Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   VIDEO/ Portretul unui șef de…

VIDEO Portretul unui șef de la ANP (II): încă o casă nedeclarată și indicații licențioase date unui subaltern

Serghei Demcenco, director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, despre care ZdG a scris recent că locuiește într-o casă de lux nedeclarată, este și coproprietarul unei alte case, amplasată tot în municipiul Chișinău. Acest imobil, la fel nu se regăsește în declarațiile de avere și interese personale.

Totodată, deși a fost găsit vinovat de admiterea conflictului de interese de către instanțele de judecată, ANI a încetat controlul pe care îl inițiase în privința acestuia.

Între timp, ZdG a intrat în posesia unor înregistrări audio din care rezultă că Demcenco l-a telefonat repetat pe unul dintre subalternii săi pentru a-i ordona să-i angajeze nepotul într-o funcție la un penitenciar. Demcenco a refuzat și de această dată să răspundă la întrebările ZdG. 

Pe 25 iunie, curent, ZdG a publicat un articol în care dezvăluiam că Serghei Demcenco, cel mai longeviv dintre actualii conducători ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), locuiește de mai mulți ani într-o casă dintr-o zonă selectă a Chișinăului, care nu se regăsește în declarațiile de avere, fiind scrisă pe numele mamei sale.

În schimb, directorul adjunct de la ANP indica în declarații, începând cu 2014, „donații de la rude” în valoare totală de 60 de mii de euro. Tot în articolul din iunie scriam că Serghei Demcenco a fost găsit vinovat de instanța de judecată de nedeclararea unui conflict de interese și că de numele său se leagă o condamnare a R. Moldova la CtEDO.

Casa nedeclarată de la Dumbrava

După publicarea primului articol, ZdG a constatat că Serghei Demcenco a mai omis un imobil din declarațiile sale de avere, depuse în ultimii ani. Cea de-a doua casă nedeclarată este amplasată la Dumbrava, localitate care oficial face parte din comuna Trușeni, dar care, de facto, se află în imediata apropiere a sectorului Buiucani, Chișinău.

Casa de la Dumbrava care nu se regăsește în ultimele declarații de avere și interese personale depuse de Serghei Demcenco

Potrivit datelor din actele cadastrale, casa are o suprafață oficială de doar 60 m.p. și este construită pe un teren de 6 ari, care are destinația de lot pomicol. În realitate, însă, casa este mult mai spațioasă, în curte fiind construită și o anexă, care nu este înregistrată la Cadastru.

Familia Demcenco deține această casă încă din 2007, când 1/2 din bunul imobil a fost înregistrat pe numele soților Ala și Serghei Demcenco, iar cealaltă jumătate – pe numele părinților – Galina și Mihail Demcenco. Ulterior, după decesul tatălui lui Serghei Demcenco, partea acestuia a fost moștenită de soția sa, Galina, astfel încât, în prezent, imobilul este deținut în mod egal de soții Ala și Serghei Demcenco și de mama acestuia – pensionară.

Imobilul de la Dumbrava a fost indicat doar în declarațiile de avere și interese personale depuse de Serghei Demcenco pentru anii 2014-2016. Ulterior, începând cu 2017, când Demcenco ocupa deja funcția de director adjunct al ANP, imobilul de la Dumbrava nu a mai fost declarat. (declarații pentru 20172018 și 2019)

În prezent, în această casă locuiește mama lui Serghei Demcenco, Galina, în vârstă de 75 de ani. Luni, 3 august, am ajuns la Dumbrava, pentru a o întreba pe Galina Demcenco cum a reușit, fiind toată viața profesoară la școala din satul Prodănești, raionul Florești, iar acum pensionară, să construiască o casă de lux în sectorul Râșcani al capitalei (casa în care locuiește Serghei Demcenco, de asemenea nedeclarată la ANI de către funcționar), să cumpere, împreună cu familia fiului său, o casă la Dumbrava și un apartament la Buiucani.

Bunuri imobile care aparțin familiei Demcenco, inclusiv mamei funcționarului

Am bătut la poartă minute în șir, însă femeia nu a ieșit să discute cu noi. În timp ce eram încă în fața porții, am sunat-o pe Galina Demcenco la telefonul mobil. După ce am informat-o că suntem de la ZdG, femeia nu a mai așteptat să afle subiectul discuției și ne-a tăiat-o scurt:

„Lucrează pe linia matale și nu-mi moronci mie capul. De ce-mi suni mie? Eu n-am niciun interes, nicio legătură cu jurnalistica matale. Atâta-i tot. Eu sunt femeie bolnavă și n-am nevoie de matale”.

Curtea de Apel Chișinău: Demcenco, vinovat

ZdG a scris la sfârșit de iunie că, printr-o hotărâre a Judecătoriei Chișinău din 27 martie, curent, Serghei Demcenco a fost recunoscut vinovat de nedeclararea conflictului de interese.

Mai exact, potrivit ordonanței care a stat la baza pornirii procesului contravențional, Serghei Demcenco, fiind director adjunct al ANP, „a exercitat presiuni asupra lui Mîrzac Sergiu, astfel încât ultimul, în perioada decembrie 2018-ianuarie 2019, să desfășoare, formal, un concurs de promovare în funcția de șef al secției logistică și administrare a Penitenciarului nr. 8 Bender a angajatului ANP Papca Mihail”, nepotul lui Demcenco de pe soră.

Deși instanța a stabilit că „vinovăția lui Demcenco Serghei a fost pe deplin probată”, procesul contravențional de acuzare a lui Serghei Demcenco a fost încetat în legătură cu survenirea prescripției tragerii la răspundere contravențională.

Nefiind de acord cu hotărârea Judecătoriei Chișinău, Demcenco, prin intermediul avocatului său, a declarat recurs. Pe 1 iulie, curent, însă, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea primei instanțe prin care Demcenco a fost recunoscut vinovat de nedeclararea conflictului de interese, decizia fiind una irevocabilă.

ANI: Demcenco, nevinovat

Cazul angajării nepotului lui Demcenco, în urma presiunilor exercitate de acesta asupra directorului adjunct al Penitenciarului nr. 8 Bender (care, în acel moment, exercita și interimatul funcției de director) a făcut și obiectul unui control inițiat de Inspectoratul de Integritate al ANI.

Printr-un act de constatare emis la 20 mai 2020, dar publicat pe site-ul ANI abia pe 29 iulie, se confirmă că, atunci când a semnat acte în privința nepotului său, Mihail Papca, „Demcenco Serghei nu s-a aflat în conflicte de interese reale și nu a admis conflicte de interese”.

Astfel, inspectorul superior de integritate, Ada Griciuc, cea care a efectuat controlul respectării regimului juridic al conflictelor de interese în privința lui Serghei Demcenco, a dispus încetarea procedurii de control. Argumentul pe care inspectorul de integritate și-a bazat decizia a fost că, potrivit Legii cu privire la sistemul administraţiei penitenciare, funcţionarii publici cu statut special sunt în conflict de interese dacă „urmează să soluționeze cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice cu care sunt soț/soție ori rude de gradul I”. „La caz, se observă că dl Demcenco Serghei nu este rudă de gradul I cu Papca Mihail”, se spune în Actul de constatare semnat de Ada Griciuc. 

Indicații cu caracter licențios pentru promovarea nepotului

După publicarea în ZdG, pe 25 iunie, a articolului în care era vizat Serghei Demcenco, pe adresa redacției au venit mai multe mesaje în care ne erau semnalate diverse nereguli din sistemul penitenciar la care Demcenco ar fi părtaș. Am primit mesaje de la deținuți, de la actuali și foști angajați ai ANP, dar și de la angajați din alte structuri de forță ale statului.

Unul dintre aceste mesaje conținea câteva fișiere audio despre care cel care ni le-a trimis afirmă că sunt înregistrări ale convorbirilor telefonice dintre Serghei Demcenco și Sergiu Mîrzac, făcute în perioada în care șeful adjunct de la ANP încerca să-și promoveze nepotul în funcția de șef al secției Logistică și administrare a Penitenciarului nr. 8 Bender, condus atunci de Mîrzac.

Din înregistrările audio iese în evidență limbajul vulgar folosit de Demcenco în raport cu subalternul său. 

S. D.: Uăi, da’ „cadrovicika” ta, din cadre, cum îi spune? 
S. M.: S**u M***a
S. D.: Dar cine a adus-o?
S. M.: Pe timpul lui domnul Buzu a venit. 
S. D.: Buzu, da? Eu tot țin minte că Buzu cred că… Dar tu cu dânsa ce, nu discuți?
S. M.: Discut, dar eu pe tema asta n-am deschis cărțile că… 
S. D.: Dar tu cu dânsa ai discutat la tema asta sau nu?
S. M.: Am discutat că este om, dar cine și cum – nu, n-am discutat.
S. D.: Aha…
S. M.: Și în ziua ceea când v-am sunat eu… 
S. D.: Du-te, uăi, și-i spune că este lucrător de-al nostru b****i. (…) Lămurește-i normal. Dacă ea-i incompetentă, eu am să găsesc om competent în locul ei.
S. M.: Nu, nu, nu. Ea-i destul de competentă.
S. D.: Ți s-o dat indicația, ia și sună și discută cu cadrele b****i de la ANP, dar nu așa cum vrea ea.

În timpul unei alte discuții, ajunse în posesia ZdG, Demcenco îi cere lui Mîrzac să scrie un raport detaliat despre activitatea sa pe parcursul săptămânii.

S. D.: Tu cu ce te ocupi?
S. M.: Cu lucru, lucrez. 
S. D.: Cu ce lucru? 
S. M.: Cu indicațiile domnului director, cu situația operativă la control.
S. D.: Ia să-mi scrii tu cu ce te-ai ocupat toată săptămâna. Vreau să știu.
S. M.: Am înțeles.
S. D.: Scrii un raport, o notă informativă cu ce te-ai ocupat tu în fiecare zi.
S. M.: Am înțeles.
S. D.: Și după asta să te duci cu hârtia asta la ministru cum ai vrut tu.
S. M.: Nu am eu de gând să mă jelui nimănui, Serghei Mihailovici.
S. D.: Tu f**e capul b***i, dar mai puțin bi. Tu ești prea „delovoi” (fudul) b**i.
S. M.: Nu de asta, dar parcă am vorbit, Serghei Mihailovici…
S. D.: Eu ți-am spus b**i, tu prea multă atenție atragi asupra ta, „avtoritet” h***v ce ești tu.
S. M.: Eu v-am rugat doar, mie-mi trebuie concediu…
S. D.: Avtoritet h***v ce ești tu. Să știi, pentru mine gata, s-o terminat. Ia și scrie b**i, oficial o să discutăm. Și să te duci b***i cu prim-ministrul să discuți b***i.
S. M.: Eiii, ce am eu cu prim-ministrul?
S. D.: „Vseo” (gata) bi. Eu ți-am spus b**i, ia și scrie raport cu ce te-ai ocupat săptămâna trecută.

Contactat de ZdG, Sergiu Mîrzac a ezitat inițial să discute cu noi, arătându-se mirat că înregistrările telefonice au ajuns la noi. Acesta a confirmat totuși că astfel de discuții au avut loc între el și Demcenco însă a refuzat să ne ofere detalii: „Sunt hotărârile instanțelor pe acest caz, eu mai multe nu vreau să comentez”, ne-a spus Mârzac.

Și-a delegat nepotul la un curs de formare în Statele Unite

Mihai Papca, nepotul lui Serghei Demcenco

Serghei Demcenco și-a favorizat nepotul nu doar atunci când l-a promovat în funcție la Penitenciarul nr. 8 din Bender. În iulie 2019, pe când exercita funcția de director interimar al ANP, Serghei Demcenco a semnat un ordin prin care delega în orașul Canon City din SUA, pentru participare la un curs de formare de două săptămâni, nouă angajați ai ANP. Printre aceștia se număra și nepotul său, Mihail Papca, din postura de șef al Secției logistică și administrare a Penitenciarului nr. 8 – Bender, funcție în care fusese promovat cu câteva luni mai devreme ca urmare a intervențiilor lui Demcenco. Din cei nouă delegați în SUA a făcut parte și Gheorghe Damir, șef al Secției formare profesională a Detașamentului cu destinație specială Pantera a ANP, fratele lui Dorin Damir, unul dintre finii lui Vladimir Plahotniuc.

După ce conflictul de interese admis de Serghei Demcenco a devenit subiect al unui proces contravențional și al unui control al ANI, Mihail Papca a părăsit funcția deținută la Penitenciarul nr. 8 și s-a angajat la Inspectoratul de Poliție (IP) Centru, mun. Chișinău.

Deși funcțiile pe care le-a deținut în cadrul ANP și IP Centru îl obligau să depună declarații de avere și interese personale, Mihai Papca nu a făcut acest lucru niciodată, motiv pentru care a devenit subiectul unei proceduri de control inițiat de Inspectoratul de Integritate al ANI.

Într-un răspuns al ANI la solicitarea ZdG se spune că procedura de control se află în proces de derulare și că a fost întocmit un proces verbal cu privire la contravenție pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale.

ANI „analizează” articolul publicat de ZdG în luna iunie

ZdG a formulat o solicitare de informații la ANI și în privința lui Serghei Demcenco. Am solicitat instituției abilitate cu verificarea veridicității datelor din declarațiile de avere și interese ale funcționarilor să ne comunice dacă Inspectoratul de Integritate al ANI s-a autosesizat în urma articolului publicat acum o lună de ZdG în care demonstram că Serghei Demcenco locuiește într-o casă de lux din Chișinău, înregistrată pe numele mamei sale, care nu se regăsește în declarațiile de avere depuse în ultimii ani.

În momentul în care reporterul ZdG s-a apropiat de mașina lui Demcenco, acesta a închis geamul mașinii și a plecat

În răspunsul primit se spune că „Inspectoratul de Integritate al ANI analizează articolul publicat pe portalul Ziarului de Gardă, www.zdg.md, în vederea demarării unui control de specialitate care are drept scop verificarea existenței/inexistenței unor diferențe substanțiale dintre venituri și avere asupra subiectului vizat. Vă informăm că, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (2) din Legea 132/2016 cu privire la ANI – controlul averii și intereselor personale se extinde asupra soțului/soției, copiilor minori, inclusiv celor adoptivi sau persoanelor aflate la întreținerea subiectului declarării însă nu poate fi extins în privința mamei subiectului declarării cu excepția cazului când ultima se află la întreținerea acestuia. Totodată, precizăm că articolul publicat poate fi examinat și sub aspectul comiterii infracțiunii de îmbogățire ilicită, documentarea căreia ține de competența Procuraturii Anticorupție”.

ZdG va monitoriza în continuare rezultatele posibilelor controale inițiate de ANI după publicarea articolelor noastre.

Contactat telefonic, Serghei Demcenco a refuzat să discute cu reporterul ZdG. Acesta a închis telefonul imediat ce a aflat cine l-a sunat. Contactat repetat, Demcenco a avertizat reporterul că „va scrie plângere”:

„Dacă încă o dată mă sunați, am să scriu plângere pe d-stră, m-ați înțeles? Ați înțeles sau nu? V-am spus, nu mă sunați mai mult”, și a întrerupt din nou apelul.

Noul refuz al lui Serghei Demcenco de a discuta cu noi vine la o lună după ce, abordat în fața casei în care locuiește, a urcat în mașină și a fugit de reporterul ZdG, refuzând orice comunicare cu acesta.

Vedeți și: Portretul unui șef de la ANP: Trăiește în casa mamei pensionare, primește donații de zeci de mii de euro de la rude și figurează într-un dosar pierdut de R. Moldova la CtEDO