Pictoriţa Cezara Kolesnik: „O ţară care nu-şi apreciază artiştii decât post-mortem, va stagna încă mult timp”

Pictura a pasionat-o din fragedă copilărie. Primele desene, care s-au păstrat până-n prezent, au fost o pisică ce privea la soare şi un cal roşu care mânca jăratic. „Pasiunea în sine sau conştientizarea activităţii artistice ca şi profesie a venit mult mai târziu. În şcolile de artă nu se explică ce e, de fapt, să fii artist şi cum e să trăieşti din asta şi cu asta”, menţionează pictoriţa Cezara Kolesnik.

A absolvit Liceul „Gheorghe Asachi” şi Colegiul de Artă „A. Plămădeală” din Chişinău. Apoi, şi-a dorit să înveţe mai multe. Acum 15 ani a plecat în Franţa, să-şi continue studiile în artă, iar ulterior – în istoria artelor. „A fost o oportunitate de a învăţa ceva nou într-o ţară europeană, cu tradiţii şi muzee extraordinare şi, desigur, faptul că deja cunoşteam franceza a facilitat integrarea în sistemul şcolar”, ne spune pictoriţa.

Drumul unui artist – anevoios, dar… interesant

Totuşi, o persoană nu poate supravieţui doar din pasiune. „Nici acum, nici o sută de ani în urmă nu a fost uşor să trăieşti din artă. Totdeauna au existat dificultăţi şi vor exista”, consideră Cezara Kolesnik. În prezent, un artist „trebuie să fie organizat, ca şi o mică afacere. El trebuie, bineînţeles, să creeze, să avanseze în propriile căutări artistice, dar, în afară de aceasta, mai sunt mii de lucruri de făcut, ce ţin de promovare, mai ales online, contacte, expoziţii, festivaluri şi workshop-uri”, explică artistul plastic. Aceasta presupune, însă, o muncă enormă. „Ideal e când ai pe cineva care să te ajute. Totuşi, o multiplicare a activităţilor e mereu pozitivă, în primul rând, pentru aspectul financiar, dar şi pentru noi contacte sau dispersarea rutinei, în care poate cădea chiar şi un artist”, zâmbeşte Cezara.

Un om al artei, în afară de munca pe care o depune în lucrarea sa, trebuie să fie şi inspirat. Astfel, unii sunt mânaţi de fiecare dată de aceeaşi muză, iar alţii sunt mereu în căutarea unei surse noi de inspiraţie. „Eu lucrez de mai mulţi ani la anumite teme, ele se schimbă, evoluează, dispar sau apar personaje. Mă inspiră lumea copiilor, deoarece ei nu sunt formataţi, sunt încă liberi, iar libertatea stă la baza vieţii. Cu timpul, noi pierdem această noţiune de libertate interioară, libertatea de a fi încântaţi de lucruri simple”, ne dezvăluie pictoriţa. „Nu-mi place ideea că un artist creează o lucrare, cea mai genială şi mai reprezentativă. Asta e o viziune romantică a lucrurilor. Un artist îşi croieşte un drum, care e destul de anevoios şi interesant în acelaşi timp. Deci, lucrările trebuie privite în perspectivă şi plasate în context (al vieţii sale, al istoriei, al epocii etc.), doar astfel vom putea vedea sensul adevărat al operei artistice”, punctează Cezara Kolesnik, care şi-a susţinut diploma în arte plastice cu un proiect care includea pictura, fotografia şi câteva filme video, toate părţi ale unei instalaţii – „Nostalgia Originilor”.

„Culoarea nepotrivită e ca o notă falsă”

Totodată, un artist plastic este nu doar în căutarea unei surse de inspiraţie, ci şi a culorii perfecte. „Culoarea, pentru mine, e o energie în sine, e ca o substanţă vie, ca o melodie, aş putea spune. A picta un tablou e la fel ca şi în cazul unei compoziţii muzicale, sunt note care predomină şi altele care subliniază contrastele sau tonalităţile. Culoarea ne influenţează dispoziţia, exprimă starea de spirit, ne stimulează emoţiile, ne eliberează. Pentru mine, culoarea nepotrivită e ca o notă falsă”, ne dezvăluie pictoriţa.

Deşi în R. Moldova se întreprind mici paşi pentru susţinerea oamenilor de artă, aceştia sunt insuficienţi. „În Moldova nu se investeşte în artă şi în cultură. Nu există piaţă, o structură care să funcţioneze în interesul artiştilor, ca să-i pună în valoare. După părerea mea, în Moldova sunt atâtea probleme reale, dar şi multe contrafăcute, care să sustragă atenţia, să creeze diversiuni şi polemici goale, ca atunci când se va ajunge la subiectul artă/cultură, toţi să fie deja epuizaţi şi plictisiţi. O ţară care nu-şi apreciază artiştii decât post-mortem, va stagna încă mult timp exact în acelaşi punct”, afirmă pictoriţa Cezara Kolesnik.