Despre condițiile de detenție ale lui Platon și Filat, cazul Braguța și cei șapte profesori turci expulzați

Interviu cu avocatul poporului, Mihail Cotorobai

— Dle Cotorabai, de curând ați prezentat un nou raport. În ce măsură ascultă autoritățile recomandările dvs.?

— Ei bine, unicele „arme” de care dispune avocatul poporului sunt recomandările și concluziile pe care le face în urma studiilor, în urma vizitelor, a examinării cererilor, în urma adresărilor verbale ale cetățenilor. Să știți că, în multe cazuri, avocatul poporului se ciocnește de probleme serioase de sistem, probleme care au rădăcini adânci. E clar că noi ne străduim să elaborăm avizele și recomandările, să facem niște concluzii, pentru a le înainta guvernanților în sensul larg al cuvântului, adică începând de la autoritățile locale, până la guvern și până la ministerul vizat într-o problemă concretă. Nu aș putea răspunde doar pozitiv sau doar negativ la întrebarea dvs., deoarece, în comparație, figurează și cei care respectă recomandările, chiar dacă parțial, deși în alte cazuri se neglijează total. E vorba chiar de autoritățile publice locale. În unele cazuri, am probleme cu primăriile. Primarul întreabă „cine mai e și ăsta – ombudsmanul, de ce să-mi indice ce să fac?” E clar că le explicăm. Dar asta vorbește despre faptul că, în R. Moldova, recomandările ombudsmanului încă nu sunt înțelese la același nivel cum se întâmplă în țările europene, de exemplu.

— Despre ce probleme discutați cu primarii, de reacționează așa?

— Depinde. Una dintre probleme este legată de accesul persoanelor cu nevoi speciale în instituții. Deși aceasta nu e doar problema primăriilor, ci în special a autorităților centrale. Este adevărat, acum apar și lifturi în unele instituții. Totuși, la nivel local, probleme se iscă uneori și din neînțelegeri banale – „de ce să fac rampă dacă în sat am doar o persoană cu nevoi speciale?” La alegerile trecute, când am întrebat într-o localitate despre accesibilitatea la școală, unde avea loc procesul de vot, ni s-a răspuns așa: „ei, dacă va trebui, noi vom pune vreo trei cărămizi și ei se vor ridica așa pe scări”. Asta vorbește despre felul în care problema respectivă este înțeleasă inclusiv la nivelul statului. R. Moldova este parte a Convenției privind persoanele cu dizabilități, iar dacă am devenit parte a acestei Convenții, trebuie să executăm ce ni se cere și nu e vorba doar de accesibilitatea fizică. Uitați-vă și la accesibilitatea informațională pentru persoanele cu nevoi speciale. Se mai organizează acum niște campanii pentru ei, dar, în general, e o problemă serioasă legată de respectarea drepturilor omului. La noi s-au instalat câteva semafoare care vorbesc, dar sunt puține. Acestea uneori năucesc oamenii, iar alteori nu se aud deloc. E vorba despre o neglijență totală.

— Și cine se face vinovat de asta?

— Am mai spus și repet: la recomandările ombudsmanului, constatările ulterioare trebuie formulate și trimise Parlamentului de către Guvern. Anul trecut, am raportat și am spus direct în Parlament deputaților că asta nu e ordine. Am primit răspunsuri pe recomandările îndreptate fiecărui minister de la un secretar de stat de la Ministerul Justiției. Sigur, aici regula e încălcată, pentru că legea spune că Guvernul trebuie să facă ședință și să examineze aceste recomandări, apoi să ia măsuri și să răspundă.

— Deci Guvernul nu a discutat asta…

— În acest caz, dacă nici nu am primit răspuns…

— Și atunci, în opinia dvs., ce ne spune asta despre Guvern?

— Eu am să vă răspund astfel la întrebare. Atâta timp cât în R. Moldova drepturile omului și protecția lor nu vor deveni activități prioritare ale guvernanților, atitudinea va fi cea despre care am povestit mai devreme. Să mi se spună măcar o problemă din contextul în care noi existăm, care nu are tangență sau legătură directă cu drepturile omului. Noi ori le respectăm, ori le încălcăm. Dar să ținem minte că acestea sunt drepturi firești, care trebuie să fie respectate și protejate de cei cărora oamenii le-au încredințat misiunea respectivă. Și neglijența recomandărilor ombudsmanului vorbește despre neglijența părerii cetățenilor, în general, că eu, ca avocat al poporului, nu inventez – noi efectuăm studii, cercetări, stăm de vorbă cu oamenii, avem audiențe și așa mai departe.

— Despre ce vi se plâng oamenii? Cu ce probleme vin la dvs.?

— În calitate de jurist și profesor universitar, tot repet că trebuie respectată legea, că trebuie să activăm conform legii. Noi, ne confruntăm cu problema accesului la justiție. Oamenii se plâng și se adresează cu probleme legate de acest domeniu destul de frecvent. Problemele accesului la justiție și cele ale proceselor echitabile rămân destul de sensibile în țara noastră. Să știți că acestea n-ar fi atât de dramatice dacă n-ar fi într-o strânsă legătură cu ceea ce am zis mai devreme, dat fiind că de la accesul la justiție pornește respectarea celorlalte drepturi. Problema accesului la justiție e una foarte serioasă și asta nu o spun doar eu, ca ombudsman, asta o spun cetățenii care se adresează aici și care concluzionează că justiția la noi e nedreaptă. Avem un studiu în care se arată că doar 16% dintre cetățeni au încredere în justiția din R. Moldova. Alte 60% consideră că cetățenii R. Moldova nu sunt egali în fața legii. Cu asta am spus totul. De altfel, raportul mai arată că dreptate au doar cei care-s cu bani. Plus că oamenii mai percep judecata ca și organ de pedeapsă, nu ca locul în care își poți găsi dreptatea. Da, pe unele segmente sunt îmbunătățiri ușoare. În general, însă, situația e aceeași de mai mult timp.

— Și partenerii externi ce spun?

— Avem rapoarte care conțin concluzii și mai drastice – constatări de lipsă de transparență în sistem, probleme de integritate ale judecătorilor, lipsa independenței sistemului judiciar, influența exercitată asupra sistemului de către oameni de afaceri, de către persoane politice, probleme legate de acțiuni penale disproporționate, în cazul unor oponenți politici, existența unei justiții selective și tot așa. Aceste concluzii sunt făcute constant de către partenerii externi în ultimii ani.

— Deoarece v-ați referit la problemele din sistemul judiciar și penitenciar, recent, avocații lui Veaceslav Platon spuneau că nu pot ajunge la el…

— Da, noi am făcut niște vizite preventive în penitenciare. Efectuăm astfel de vizite sistematic, reieșind din competențele de care dispunem. E clar că noi reacționăm inclusiv când e vorba de cazuri de rezonanță. Deseori, ne autosesizăm reieșind din ceea ce se publică în presă. De la deținutul Platon am avut și alte adresări. Unele sunt legate de condițiile de detenție: probleme de sănătate, lipsă de informație, alte chestiuni similare. De altfel, acum el e deținut singur în celulă. Anterior, a stat cu cineva în cameră și se plângea că acela fuma. Alte probleme au apărut în ultima vreme – accesul apărătorilor la el. Pot să vă spun că, în urma implicării avocatului poporului, această problemă s-a rezolvat. În această privință, el nu mi-a mai înaintat plângeri. Însă, cât ține de Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, pot zice că acesta e o bubă mare pentru R. Moldova. E demult depășit ca loc de detenție, dacă analizăm condițiile. Apoi, de regulă, e suprapopulat. Aceeași problemă e și în alte penitenciare. E clar că, în Penitenciarul 13, se dețin mai multe persoane care sunt cu un statut mai special, să zicem așa, – activiști politici, foști miniștri, judecători, pentru care riscurile sunt mai mari. De aceea, când e vorba de întâlniri cu avocații, acolo e o singură cameră pentru asta, trebuie să se vină la o anumită oră și, în astfel de cazuri, sigur că apar incomodități.

— Și la Vladimir Filat jurnaliștii voiau să obțină acces pentru interviuri, dar nu s-a putut.

— Da. Înțelegeți dvs., accesul în penitenciare, ca atare, îl reglementează administrația. Ei sunt în drept să stabilească dacă permit sau nu. Numai ombudsmanul are dreptul să intre acolo pe orice timp – zi și noapte – că așa e legea și așa e statutul avocatului poporului. Problema accesului nu e una de mare amploare, în principiu. În regiuni, avocații se duc când vor la clienții lor. La Penitenciarul 13, situația e alta. Aici e centru, judecătorii sunt multe, deținuți – la fel, de aceea apar și probleme. În principiu, condițiile de detenție trebuie să fie permanent în vizorul guvernării, deoarece și cei din detenție sunt cetățeni ai R. Moldova.

— Printre deținuții din R. Moldova, pentru prima dată, este și un fost premier. Recent, în presă au apărut imagini din care se vede că Vlad Filat a fost escortat la o clinică stomatologică. De altfel, cum e asistența medicală de care beneficiază deținuții din închisorile R. Moldova?

— Da, el a fost escortat, a cerut acces la servicii medicale. Și nu doar el. Apropo, și Platon a cerut acces la servicii medicale. Deținuții au dreptul la anumite servicii în afara locului de detenție și adesea e vorba anume de stomatologie, de unele intervenții specializate. Problema e cum se pot folosi ei de aceste servicii, care sunt cu plată. În general, problema cea mai mare e că serviciile medicale în locurile de detenție nu sunt subordonate Ministerului Sănătății (MS), ci se află în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, dacă coborâm mai jos pe această schemă, șeful penitenciarului respectiv gestionează și serviciile medicale. Mai e și, fără supărare, nivelul de calificare al medicilor de acolo. Problema legată de calitatea serviciilor medicale nu poate fi controlată, dacă nu e MS acolo. E clar că sistemul de asistență medicală în locuri de detenție e diferit în raport cu cel din comunitate – după disponibilitate, după calitatea serviciilor…

— În același context, cazul Braguța a zguduit opinia publică. Ce se face acum pentru prevenirea unor cazuri similare?

— Nu pot să vă spun dacă se iau repetat măsuri. Dar cred că în tezele enumerate mai sus, legate de sănătate, a fost și răspunsul la această întrebare. Știți că ombudsmanul a efectuat o investigație proprie, m-am autosesizat imediat ce s-a aflat despre acest caz. Noi am prezentat și raportul despre acest caz, pe ore, pe minute. Atunci am stabilit și această problemă care ține de sistem în întregime și se referă inclusiv la lipsa unor instrucțiuni în cazurile concrete pentru actorii din sistem. Chestiunile acestea trebuie rezolvate, iar cei vinovați să poarte răspundere. De fapt, statul în ansamblu e vinovat, dar ceea ce ține de pedepse individuale – de asta trebuie să se ocupe instanțele de judecată. Ombudsmanul nu pedepsește pe nimeni, nu emite acte, el previne și bate clopotele dacă ceva nu e în ordine. M-aș bucura dacă ombudsmanul nu ar avea de lucru…

— Credeți că e posibil în R. Moldova?

— Nu doar în R. Moldova, în orice țară, la capitolul respectării drepturilor omului va fi mereu de lucru. Oricâte organe am constitui, așa e firea unor oameni – și eu îi văd, și pe cei cu epoleți, și pe cei fără epoleți, dar plasați sus. De asta, trebuie să existe mecanisme care ar controla, ar preveni aceste lucruri – torturile, violența. E vorba de conștiință, de educație, de multe alte componente. În cazul Braguța, recomandările pe care le-am elaborat, în principiu, s-au inclus în planurile de acțiuni și vom vedea ce se va întreprinde.

— Mai devreme ați vorbit despre asistența medicală din penitenciare. În ansamblu, medicina de la noi are mai multe lacune. De exemplu, în spațiul public, s-a vorbit mult în ultima vreme de cazuri în care ambulanța întârzie.

— De fapt, în topul adresărilor la ombudsman e problema sistemului de sănătate. Noi am efectuat unele studii ce țin de problemele serviciilor medicale și, dacă vă amintiți, unul dintre cele mai scandaloase rapoarte a fost cel despre asigurarea accesului cetățenilor la serviciile medicinei de urgență. În ansamblu, situația în medicină e deplorabilă. Săptămâna trecută am făcut alt raport, în care evaluăm nivelul de asigurare cu echipamente medicale. Când vorbim de medicină, oamenii se plâng de calitatea actului medical în întregime: asigurarea cu medicamente, cu echipamente, cu utilaj și așa mai departe. Când zic că am depistat un aparat Roentgen din 1954, ce se mai poate de adăugat? Că tot am vorbit de pușcării, în Penitenciarul 13 este un aparat care nu e atestat deloc, nu se știe de unde s-a luat. Deseori, oamenii se plâng și de atitudinea personalului auxiliar. De asemenea, se plâng de problemele ce țin de reforme, inclusiv cele legate de regionalizarea spitalelor. Toate astea se vor afla în vizorul ombudsmanului și în continuare. Dreptul la sănătate e o prioritate a întregului meu mandat, am anunțat încă de la început despre asta. În 2020, ne vom ocupa de medicina de familie, dacă tot spunem că dreptul la sănătate e unul fundamental. Știți, acum mai aud uneori cum oamenii își urează sănătate, că-i mai scumpă decât toate. Și eu le zic că, de fapt, mai scump e tratamentul (râde).

— Dar care e situația în regiunea transnistreană, cu ce probleme se confruntă cetățenii acolo?

— Regiunea transnistreană e în vizorul ombudsmanului prin intermediul reprezentanței de la Varnița. De altfel, multe probleme le rezolvăm anume în urma adresărilor oamenilor, aplicând pârghiile permise de lege, în măsura în care ținem legătura cu așa-numitele structuri administrative de acolo. Dar eu sunt restricționat în teritoriu. Ei au o poziție strictă în raport cu asta. Mai particip la evenimente festive, alături de cei de la OSCE. În rest, ca și ombudsman, nu mi se permite accesul încolo. Iată, cei din structurile noastre de la Varnița, care sunt sub jurisdicția noastră, dar locuiesc în Bender și Tiraspol… În cazul lor tot există diferite condiționalități. Bunăoară, plata la grădiniță e cu 40% mai mare, apar probleme de înmatriculare, le e restricționat dreptul la circulație. Oricum, se face tot ce e posibil, prin grupul de lucru de acolo. Eu tot mă întreb de ce nu se negociază cu așa zisele autorități din regiune pe segmentul drepturilor omului, că ele peste tot sunt aceleași.

— Ați vorbit despre drepturile tuturor cetățenilor aflați în R. Moldova. Urmăriți în continuare ce se întâmplă cu cei șapte profesori turci expulzați din R. Moldova?

— În principiu, noi urmărim acest episod. Știți că, imediat, a doua zi, am făcut o expunere. Am trimis la Parlament o compilație a documentelor internaționale și am atenționat că guvernanții trebuie să țină cont că, atunci când e vorba de cetățeni străini, există norme internaționale. În primul rând e vorba de faptul că statul care aplică astfel de măsuri poate să-i trimită pe acești cetățeni oriunde, în orice alt stat, numai nu în locul unde se presupune că ei pot fi supuși torturii sau altor acțiuni de violență. Ați auzit că Parlamentul a organizat audieri doar atunci. Le-am zis direct – cum faceți audieri publice pe o problemă atât de importantă – că asta e fața statului, fără să chemați și avocatul poporului? Eu nu am fost chemat acolo.

— Am discutat în special despre justiție și drepturile omului, dar credeți că guvernanții sunt interesați ca cetățenii să aibă acces la justiție și să le fie respectate drepturile fundamentale? Se știe despre unii justițiari și deputați de la noi că au probleme de integritate…

— Cred că, prin cele enumerate mai sus, am răspuns la această întrebare. Concluziile vă aparțin. Iarăși, drepturile omului și libertățile fundamentale trebuie să devină o prioritate pentru toți. Eu am fost deputat în primul Parlament, am fost ales pe circumscripție atunci, deși nu știu pentru ce am câștigat, că nici nu eram membru de partid. Eu nu le-am promis oamenilor din acele sate că le voi face școală, că le voi trage apă… niciun cuvânt. Le-am explicat că am profesia mea, oleacă de carte și că tot ce pot face ca deputat e să mă strădui și să elaborez legi bune, legi drepte. Iată asta pot face eu. Repet, atâta timp cât drepturile și libertățile omului nu sunt o prioritate a statului, toate probleme despre care am vorbit vor rămâne fără răspuns. R. Moldova, dacă se pretinde a fi stat de drept și stat democratic, trebuie să ia act de asta. În genere, trebuie să avem funcționari publici de carieră, nu lucrători de partid.

— Vă mulțumim.

Pentru conformitate, Aliona CIURCĂ