Principală  —  IMPORTANTE   —   INTERVIU cu Natalia Kaptalan, psihologă,…

INTERVIU cu Natalia Kaptalan, psihologă, refugiată din Ucraina. „Fiecare dintre noi va ieși mai puternic din acest război”

Natalia este economistă și psihologă, absolvind două universități prestigioase din Ucraina – Universitatea Națională „Taras Şevcenko” din Kiev și Universitatea Națională Economică din Kiev. A ajuns în R. Moldova acum câteva luni, atunci când, în Odesa, acolo unde locuiește și activează în calitate de psihoterapeut, din cauza războiului, devenise riscant să mai rămâi. A decis că își poate ajuta conaționalii fiind aici, în R. Moldova, unde s-au refugiat zeci de mii de ucraineni, fugind din calea războiului. 

ZdG a decis ca, în acest ultim interviu din anul 2022, să abordeze războiul din Ucraina prin prisma suferinței celor loviți de acest război. Natalia nu e doar refugiată din Ucraina. Ea le acordă ajutor psihologic altor refugiați, care au nevoie de asistență, pentru a depăși suferințele.

„Mă bucur că, fiind în siguranță aici, le pot fi de ajutor conaționalilor mei. Mă bucur că pot aplica aici cunoștințele pe care le-am acumulat, lucrând încă din 2014 cu victimele războiului din Ucraina, internate în spitalele militare din Odesa. Acum, aici, am cunoscut persoane extrem de afectate. Acestea nu au nevoie doar de cuvinte de încurajare, ci și de ajutor psihologic sau chiar psihiatric profesionist. Pentru aceste victime suportul psihologic e mai important decât cel material”, ne-a spus Natalia în debutul dialogului nostru.

  • Natalia, cum pot fi ajutați cei care au fugit din calea războiului din Ucraina, stabilindu-se pentru un timp aici, în R. Moldova?
  • Toți cei pe care i-am cunoscut aici sunt victime ale unui stres care, fiind extrem de nociv, nu mai are vreun impact pozitiv asupra stării lor. Acest stres este periculos pentru sănătate, pentru sistemul imunitar. Toți noi, la fel ca oricare alți oameni, aveam un ritm de viață, niște planuri de viitor… S-a întâmplat însă acest război, niciunul dintre noi nefiind pregătit să facă față unui astfel de eveniment. Vă mai spun că și aici, în R. Moldova, țară aflată în vecinătatea imediată cu zona de război, oamenii sunt măcinați de stres. Mulți nu percep și până astăzi cum s-a  putut întâmpla să avem acest război. În cazul refugiaților, contează mult de unde vin. Dacă sunt din zonele de război, din zonele ocupate, dacă sunt persoane afectate de violență, vorbim deja despre o dereglare psihologică posttraumatică și aceste stări sunt mult mai dificile, fiind și mai greu de tratat. De obicei, persoanele sunt extrem de afectate și nu au nevoie doar de cuvinte de încurajare, ci de ajutor profesionist psihologic sau chiar psihiatric. Pentru aceste victime suportul psihologic e mai important decât cel material.
  • Ce le recomandați în primul rând?
  • Există diverse tehnici de ieșire de stres. Toate sunt eficiente, dacă sunt utilizate la timp. Dar, deseori, le recomand acestor persoane să caute și singuri soluții.
  • Cum anume?
  • Există o noțiune importantă – grija de sine. Această normă e foarte actuală astăzi. Cei care vin din război sunt traumați, mulți și-au pierdut casele, poate și membri ai familiei. E momentul, în aceste condiții, să se îngrijească fiecare de sine. Oamenii au resurse importante pentru asta. Sigur, cei care s-au stabilit la Chișinău sau în alte orașe mai mari au mai multe posibilități de a accesa servicii sociale sau psihologice. Cei stabiliți în sate mai îndepărtate nu au prea multe posibilități dar, oricum, pot contacta asistenți sociali, psihologi, solicitând ajutorul de care au nevoie. E important să nu se închidă în sine, gândindu-se nesfârșit la problemele lor. E bine să caute soluții, ajutor, să întreprindă singuri ceva, să fie activi, să identifice mecanismele care s-au blocat din cauza stresului. E bine ca fiecare să fie activ. În orice criză se poate întâmpla un declin, dar și o evoluție și e foarte important ca, în condițiile crizei actuale, să se producă o evoluție, nu o degradare.
  • Ajungeți și pe la refugiații stabiliți în satele mai îndepărtate?
  • Da, ne întâlnim cu refugiații care sunt cazați prin familii, dar și cu cei care locuiesc în centrele speciale, destinate refugiaților. În localitățile mai mici și mai îndepărtate de Chișinău, deseori, ajung mai puține fonduri, e mai limitat accesul la servicii. Acești oameni de obicei nu au posibilitate să ajungă în localitățile mari, după ajutor. Aceasta e o problemă, deși munca dedicată a primăriilor, a asistenților sociali, e de mare ajutor.

Au preferat tranșeele, suferința, frigul, decât să devină spectatori ai războiului din țara lor

  • Ați cunoscut refugiați aflați în situații critice?
  • Dintre foștii mei pacienți, care au fost răniți în 2014, având încă sănătate șubredă, au preferat și acum tranșeele, suferința, frigul, decât să devină spectatori ai războiului din țara lor. În prezent, mai complicată e situația persoanelor care ajung aici din zonele ocupate, Herson sau Zaporojie… Sunt multe persoane afectate de violență. Am cunoscut un bărbat care a fost torturat și acum are devieri psihice complicate. Nu e simplu să-l readuci la o viață normală, fără frici și fără chinuri interioare. Am lucrat și cu o fetiță, care la fel a fost torturată. Ea va avea nevoie încă mult timp de asistență, deoarece viața ei abia începe. Multe familii au ajuns încoace având copii cu deficiențe speciale, având părinți cu probleme de sănătate. Acestor oameni le este cel mai greu acum. Ei au nevoie de asistență medicală, socială, de intervenția unor specialiști, ca să asigure viața membrilor familiilor lor. Noi comunicăm cu ei și deseori identificăm împreună serviciile de care au nevoie imediată.
  • Ce vă spun ei despre o posibilă revenire acasă?
  • Deseori, știind că și eu sunt din Ucraina, refugiații îmi cer sfatul. Ei vor să știe ce cred eu despre intențiile lor de a reveni acasă, în Ucraina. Majoritatea, sigur, vor acasă, chiar dacă în multe cazuri casele lor sunt distruse, iar în zonele din care vin e război în toată legea. Le spun că mai e până la pace, că ar trebui să mai zăbovească, întrucât nimeni nu știe ce poate fi mâine. Le recomand să aibă grijă de sănătatea lor psihică și să nu riște.
  • Dar cum poate fi tratată suferința?
  • Contează la ce etapă se află aceasta, cât de veche e. Pot să vă spun ceea ce am sesizat și mai sesizez chiar eu, de când sunt aici, în Moldova. Acum locuiesc lângă Aeroport. În zona noastră zilnic zboară avioane de pasageri. Deși înțeleg că sunt curse pașnice, psihicul meu reacționează ca la un mare pericol, fiind încă afectată de tot ce am auzit de când s-a început războiul în Ucraina. Cu siguranță, toți cei care vin din zone de război trăiesc aceleași senzații. Cum tratăm suferința? Psihoterapie, psihologi, întâlniri, discuții. Un remediu e și ceea ce numim noi foame informațională, adică, pentru un timp, să încetăm să mai urmărim tot ce se întâmplă în Ucraina, să nu mai urmărim știrile proaste, să dăm posibilitate sufletului nostru să se detașeze de aceste realități. Să acceptăm că suntem în afara riscurilor acum. Să devenim cât mai utili pentru alți oameni, să fim activi, să ne mobilizăm, să comunicăm. Localnicii din Moldova sunt foarte deschiși, organizează diferite activități la care îi invită pe refugiați, acestea fiind de mare interes pentru toți. Da, la fel de important e să facem exerciții fizice, antrenamente. Chiar dacă nu avem posibilitate să mergem la psiholog, ne putem ajuta psihicul mobilizând capacitățile corpului nostru. Exerciții de control a respirației, de relaxare, exerciții de vizualizare – schimbarea spontană a gândurilor. Autotrening, autoinsuflare, tehnici de relaxare. Uneori oamenii, fiind stresați, uită chiar și să respire, făcându-și mult rău sănătății. Să încercăm a ne deconecta de la veștile proaste și să ne imaginăm situații mai luminoase, mai prielnice sufletului. Antrenarea acestor capacități funcționează.
  • Ați avut posibilitatea să plecați în Europa, acolo unde pacea e mai sigură, mai garantată. De ce ați ales să rămâneți aici?
  • În primul rând, pentru că eu cunosc limba română și acesta e un mare avantaj. Cunosc cultura română și îmi este extrem de interesant să lucrez cu concetățenii mei care au fugit încoace de războiul din țara noastră. Am prieteni plecați în țări europene. Ei se confruntă acolo cu multe probleme. Eu, fiind aici, am decis că sunt mai utilă, ajutând, muncind, făcând voluntariat. Am consultat sute de persoane refugiate, care sunt acum în centrul R. Moldova, dar și în zonele de sud, Cahul și Taraclia. Am muncit mult cu copiii și cred că aflarea mea aici e mult mai utilă.
  • Ce vă spun copiii despre război?
  • Copiii vorbesc despre război așa cum înțeleg ei lucrurile. Parcă ar povesti un film. Cineva e bun, alții sunt răi. Cei răi au atacat, cei buni au fost loviți dar, până la urmă, vor învinge… Muncim cu ei prin art-terapie, terapie cu păpuși, cu povești. E mai ușor cu ei, deoarece sunt mai maleabili și se pot reface mai ușor.
  • Cei refugiați sunt în special copii și femei…
  • Da, sunt mame cu copii. Le este greu, în condițiile în care soții lor, tații copiilor lor sunt la război. Toate vor să muncească, dar e greu să lași copiii fără supraveghere. Când se deconectează curentul electric, ele ajung să nu mai poată comunica telefonic sau online cu cei rămași acolo și sunt foarte stresate. Uneori curentul electric lipsește zile la rând. În prezent, regiunea Odesa e cel mai des afectată de deconectări.
  • Și când lipsește legătura telefonică, cum depășesc această lipsă de comunicare?
  • Sună pe la vecini, pe la rude, prin satele vecine, prin alte localități, ca să afle ce se întâmplă. Dar, așteptarea e singura soluție, de fapt. Alții nu rezistă emoțiilor, plâng neîncetat. Noi muncim, dar, oricum nu suntem mereu lângă ei, deoarece ei sunt mulți iar noi mai puțini. Sunt situații în care ei au nevoie de asistență aici și acum. Noi ar trebui să ne întâlnim mai des cu ei, în special cu cei care vin din zone de război.
  • De ce mai au nevoie ei?
  • La fel ca și oricine, ei au necesități vitale – somn, apă, mâncare, haine. Iarna – căldură. Ei sunt asigurați cu toate acestea. Majoritatea vor acasă. Vin sărbătorile de iarnă, serbate de obicei în familie și acum durerea despărțirii de cei dragi e și mai acută. Mulți înțeleg că vor comunica doar online.
  • Și copiii?
  • Ei cred în minuni. I-au scris scrisori lui Moș Nicolae, lui Moș Crăciun. Le-au spus că vor acasă, vor să se termine războiul. Unii cer jucării, planșete, telefoane, deoarece își fac studiile online, aici neavând posibilitatea să învețe în limba ucraineană. E bine că în Ucraina a fost modificată legislația și copiii afectați de război au posibilitate să-și continue studiile de la distanță sau în localitățile în care s-au refugiat, dacă au această posibilitate. Mulți învață aici în școli, fiind înscriși și în școlile din Ucraina. Din păcate, din cauza bombardamentelor, a deconectărilor de curent electric, a refugiului prin adăposturi, procesul de studii e suspendat deseori și e foarte complicat atât pentru profesori, cât și pentru copii, și pentru părinți. Aici mulți s-au înscris în școli cu studiere în limba rusă. Alții vorbesc deja limba română. Chiar și mulți dintre maturi studiază româna, după ce au decis să rămână aici și după război, integrându-se.

Acum înțelegem că lucrurile materiale nu valorează la fel de mult ca și omenia sau empatia

  • Cum va ieși lumea din acest război?
  • Pentru totdeauna ne va rămâne în memorie această dată a începerii războiului, acest an, 2022… Nu știu cât va continua, dar dacă facem o paralelă cu cel de-al doilea război mondial, pe care omenirea nu l-a uitat și până astăzi, cu siguranță, anul 2022 ne va rămâne în memorie, cu toate greutățile, fricile, suferința, deznădejdea, pierderile, dezamăgirile pe care ni le-a adus. Ce s-ar putea schimba? Cred că fiecare dintre noi va ieși mai putenic din acest război. Fiecare va înțelege, pentru sine, că nu trebuie niciodată să se relaxeze prea tare, că trebuie să fie mereu de gardă, să se obișnuiască să mizeze pe sine, pe propriile puteri. Fiecare va ieși cu lecții importante din acest război. Acum înțelegem că lucrurile materiale nu valorează la fel de mult ca și omenia sau empatia. Fiecare și-a activizat capacitățile de supraviețuire, de adaptare la condiții dificile. Din război va ieși un om nou – cu traume, cu durere, cu suferințe, dar și cu o altfel de experiență de viață.
  • Cât pot continua efectele războiului?
  • Cei care doar au auzit despre război, fără a participa la lupte, se confruntă cu un impact dur, dar își revin mai ușor. Cei care au văzut cadavre, explozii, care au suportat pierderi, vor avea nevoie de mai mult timp, pentru recuperare. Aceste suferințe trec greu. Există riscul decăderii în patima alcoolului, a drogurilor, dar și riscuri suicidale.
  • Cum a fost 2022 pentru dvs.?
  • Pentru mine, acest an începea cu multe planuri și cu multe speranțe. Urma să finalizez lucrarea de candidat în științe psihologice, aveam multe planuri puse la punct pentru acest an. Războiul mi le-a dat peste cap și toate au rămas pentru zile mai bune, pentru ani mai buni. Singura bucurie personală acum e legată de situația apropiaților mei, care sunt vii, sănătoși și asta e cel mai important și actual pentru mine acum. Probabil, fiecare ucrainean va răspunde la fel. Cei care și-au pierdut apropiații, sunt extrem de traumatizați, având destinele frânte. Când întâlnesc astfel de oameni mă strădui să le acord cât mai multă atenție. Le spun că se pot salva doar prin acceptarea acestei situații, dar, mulți trăiesc cu un sentiment de vină, se gândesc că ar fi fost mai bine să fie ei în locul celor omorâți, că astfel, poate cei morți ar fi rămas în viață. Muncesc mult ca să tratez aceste sentimente de vină, le spun că, în acele condiții, ei nu au putut întreprinde nimic, că nu era în puterile lor, că nu a depins deloc de ei. E o muncă îndelungată, deseori, rezultatele lăsându-se așteptate.
  • Cum va fi să trăim și în 2023 în condiții de război?
  • Vreau să cred că 2023 va fi un an al păcii, anul în care noi toți vom reveni acasă. Așa cum prima mea profesie e legată de economie, pot spune că, revenind, vom intra într-o țară ruinată, cu o economie distrusă și cu un mare număr de oameni traumatizați. Totul, absolut totul, de la suflete, la case și întreprinderi, va trebui refăcut. Dar mai știu că, atunci când omul e orientat către bine, se activizează potențialul său intern și, de obicei, omul găsește puteri și posibilități noi. Sunt sigură că, imediat cum vom avea pace, fiecare dintre noi își va activiza puterile interioare pentru a se restabili pe sine, dar și pentru a reface viața din Ucraina. Cel mai des aud că refugiații vor acasă. Iubindu-și casa, vor avea ambiția să-și refacă viața în bine.
  • Mulțumim, Natalia.

    Interviu de Aneta Grosu
Publicitate
Publicitate