Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Dosarul fondurilor europene din off-shoruri…

Dosarul fondurilor europene din off-shoruri şi firme-fantomă, tras pe linie moartă la Procuratură

În toamna 2013, procurorii anunţau că mai multe organizaţii non-guvernamentale conduse de un tânăr, Igor Gavrilov, au obţinut şi utilizat în mod fraudulos bani veniţi de la Consiliul Europei, în cadrul mai multor proiecte. ZdG prezenta atunci, cu referire la mai multe documente din cadrul anchetei, faptul că procurorii deţineau informaţii că reprezentanţii ONG-urilor au apelat la firme-fantomă şi off-shoruri pentru a şterge urma banilor. La mai bine de jumătate de an de atunci, dosarul se pare însă că bate pasul pe loc. Procurorul care gestiona dosarul a fost transferat de la Procuratura Anticorupţie la cea în Transporturi, iar avocaţii a doi dintre învinuiţi susţin că, în acest an, în raport cu clienţii lor nu s-au întreprins acţiuni de urmărire penală.

„În acest dosar nu se întâmplă nimic, nimic absolut. De mult nu au avut loc careva acţiuni de urmărire penală. Anul acesta nu a avut loc niciuna”, ne-a declarat Oleg Mâţu, avocatul lui Igor Gavrilov, tânărul care era considerat anul trecut, de către procurori, „organizatorul schemei criminale”, fiind chiar şi reţinut. Mâţu urma să-l contacteze pe Gavrilov, iar ultimul, dacă dorea să discute despre dosar, urma să ne contacteze. Până la închiderea ediţiei, acest lucru nu s-a întâmplat, iar avocatul său nu a dorit să ne ofere şi alte detalii la subiect fără acordul procurorului care se ocupă de caz. Cert este că Gavrilov, după mai multe zile petrecute în arest, este acum în libertate.

„Cred că Procuratura a vrut doar să-şi facă PR”

„În dosar nu se întâmplă nimic”, relatează şi Violeta Gaşiţoi, avocata unei tinere care figurează în dosar, fiind considerată unul dintre cei doi complici ai lui Gavrilov. „Eu le-am trimis procurorilor vreo trei cereri, pentru a fi, eventual, informată despre cum se derulează investigaţia şi de ce dosarul încă nu este trimis în judecată. Clienta mea are statut de învinuit, iar la noi legea prevede că acest statut poţi să-l ai şi timp de 10 ani. Respectiv, am cerut să primesc informaţii, asta pe lângă faptul că am cerut să fie efectuată şi expertiza grafologică, deoarece clienta mea a invocat faptul că semnătura de pe mai multe acte este falsă. Am primit un răspuns de la Procuratura Anticorupţie (PA) precum că nu se poate de efectuat expertiza, pentru că PA nu deţine originalele acelor acte. În concluzie, reiese că procurorii au pornit o cauză penală având la bază nişte xerocopii, nu acte în original. Nouă ni s-a spus doar că, dacă deţinem actele în original, ei vor efectua expertiza. Dar noi de unde să le luăm?”, se întreabă avocata.

„Procurorii s-au grăbit cu nişte declaraţii, cu învinuiri aduse unor persoane nevinovate şi, până la urmă, s-au blocat. Nu poate fi pornită o urmărire penală pe baza unor copii de acte, care nu ştim de unde şi cum au fost obţinute. Cred că Procuratura a vrut doar să-şi facă PR, a vrut să arate că lucrează, deşi în dosar nu există probe pentru a demonstra vinovăţia celor implicaţi. Nu ştiu ce e cu ceilalţi, dar în cazul clientei mele, asta este o certitudine. Procurorii ar fi trebuit să nu tergiverseze, ci să emită o decizie de a o scoate de sub urmărire penală, or, bugetul statului va avea oricum ulterior de suferit, pentru că noi vom depune o plângere împotriva statului pentru încălcarea termenului rezonabil la examinarea dosarului. Deja, ea are vreo 7-8 luni de când e pusă sub învinuire, iar acest lucru îi creează mai multe impedimente. Practic, acest dosar este o pată care îi creează impedimente şi suferinţe. Cred că e în interesul statului să nu-şi prejudicieze propriul buget şi să emită o decizie pe dosar cât mai curând”, atacă Violeta Gaşiţoi.

Procurorul face referire la informaţii confidenţiale

Dacă în octombrie 2013 de acest dosar se ocupa procurorul Ion Neguriţă, care promitea mai mult acţiuni de urmărire penală care să elucideze misterele acestui dosar, în mai 2014, dosarul este gestionat de un alt procuror. „Eu am fost delegat temporar de la PA la cea în Transporturi. Dosarul a revenit la procurorul Ina Frunză-Bargan”, ne-a spus acesta.

La rându-i, Frunză-Bargan, după ce s-a interesat cine sunt avocaţii care ne-au relatat că pe dosar nu se întâmplă nimic, ne-a spus că „la moment se efectuează acţiuni de urmărire penală. Aici sunt antrenate proiecte străine, prezentate Consiliului Europei, iar acţiunile nu se reduc doar la limitele R. Moldova. Investigaţiile necesită timp. Nu e vorba de o zi-două. E nevoie de timp”. Întrebată dacă e adevărat că Procuratura nu dispune de mai multe acte în original, importante în dosar, Frunză-Bargan ne-a spus că nu ne poate oferi asemenea informaţii, care ar putea fi obţinute doar prin intermediul Serviciului de Presă al Procuraturii Generale. „Informaţia în cauză încă reprezintă o informaţie confidenţială. De ce dispunem şi de ce nu dispunem, asta deja e informaţia organului de urmărire penală”. Ina Frunză-Bargan a afirmat că, „desigur”, dosarul va fi trimis în instanţa de judecată, fără a preciza când anume, pentru că „nu depinde de mine”.

Precizăm că, printr-un comunicat de presă, pe 25 septembrie 2013, PA anunţa că a pornit o cauză penală pentru escrocherie, abuz de serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, „fiind documentată o schemă ilegală de sustragere a granturilor”. Iniţial, pe acest caz au fost reţinute trei persoane care reprezentau ONG-urile suspectate. Procurorii afirmau că acestea au fost reţinute „chiar atunci când împărţeau o tranşă de 16 mii de euro, obţinuţi prin fraudă”, şi că „unul dintre reţinuţi era organizatorul schemei criminale (Igor Gavrilov, n.r.), iar din banii obţinuţi anterior şi-ar fi cumpărat un apartament în centrul Chişinăului”.