune că „împotriva tuturor vicisitudinilor și durerilor, am speranța că pentru noi va fi un an liniștit. Orientarea decisivă spre Europa ne dă speranța că intrăm sub tutela Europei și vom fi apărați. Căci ce suntem noi? Un stat mic, o limbă de pământ. Sper că se va termina acest război, dar tare mă tem că o să dureze, pentru că această puzderie este obișnuită cu războaie de lungă durată, cu războaie de uzură. Acest război este un război asimetric. El se duce dintre un popor și o țară enormă, cu un mare potențial militar și o țară mică. E inimaginabil. Doar grație faptului că întreaga lume ajută Ucraina, aceasta se ține, sărmana, apărând drepturile și democrația în lume”, spune Vladimir Beșleagă, precizând că în 2024 noi vom păși și vom merge rapid spre UE, mai ales că suntem parte a poporului român și, norocul nostru, suntem ajutați de frații noștri.
„Altfel, ce-ar fi două milioane de oameni – un popor mic, care nu poate decide prea multe pentru el?” – concluzionează scriitorul și zice în continuare: „Lucrurile pe pământ sunt dirijate de activitatea soarelui, care are ciclurile lui, viața lui. Soarele este părintele, Dumnezeul nostru. În dependență de schimbarea polilor pământului, se schimbă și polii puterii. Guvernanții cred că ei guvernează, că ei conduc omenirea, dar nu, este o forță mult mai mare.”
A scris romane de mare rezonanță: „Zbor frânt”, „Acasă”, „Sânge pe zăpadă”, „Cumplite vremi”, „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon”, „Ignat şi Ana”, „Durere”, „Tata Vasile” și altele. A fost redactor-şef adjunct la revista „Nistru”, secretar al Uniunii Scriitorilor, director al Muzeului de Literatură, deputat în primul Parlament (1990-1994).
Surpriza de la Biblioteca „B.P. Hașdeu”
Elena Butucel de la biblioteca-gazdă a expus în sala mare cărțile scriitorului. A fost o surpriză pentru Vladimir Beșleagă să-și revadă volumele expuse fără un prilej anume.
— Sunt toate?
— Nu, sunt și dintre cele pe care nu le văd aici, cum ar fi „Jurnalele”. Este „Tata”, da, este și „Mama”…
— Ce veți scrie în 2024?
— Am mai multe proiecte. Să vedem. Ați știut că am scris și dramaturgie?
— …
— Nu ați avut de unde ști, pentru că piesa, la care am ținut foarte mult, nu a fost jucată nicăieri. „Morții cei vii și viii cei morți” e despre omorurile premeditate ale marilor intelectuali ai Basarabiei: Pavel Boțu – determinat la suicid, Gheorghe Ghimpu – accidentat, Ion și Doina – accidentați, Dumitru Matcovschi – accidentat și mulți alții.
— De ce nu a fost jucată?
— Nu au avut curaj regizorii.
— Dar cine are curaj azi în Moldova?
— Au curaj tinerii, jurnaliștii care spun adevărul, au curaj cei care pleacă, lăsându-și casele baltă. Curajul cel mai mare îl are ZdG, care muncește și face lucruri fantastice.
