Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Preşedintele Ghimpu sărbătoreşte muncind

Preşedintele Ghimpu sărbătoreşte muncind

Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al R.Moldova, împlineşte astăzi 59 de ani. Cu toate acestea, în prima parte a zilei, preşedintele va fi prezent la câteva întâlniri cu alegătorii, a declarat Valeriu Rusu, purtătorul de cuvânt al lui Mihai Ghimpu. Abia după amiază, începând cu orele 16, el va sărbători şi va putea fi felicitat la Reşedinţa de stat.

Dintre colegii de Alianţă, Serafim Urecheanu este primul care l-a felicitat personal pe preşedintele  Ghimpu. Şi colegii liberali îl felicită pe liderul lor, urându-i sănătate, fericice şi succes în activitatea pe care o desfăşoară, într-o vreme de răscruce a societăţii.

Totodată, preşedintele Ghimpu a fost felicitat „a la Putin”, adică a primit un calendar cu 12 fete, care îi transmit câte un mesaj. Presa sportivă i-a oferit acest cadou, inspirându-se de la cele 12 studente din Rusia, de la jurnalism, care au pozat pentru a-i oferi premierul rus Vladimir Putin un calendar “deocheat”.

“Berlusconi şi-ar fi dorit un asemenea calendar, Barack Obama vă invidiază şi visează la ziua în care servind împreună cu Dvs. o ceaşcă de cafea, va răsfoi acest calendar sub umbra unui nuc din Coloniţa”, aşa explică cei de la presasportivă.com cadoul pentru Mihai Ghimpu.