Principală  —  IMPORTANTE   —   Igor Dodon le-a spus rușilor…

Igor Dodon le-a spus rușilor că odată cu alegerea Maiei Sandu în funcția de președintă, situația din R. Moldova se va agrava

Foto: socialiștii.md

Aflat într-o vizită privată la Moscova, fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, le-a spus rușilor că odată cu alegerea Maiei Sandu la conducerea țării, situația din R. Moldova se va înrăutăți.

Dodon, plecat la Moscova imediat ce Sandu a fost învestită în funcția de președintă a R. Moldova, a declarat că odată cu alegerea unui nou șef de stat situația din țară nu se va îmbunătăți, ci, dimpotrivă, se poate agrava.

„Am spus, lăsați emoțiile. Situația din țară nu se va îmbunătăți odată cu alegerea unui nou președinte. Dimpotrivă, s-ar putea agrava”, a spus Dodon pentru postul de televiziune Rusia 24, citat de Ria Novosti.

Dodon le-a spus rușilor să „totul abia începe” și „va exista o separare mare între cetățenii moldoveni”.

Fostul președinte, Igor Dodon, a plecat la Moscova imediat ce Maia Sandu a fost învestită în funcția de președinte al R. Moldova.

După Dodon, la 25 decembrie, la Moscova au zburat speakerul Zinaida Greceanîi, vicespeakerul Vlad Batrîncea, deputații Corneliu Furculiță și Bogdan Tîrdea, precum și Secretarul General al Parlamentului, Adrian Albu.

Publicitate
Publicitate