Dosar cu tinere din R.Moldova, judecat la Curtea din Florida, SUA – Ziarul de Gardă
  • Dosar cu tinere din R.Moldova, judecat la Curtea din Florida, SUA

    Dosar cu tinere din R.Moldova, judecat la Curtea din Florida, SUA
    de
    14 aprilie 2011 | 12:00

    Lora, Cumătra, Sofia, Nicole, Laila, Tess, Keti, Sonea, Saşa, Tonea, Victoria, sunt doar câteva dintre numele conspirative, utilizate de reprezentantele unei grupări suspectate de acordarea ilegală a serviciilor sexuale pe teritoriul SUA. În număr de 12, din grupare făceau parte, în exclusivitate, persoane din spaţiul ex-sovietic. Acestea racolau femei din fosta URSS, obligându-le să presteze servicii sexuale unor clienţi americani.

    La 22 februarie, Serviciul American de Imigrare anunţa că 12 persoane, originare din R. Moldova, Rusia şi Ucraina, au fost acuzate de prostituţie în Florida. Informaţia a fost plasată pe site-ul Serviciului American de Imigrare. Potrivit datelor oficiale, 5 dintre persoanele suspectate că ar face parte din această grupare, Roman Caraiman, zis Romo, 24 de ani, Tatiana Belinschi, 25 de ani, Alexandr Postică, 25 de ani, Irina Luchina, 22 de ani, şi Vlada Blişciuc, 23 de ani, sunt din R. Moldova.

    Serviciul American de Imigrare informa că cele 5 persoane din R. Moldova, împreună cu altele 5 din Federaţia Rusă (Saida Babaeva, 28 de ani, Elena Şaşurova, 24 de ani, Elena Abuşinova, 24 de ani, Aleksandra Liubina, 23 de ani, Natalia Fedorova, 23 de ani) şi cu 2 tinere din Ucraina (Katerina Krikovliuk, 24 de ani, şi Alina Priadko, 24 de ani), ar fi pus la punct o reţea de acordare a serviciilor sexuale, prin atragerea şi implicarea unor persoane din ţările lor de origine.

    Potrivit rechizitoriului, emis de un juriu federal la 9 februarie 2011 şi desigilat la 14 februarie 2011, la Curtea de Justiţie din districtul Middle, din Florida, un grup de persoane, toate din spaţiul ex-sovietic, au activat împreună într-o afacere sexual-comercială, încercând să facă bani prin furnizarea de servicii sexuale unor cetăţeni americani. Juraţii au stabilit că, în realitate, activităţile acestui grup presupuneau organizarea întâlnirilor dintre „prestatorii de servicii” şi beneficiari, acordarea de servicii sexuale contra plată, servicii de masaj intim. Aceste „servicii” erau promovate pe un site elaborat special de membrii grupului, dar şi pe alte reţele populare pe internet, cum ar fi www.craigslist.com şi www.backpage.com. Anchetatorii au mai formulat că cei 12 erau implicaţi în promovarea activităţilor de prostituţie şi în organizarea traficului interstatal de prostituate. Serviciul American de Imigrare mai anunţase atunci că acest caz este urmărit penal de asistentul Procurorului american, J. Bishop Ravenel.

    9 arestaţi, 3 daţi în urmărire generală

    La sfârşit de februarie 2011, 9 dintre persoanele acuzate au fost reţinute în SUA. Alte trei, Caraiman, Liubina şi Fedorova, sunt date în urmărire generală.

    Publicitate

    Presa americană, în special The Orlando Sentinel, a anunţat imediat că organele de drept din satatul Florida au deconspirat o grupare criminală care, din vara anului 2009, sub acoperirea unor aşa-zise cabinete de masaj, presta servicii sexuale locuitorilor mai multor state americane. The Orlando Sentinel arăta că lideri ai grupării ar fi Roman Caraiman, Alexandr Postică şi Tatiana Belinschi, alias Laura, toţi din R. Moldova. Printre „subalterne” se aflau alte tinere din R. Moldova, Irina Luchina, de 22 de ani, şi Vlada Blişciuc, de 23 de ani. Ultima figurând, de pe 18 februarie, în baza de date a unui penitenciar din Florida http://www.jailbase.com/en/arrested/fl-occ/2011-02-18/. Potrivit presei americane, aceştia racolau prin internet tinere din spaţiul ex-sovietic, aducându-le în SUA sub pretextul angajării lor la muncă în cabinete de masaj, în realitate, însă, obligându-le să practice prostituţia. Ziarul sublinia în mod special apartenenţa ex-sovietică a celor implicaţi în acest „business”.

    Din Florida – până la Michigan şi Ohio

    Potrivit rechizitoriului, o copie a căruia, pe 23 de pagini, a ajuns şi la Centrul de Prevenire şi Combatere a Traficului de Fiinţe Umane (CPCTFU) al MAI, din iulie 2009, tinerele, cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani, prestau servicii intime locuitorilor districtelor din statul Florida: Orange, din care face parte şi oraşul Orlando, Osceola şi Hillsborough, cu centrul în oraşul Tampa. Anchetatorii arată că, la începutul anului 2011, reţeaua de infractori se extinsese şi în statele Michigan, Massachusetts şi Ohio. În rechizitoriu este deconspirată şi schema respectată la împărţirea banilor. Astfel, Caraiman, Postică şi Belinschi primeau în mod obligatoriu taxe de pe urma relaţiilor cu fiecare client. Operaţiunea de reţinere a membrilor reţelei a fost posibilă după ce un poliţist sub acoperire a stabilit contacte cu una dintre prostituate. În consecinţă, a fost deconspirată întreaga reţea.

    După arestări, la Chişinău, prietenii şi părinţii Vladei Blişciuc au făcut declaraţii pentru presă, argumentând că fiica lor şi prietena acesteia, Irina Luchina, ar fi nevinovate. Solicitaţi recent, părinţii Vladei au spus pentru ZdG că cele două tinere ar fi anchetate acum de Serviciul Imigrare, care investighează legalitatea aflării lor în SUA. „Le-au îndreptăţit, ele sunt curate”, ne-au spus aceştia, precizând că, din februarie 2011, nu au mai putut lua legătura cu fiica lor. Apropiaţii Vladei Blişciuc susţin că tinerele l-au cunoscut pe Caraiman în America, ele fiind plecate încolo prin intermediul programului Work and Travel, iar la expirarea vizei temporare ar fi solicitat azil politic în SUA. Deocamdată, nimeni nu a putut preciza motivele din care cele două tinere ar fi solicitat azil politic peste ocean.

    Învinuiţi de infracţiuni cu caracter sexual

    Câteva firme Work and Travel, contactate de ZdG, au negat că numele celor două tinere ar figura printre studenţii care au beneficiat de vize în cadrul acestui program. „Viza e pentru trei luni, e o viză de non-emigrant, iar noi chiar îi instruim să revină în R. Moldova”, ne-a declarat Ion Munteanu de la Acord Travel. Potrivit datelor oficiale, fiecare al treilea student plecat în SUA prin intermediul programului Work and Travel nu revine în R. Moldova.

    Alexandru Beşleagă, de la CPCTFU, ne-a confimat că MAEIE a expediat pe adresa centrului mai multe acte trimise de Ambasada R. Moldova în SUA. „Din aceste documente reiese că cele 5 sunt acuzate de comiterea unui cumul de infracţiuni cu caracter sexual”, explică Beşleagă. Întrebat dacă există dovezi că cei 5 ar fi racolat tinere din R. Moldova, Beşleagă a spus că CPCTFU a expediat câteva interpelări în mai multe instanţe, dar că nu ar fi venit, deocamdată, răspunsuri. „Infracţiunile nu au fost comise pe teritoriul R. Moldova. Au fost verificate ieşirile din R. Moldova, intrarea în SUA – toate sunt legale. Nu avem motive de a cerceta activităţile lor de aici”, explică Beşleagă.

    Şedinţa programată pentru mai-iunie

    „Cazul este gestionat de Middle District Court of Florida, iar acuzaţiile aduse acestor persoane sunt încălcarea condițiilor de ședere pe teritoriul SUA și implicarea, în perioada 16 iulie 2009 – 13 ianuarie 2011, în activități de oferire a serviciilor sexuale contra plată şi organizare a acestor activităţi. Tinerele din R. Moldova reţinute în acest caz mai sunt în arest. Şedinţa de judecată în privinţa acestora este programată pentru lunile mai-iunie. Avocaţii au comunicat că au nevoie de timp pentru a pregăti apărarea”, ne-a spus Nicolae Popa, consul la Ambasada R. Moldova în SUA. Consulul a mai explicat că „tinerele, din motive lesne de înţeles, doresc mai puţină publicitate situaţiei în care s-au aflat, cu atât mai mult cu cât, la această etapă, este vorba de acuzarea comiterii unor fapte, vinovăţia lor încă nefiind dovedită şi urmând a fi stabilită de instanţa de judecată”. Popa a precizat că nu deţine informaţii despre agenţia prin intermediul căreia aceste persoane au plecat în SUA. Cât despre solicitarea de azil politic de către acestea, „informaţia poartă caracter personal, motiv din care nu ne putem pronunţa”, precizează Popa. Funcţionarul consular ne-a asigurat că Ambasada continuă monitorizarea acestui caz şi va efectua toate acţiunile corespunzătoare în vederea asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor R. Moldova arestaţi în SUA.

    Romo către Orlando Sentinel: „Ştiu că am desfăşurat o activitate ilegală”

    Presupusul organizator al reţelei, Roman Caraiman, reuşeşte, deocamdată, să se ascundă de răspundere penală. Potrivit presei americane, el a încercat să expedieze prin internet un mesaj electronic către redacţia publicaţiei Orlando Sentinel, din Florida. El a anunţat jurnaliştii că, de la începutul lunii ianuarie 2011, s-ar afla în Europa. Caraiman încearcă să-şi îndreptăţească fostele angajate. Potrivit acestuia, angajatele sale nu comercializau servicii sexuale. „Mă jur, ele făceau masaj, striptease, topless, dar nu şi sex”, informa Caraiman. El recunoaşte că desfăşura un business ilegal, dar spune că întotdeauna aveau foarte mulţi clienţi şi că toţi aceştia erau mulţumiţi de serviciile acordate de tinerele angajate de el.

    Publicitate

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.



  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    În ediția ZdG din 10 februarie, găsiți o anchetă despre sediul pe care îl închiriază Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, o clădire luxoasă, cu cinci etaje, aproape de centrul Chișinăului. Astfel,…
    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    După ce Guvernul a decis prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a termenului de schimbare a legitimațiilor de veteran de război de model vechi cu cele de model nou, în R. Moldova continuă procedurile de evalua…
    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 124. Liderii G7 se angajează să susțină Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”. Zelensky spune că își dorește să pună capăt războiului declanșat de Rusia până la sfârșitul anului 2022

    Armata invadatoare rusă a lansat un atac cu rachetă asupra regiunii Odesa la primele ore ale dimineţii de luni, scrie presa ucraineană, citând un raport al comandamentului operațional „Sud”. Iar la Harkov, două…
    LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 124. Liderii G7 se angajează să susțină Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”. Zelensky spune că își dorește să pună capăt războiului declanșat de Rusia până la sfârșitul anului 2022

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler