• Justiţia în scandal penal

    Justiţia în scandal penal
    vizualizări
    16 ianuarie 2015 | 07:39

    În ajunul sărbătorilor de iarnă, Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a expediat în adresa Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) o scrisoare care conţine mai multe acuzaţii în privinţa unor angajaţi ai Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), printre care şi Svetlana Filincova, vicepreşedinta instanţei. „În câteva dosare, toţi judecătorii au fost scoşi din program, rămânând dna Filincova singurul judecător care putea examina acel dosar. Astfel, dosarele au ajuns la ea. În alte câteva cazuri, dna vicepreşedintă, prin intermediul parolei sale, a repartizat unele dosare altor judecători”, explică Victor Micu. Svetlana Filincova respinge aceste acuzaţii.

    502-victor-micuÎn scrisoarea adresată CNA şi semnată de Victor Micu, preşedintele CSM, se precizează că, în baza unor informaţii remise CSM de către Centrul de Telecomunicaţii Speciale (CTS), instituţie care administrează Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), pe 17 decembrie 2014, la CSJ, s-a depistat influenţarea repartizării prin intermediul opţiunii de blocare a utilizatorilor. „În urma unei analize am constatat că, în cadrul CSJ, s-a utilizat neîntemeiat opţiunea de blocare (bifare) a rolurilor utilizatorilor din program pe 22 de dosare civile, acestea fiind repartizate prin manipulare vicepreşedintelui CSJ, Svetlana Filincova. Accentuez faptul că, în majoritatea acestor dosare, drept una din părţi figurează Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Biroul Vamal Chişinău şi alte birouri vamale din R. Moldova, precum şi alte instituţii de stat”, se spune, printre altele, în scrisoarea lui Micu, care conţine şi numele dosarelor repartizarea cărora ar fi fost manipulată. Preşedintele CSM îi solicită lui Viorel Chetraru, preşedintele CNA, să ia atitudine şi să investigheze materialele prezentate conform Codului Penal.

    502-filincova_svetlana„Am început de sus, de la CSJ”

    „Am aflat despre aceste lucruri după ce am fost informat de către cei de la CTS, după ce am solicitat informaţii de la ei despre situaţia privind repartizarea dosarelor în toate instanţele de judecată. Am început de sus, de la CSJ, dar urmează să primim informaţii şi despre situaţia din celelalte instanţe. Acele informaţii încă nu le avem”, explică Victor Micu. „În câteva dosare, toţi judecătorii au fost scoşi din program, rămânând doar Filincova, singura căreia putea să-i revină acel dosar. Anume aşa dosarele au ajuns la ea. În alte câteva cazuri, vicepreşedinta, prin intermediul parolei sale, a repartizat unele dosare altor judecători. Eu am considerat că, în acţiunile dnei Filincova există elemente de infracţiune. Am acţionat în calitate de preşedinte al CSM. De asta nu am propus ca subiectul să fie discutat la şedinţa Consiliului”, precizează Micu.

    Acţiunile acestuia nu au fost însă pe placul tuturor membrilor CSM care, conform legii, este un organ colegial. Astfel, la ultima şedinţă a CSM din 2014, membrul CSM, Dumitru Visternicean, a propus includerea în agendă a subiectului „Filincova”. Propunerea acestuia, însă, nu a întrunit numărul necesar de voturi. „Asta a fost şi ideea, ca acest subiect să fie introdus în ordinea de zi, să fie discutat de toţi membrii, după care să vedem ce facem mai departe. Ca şi membru al CSM, nu cunosc decât ceea ce a fost scris pe un site de ştiri. Nimic mai mult. Am înţeles că organele de drept au anunţat că examinează materialele venite de la CSM, dar CSM nu a trimis nimic, ca organ colegial. Dl Micu nu putea trimite singur un document. Trebuia să fie poziţia CSM. Până acum, la CSM nu au fost cazuri în care preşedintele să fi acţionat unilateral. Totodată, conform legii, instituţia abilitată cu soluţionarea problemelor legate de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu sau de alte nereguli, este Procuratura Generală, prin intermediul procurorului general sau al adjunctului său, nu CNA. Încercăm şi noi să aflăm care au fost subtilităţile şi de ce s-a procedat anume aşa”, zice Dumitru Visternicean.

    Membrii CSM au păreri împărţite

    Părerile membrilor CSM la acest subiect sunt împărţite. „Consider că dl Micu a procedat corect. Cred că era prematur să discutăm subiectul la CSM. Dacă făceam asta, omoram copilul din faşă. Este vorba de dosar penal, iar asta nu e de competenţa CSM”, crede Teo Cârnaţ, membru al CSM. „Preşedintele CSM este unul dintre cei 12 membri. Este primul între egali, dacă putem spune aşa. Faptul că s-a adresat singur la CNA, cred că nu e chiar bine. Cred că subiectul trebuia mai întâi discutat în cadrul CSM. Altfel, noi, membrii CSM, cunoaştem acest subiect doar din presă”, crede Anatolie Ţurcan, un alt membru al CSM, care s-a declarat surprins de faptul că propunerea lui Dumitru Visternicean de a discuta subiectul la şedinţa CSM nu a fost acceptată.

    Trimisă la CNA, cererea lui Victor Micu a ajuns în scurt timp la Procuratura Anticorupţie (PA). „Examinăm cererea în baza Codului Penal. Ea a parvenit recent, fiind adresată CNA-ului, iar CNA ne-a readresat-o nouă. Procedăm cu această cerere la fel cum procedăm cu toate. O examinăm. Nu, de unde să fie dosar penal? Suntem abia la o etapă incipientă de cercetare. Nimeni nu a fost audiat. Examinăm materialele”, ne-a declarat Eduard Harunjen, şeful PA.

    „Dosarele repartizate fraudulos au avut o finalitate. De obicei, în aceste dosare s-au păstrat deciziile adoptate de instanţele inferioare”, completează Victor Micu care, în scrisoarea sa, preciza că „pe majoritatea dosarelor repartizate spre examinare judecătoarei Svetlana Filincova s-au emis decizii şi încheieri în favoarea persoanelor interesate”. ZdG a analizat câteva din cele 22 de dosare despre care se vorbeşte în cererea lui Micu, adresată organelor de drept. Majoritatea acestor dosare au la bază litigii financiare, având diverşi câştigători. Dacă în unele cazuri au câştigat persoane private în bătălia cu instituţii ale statului, în altele a fost invers, judecătorii dând dreptate statului.

    „Dna cum? Filincova? Eu prima dată aud”

    În unul din aceste dosare, spre exemplu, un complet de judecători condus de Svetlana Filincova i-a dat dreptate lui Adrian Boldurescu, fostul şef al Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei Chişinău în litigiul de muncă pe care acesta l-a avut cu Consiliul Municipal Chişinău, după ce a fost demis. Completul condus de Filincova a menţinut deciziile instanţelor inferioare. „Deciziile instanţelor nu se comentează”, ne-a zis Diana Gurschi, şefa Direcţiei Juridice a Primăriei. „Dna cum? Filincova? Eu prima dată aud. Nici nu am ştiut cine a fost judecătorul care a examinat. Avocatul s-a ocupat. La CSJ nici nu participă părţile şi eu am aflat peste o săptămână de la luarea deciziei. Ce folos că se emit decizii dacă sunt alţii care nu le execută? Nu am nicio legătură cu dna Filincova”, ne-a spus Adrian Boldurescu.

    Într-un alt dosar, un complet condus de Svetlana Filincova a dat câştig de cauză Biroului Vamal Cahul în litigiul cu un SRL. Printr-o decizie din 15 octombrie 2014, un complet de judecători conduşi de Filincova a dat dreptate cetăţeanului Pavel Spânu, în litigiul pe care acesta îl avea cu fosta sa soţie, care se adresase în judecată, cerând de la fostul soţ 6585 de euro după ce acesta ar fi vândut două maşini, proprietate comună, pe vremea când formau o familie, fără a o informa despre acest fapt şi fără a-i oferi parte din bani. Dacă prima instanţă i-a dat dreptate soţului, CA Chişinău i-a dat dreptate soţiei. Completul condus de CSJ a anulat însă decizia de la Apel şi a menţinut decizia primei instanţe. Într-un alt dosar, completul condus de Filincova a dat dreptate Biroului Vamal Chişinău în litigiul cu Sanfarm-Prim SRL, trimiţând dosarul la rejudecare, la CA Chişinău.

    Filincova susţine că ar fi şantajată

    Am contactat-o de mai multe ori pe Svetlana Filincova, şi la telefonul de serviciu şi la cel mobil, însă judecătoarea nu ne-a răspuns. I-am lăsat şi un mesaj la care însă nu am primit niciun răspuns. Anterior, pentru site-ul deschide.md, cei care au scris primii despre acest subiect ea declara că i-a fost solicitată intervenţia în rezolvarea unor cauze civile în favoarea anumitor „protejaţi” ai celor care acum se răzbună, „iar refuzul meu de a executa acele rugăminţi insistente şi ilegale a trezit o reacţie de şantaj în adresa mea şi a colegilor mei, iar acum se pun în aplicare acele ameninţări invocate anterior. Am depus o plângere pe numele procurorului general, Corneliu Gurin, cu toate argumentele şi probele care confirmă că este vorba de o înscenare şi o ameninţare căreia sunt supusă în prezent ”, a spus aceasta.

    ZdG a contactat serviciul de presă al Procuraturii Generale, care, după discuţii cu şefii procuraturii, ne-au solicitat o scrisoare oficială pentru a putea afla doar dacă o asemenea scrisoare la care a făcut referire magistrata există sau nu la Procuratură. Mihai Poalelungi, preşedintele CSJ şi implicit şeful Svetlanei Filincova, nu a putut fi găsit pentru a se pronunţa pe marginea subiectului. Din anticamera acestuia ni s-a spus ba că acesta este ocupat, ba că nu este la serviciu.

    PIGD a fost elaborat în cadrul Programului „Provocările Mileniului” şi a fost implementat în judecătorii în 2009. Aplicarea principiului de distribuire aleatorie a dosarelor în instanţele de judecată presupunea repartizarea întâmplătoare a dosarelor.

    disclaimerAcest articol este realizat în cadrul proiectului „Contribuţia Societăţii Civile la Monitorizarea Politicilor Anticorupţie în Moldova”, implementat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele financiare ale Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie (UNDEF). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene şi/sau ale Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie (UNDEF).

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    România: Fosta șefă a DIICOT România, Alina Bica, urmărită internațional, a fost prinsă în Italia

    Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, urmărită internațional cu mandat european pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor, și Ioan Bene, de asemenea condamnat în România și urmărit internațional, au fost prinș…
    România: Fosta șefă a DIICOT România, Alina Bica, urmărită internațional, a fost prinsă în Italia

    Opinia separată a lui Vladimir Țurcan, „judecător în propria cauză”, privind decizia potrivit căreia actele CC nu pot fi atacate

    „Lipsa controlului judecătoresc în privința legalității activității administrative (funcționale) realizată de Curtea Constituțională (CC) ar genera profunde semne de întrebare referitoare la transparența, legal…
    Opinia separată a lui Vladimir Țurcan, „judecător în propria cauză”, privind decizia potrivit căreia actele CC nu pot fi atacate

    Zagorodnîi rămâne încă în funcție. CC a respins solicitarea lui Alaiba de a suspenda hotărârea prin care a fost numit la ANSC: „Nu a motivat”

    Curtea Constituțională (CC) a respins vineri, 10 iulie, solicitarea deputatului Dumitru Alaiba privind suspendarea acțiunii Hotărârii Parlamentului nr. 1 din 7 februarie 2019, prin care Anatolie Zagorodnîi a fo…
    Zagorodnîi rămâne încă în funcție. CC a respins solicitarea lui Alaiba de a suspenda hotărârea prin care a fost numit la ANSC: „Nu a motivat”

    S-au scumpit hainele și încălțămintea de vară, fructele exotice și ouăle. Cu cât au crescut prețurile luna trecută

    Față de luna mai, în iunie au crescut prețurile în special la mărfurile specifice sezonului estival, arată datele publicate vineri, 10 iulie, de Biroul Național de Statistică (BNS). Astfel, au fost înregistrate…
    S-au scumpit hainele și încălțămintea de vară, fructele exotice și ouăle. Cu cât au crescut prețurile luna trecută

    DOC/ Judecător la CtEDO din partea R. Moldova: Detalii despre concursul privind selectarea candidaţilor și comisia care va alege

    Din Comisia pentru selectarea candidaţilor la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) ar urma să facă parte 17 membri. Un proiect în acest sens a fost elaborat de Ministerul Justiți…
    DOC/ Judecător la CtEDO din partea R. Moldova: Detalii despre concursul privind selectarea candidaţilor și comisia care va alege

    Filip nu exclude că Nichiforciuc și Andronachi ar putea pleca la PSRM

    În ultima perioadă, deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc sunt mai absenți din activitatea PDM. Liderul partidului, Pavel Filip, nu exclude că aceștia ar putea adera la PSRM, în contextul în car…
    Filip nu exclude că Nichiforciuc și Andronachi ar putea pleca la PSRM