Mass-media din Rusia vs informaţiile despre UE – Ziarul de Gardă
  • Mass-media din Rusia vs informaţiile despre UE

    Mass-media din Rusia vs informaţiile despre UE
    de
    24 iulie 2016 | 08:38

    În 2015, urmare a Consiliului European din martie, a fost creat un grup de lucru care a abilitat Înaltul Reprezentant să prezinte, în cooperare cu instituţiile UE şi statele membre, un plan de acţiune privind comunicarea strategică, pentru a face faţă campaniilor de dezinformare desfăşurare de Rusia. Astfel, acest grup se ocupă, între altele, de identificarea surselor media care distribuie informaţii distorsionate sau eronate referitoare la activităţile din UE.

    Aşadar, de-a lungul monitorizării efectuate până acum de această structură s-au depistat fie încercări de manipulare prin întrebări formulate pentru sondaje de opinie, fie prin distorsionarea informaţiei astfel încât, în concluzie, să pară că statele europene complotează împotriva Federaţiei Ruse, fie prin scoaterea din context a unor declaraţii ale unor oficiali europeni care favorizau Rusia. Totodată, şi Brexitul a servit un bun prilej de propagare a ideii că UE şi-ar putea cunoaşte sfârşitul.

    Întrebări gata răspunse în sondaje şi conspiraţii anti-Rusia

    De curând, www.ria.ru a decis să realizeze un sondaj pentru cititorii săi în care aceştia au fost întrebaţi cum apreciază ei politica UE în raport cu Rusia. Întrebările din sondaj au fost formulate în felul următor:

    a) Prin acţiunile sale, Europa îşi face mai mult rău sie, decât Rusiei,
    b) Ţările UE nu desfăşoară o politică independentă,
    c) Greu de spus, nu mă pricep la politică.

    În timp ce 75% dintre respondenţi cred că statele membre ale UE nu au politici independente, audienţa RIA se consideră sigură pe cunoştinţele sale în sfera politică: doar 3% au ales opţiunea C.

    Publicitate

    Totodată, din punct de vedere al unor media pro- Kremlin, „elitele” vestice se focusează nu doar pe atacuri teroriste împotriva propriilor cetăţeni, ci şi pe atacuri împotriva Rusiei paşnice. Un blog specializat în ştiri militare, de exemplu, îşi convinge cititorii că SUA şi Germania planifică să anexeze provincia Kaliningrad. „Ca să fiu sincer, ceva de genul acesta, şi anume de peste Ocean, mă aşteptam să aud în viitorul apropiat. Pentru că prea rapid, după primăvara din Crimeea, se dezvoltă evenimente aparent disparate în jurul Kaliningradului”, menţionează autorul textului, Dmitri Kalin. Acesta adaugă: „devine clar că „koningsbergarea” (cu referire la faptul că Kaliningrad a purtat cândva numele de Koningsberg) pentru Occident este doar un ajutaj la un instrument universal care a funcţionat pe o mare parte din Ucraina: „Украина це Європа” („Ucraina e Europa”). De ce ar trebui schimbat un instrument de nădejde? „Kaliningrad – das ist Europa” („Kaliningrad este Europa”). Formula, potrivit „tehnocraţilor” de peste Ocean, ar trebui să funcţioneze”, conchide autorul.

    Brexit-ul şi aşii Rusiei

    Ieşirea Marii Britanii din UE a oferit presei pro-Kremlin posibilitatea medierii unor alte falsuri. Kommersant notează că, „luând în calcul criza în relaţiile cu Occidentul, Brexit îi dă Moscovei noi aşi. Ieşirea Marii Britanii din UE poate diminua ambiţiile UE, îndreptând-o spre o politică care ar cere plierea sancţiunilor”. Aceeaşi sursă îl citează pe Vladimir Putin: „În ceea ce priveşte politica de sancţiuni, nu cred că acesta (Brexit) se va reflecta oarecum asupra relaţiei noastre cu UE. Nu noi am lansat aceste sancţiuni, noi doar am răspuns de fiecare dată la restricţiile adoptate în raport cu ţara noastră”, menţionează acesta cu privire la modul în care Marea Britanie va afecta producţia politicii de sancţiuni a UE.

    Pe de altă parte, „votul britanic reprezintă revolta alegătorilor occidentali împotriva sistemului de guvernământ şi împotriva politicienilor tradiţionali. La fel ca susţinerea lui Trump în SUA”, spune Alexei Puşkov, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Dumei de Stat pe contul său de twitter.

    Totodată, mass-media specializată în dezinformare s-a folosit de contextul Brexit pentru a prescrie un eşec întregului proiect numit UE. Tonul a fost dat de către Dmitri Kiselev în emisiunea „Noutăţile săptămânii”. În opinia sa, toată Europa este cuprinsă de frică, pentru că „dezintegrarea UE este deja un fapt”. În aceeaşi emisiune, Kiselev face referire la subiecte precum „Sfârşitul utopiei: europoliticienii au pierdut în faţa poporului” şi „Britanicii au hotărât să-şi reîntoarcă ţara”.

    Pentru a se plia naraţiunii despre o Europă în descompunere, mass-media pro-Kremlin a inventat, de asemenea, subiecte despre cum „Brexit a arătat că 500 de milioane de cetăţeni europeni au spus „nu” Statelor Unite ale Europei”, pe pagina www.hidfo.ru; că „Bruxelles intenţionează să înlocuiască Marea Britanie cu Turcia în UE”, pe www.vilaglato.info; că „aproape jumătate din alegătorii austrieci doresc să se retragă din UE”, pe www.vilaglato.info.

    Totuşi, dezinformarea nu se opreşte aici, ci include şi reacţia unor state membre ale UE la rezultatele referendumului britanic. „Franţa şi Germania planifică să distrugă statele membre şi să creeze în locul lor o superputere”, punctează www.prisonplanet.com. Acest articol, publicat în limba engleză, denaturează adevăratul conţinut al documentului ce poartă titlul „O Europă puternică într-o lume de incertitudini”, semnat de miniştrii de Externe francez şi german, şi susţine că ţările vor pierde dreptul de a deţine propria armată, un sistem juridic propriu, un sistem fiscal şi bănci centrale proprii. Această falsă informaţie a fost mai târziu replicată în alte limbi, cum ar fi maghiară şi cehă.

    În acelaşi context, Nikolai Starikov, unul dintre principalii propagandişti pro-Kremlin şi unul dintre liderii mişcării „Antimaidan”, a înregistrat un comentariu video cu referire la Brexit. În acest film, el susţine că referendumul britanic a fost regizat: deoarece nu au reuşit să implice Rusia într-un conflict militar, culisele lumii mondiale intenţionează să împingă UE spre un conflict armat. Întrucât stăpânii bogăţiilor mondiale nu mai pot menţine un standard ridicat de trai pe o suprafaţă atât de mare, au decis să limiteze acest standard numai la SUA şi Marea Britanie, restul lumii fiind aruncat în haos şi război. De menţionat că Starikov este şi director comercial al filialei din Sankt Petersburg a postului TV „Pervîi kanal”. Deci, el deţine una dintre poziţiile-cheie în cadrul unuia din cele mai importante canale de televiziune controlate de guvernul rus.

    Publicitate

    Dar, teoriile conspiraţioniste nu se încheie aici. De exemplu, pe site-ul LifeNews, se explică cum, în urma Brexit-ului, toată Europa de Est va fi „aruncată” din UE. Pe lângă asta, pe pagina thesaker.is (care mai apoi a fost tradusă şi în cehă), se spune că Marea Britanie va deveni jertfa unei revoluţii de culoare, care este, de fapt, un pas de răspuns din partea globaliştilor şi a magnatului George Soros.

    Politicienii europeni în vizorul mass-mediei ruse

    Centrul analitic ceh „Evropské hodnoty” („Valori europene”) a prezentat de curând o analiză complexă a modului în care mass-media rusă a relatat despre activităţile unor lideri europeni. Analiza s-a bazat pe mai mult de 59 de milioane de articole de la mai mult de 22 de mii de surse media, apărute în perioada cuprinsă între ianuarie 2014 şi mai 2016, şi a demonstrat cum s-a schimbat stilul mass-mediei ruse după începerea conflictului din Ucraina.

    Studiul a constatat că presa rusă îţi concentrează atenţia pe liderii unor ţări europene anume în detrimentul reprezentanţilor UE. Presa rusă îşi alege politicienii favoriţi reieşind din cât sunt aceştia de prietenos „setaţi” faţă de regimul actual. „Campania Kremlinului de dezinformare se străduie din toate puterile să portretizeze liderii europeni luând în calcul disponibilitatea lor de a sprijini Rusia. Cu cât sunt mai favorabile aceste personalităţi regimului lui Vladimir Putin, cu atât mai puternic anunţă despre poziţia lor în comunitatea internaţională mass-media pro-Kremlin”, conchid autorii.

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.



  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    În ediția ZdG din 10 februarie, găsiți o anchetă despre sediul pe care îl închiriază Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, o clădire luxoasă, cu cinci etaje, aproape de centrul Chișinăului. Astfel,…
    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    După ce Guvernul a decis prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a termenului de schimbare a legitimațiilor de veteran de război de model vechi cu cele de model nou, în R. Moldova continuă procedurile de evalua…
    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 124. Liderii G7 se angajează să susțină Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”. Zelensky spune că își dorește să pună capăt războiului declanșat de Rusia până la sfârșitul anului 2022

    Armata invadatoare rusă a lansat un atac cu rachetă asupra regiunii Odesa la primele ore ale dimineţii de luni, scrie presa ucraineană, citând un raport al comandamentului operațional „Sud”. Iar la Harkov, două…
    LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 124. Liderii G7 se angajează să susțină Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”. Zelensky spune că își dorește să pună capăt războiului declanșat de Rusia până la sfârșitul anului 2022

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler