Principală  —  IMPORTANTE   —   Fără schimbări în calcularea vechimii…

Fără schimbări în calcularea vechimii în muncă a funcționarilor publici cu statut special din cadrul subdiviziunilor MAI

sursa: MAI

Cu referire la inițiativa legislativă nr. 363/2021, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) menţionează că proiectul Legii de modificare a unor acte normative, prin care se propune modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, vizează salariaţii civili.

În cadrul subdiviziunilor MAI, autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordine activează circa 16 250 de angajaţi, dintre care 14 974 sunt funcţionari publici, cu statut special, inclusiv militari, în privinţa cărora nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 156/1998.

Dreptul la pensie a funcționarilor publici cu statut special este reglementat de Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544/1993 și de hotărârea de Guvern nr. 78/1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilirea și plata pensiilor și îndemnizației a militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și sistemului penitenciar și Legea nr.288/2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI.

Conform prevederilor legii speciale nr. 1544/1993 și a Legii nr. 288/2016, dreptul la pensie pentru vechimea în serviciu survine la atingerea termenului de 25 ani.

În vederea calculării termenului vechimii în muncă, se vor lua în calcul perioadele de cotizare în perioada realizării serviciul militar activ, timpul de studii în învățământul superior civil, timpul de îndeplinire a serviciului în condiții deosebite, precum și alte perioade de activitate prevăzute de legislație, inclusiv perioada de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani de către unul dintre părinți.