Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Olga Căpăţână, femeia-soldat, şi-a lansat…

Olga Căpăţână, femeia-soldat, şi-a lansat cărţile la Paris

Recent, jurnalista Olga Căpăţâna şi-a lansat la Paris trilogia „Dobrenii”, „Lilith” şi „Agent Dublu”. Sala evenimentului, oferită de Ambasada R. Moldova în Franţa, a fost neîncăpătoare pentru conaţionalii noştri curioşi să cunoască autoarea. Olga Căpăţâna a fost susţinută în cadrul acestui eveniment de prieteni şi colegi de breaslă, serata fiind una de caritate, banii din vânzarea cărţilor fiind destinaţi tratamentelor conaţionalilor noştri Lilia Şaragov, medic cardiolog, şi Viorel Mardare, regizor. După eveniment, Olga Căpăţâna ne-a acordat acest interviu.

–Cât de importante sunt asemenea evenimentre printre membrii diasporei?

–Pentru mine sunt foarte importante. Ele ne permit să ne cunoaştem mai bine reciproc, să ne revedem cu prietenii. La „Galerie Moldave” de la Paris se vând foarte bine cărţile, deci aici sunt cititorii dornici de literatură şi de artă. Aici avem mulţi profesori, oameni de cultură, care duc dorul literaturii noastre de acasă.

Despre caritate vreau să vă spun că, până a ajunge în Franţa, am fost preşedinta „Asociaţiei mamelor ostaşilor”, ajutând mamele ostaşilor căzuţi la datorie. Chiar şi în Franţa am făcut serate de caritate. Acum, pentru prima dată, dedic un eveniment unor oameni bolnavi de cancer. Am decis să ajut aceşti doi conaţionali, mai ales că au fost deja colectaţi o parte din bani pentru tratament. Ne mândrim cu tânărul Viorel Mardare, cu ceea ce a făcut el în cinematografie. Ar fi păcat să nu ne mobilizăm pentru a-i oferi şansa de a-şi continua tratamentul. Am pledat şi pentru medicul cardiolog Liliana Şaragov, care a salvat multe vieţi, iar acum chiar ea are nevoie de ajutor. Sper în vindecarea lor.

–Sunteţi stabilită aici de ceva timp. Cum aţi ajuns în Franţa?

–Am fost printre primii scriitori din Moldova, invitaţi la „Salonul de carte” de la Paris, în 2000, cu cărţile mele despre Transnistria. Venisem cu fiul meu mai mic, care imediat a decis să rămână în Franţa. Eu am revenit definitiv în 2004, de fapt, revenisem pentru nepoţelul Nicuşor pe care nu l-am mai putut lăsa din braţe. Atunci am rămas.

–Cum e să fii jurnalist de investigaţii în Franţa ?

–Recunosc că la început a fost destul de greu. Îmi pare foarte rău că nu am venit mai devreme, ca să îmi pot valida diploma. De fapt, puteam, dar trebuie şi să muncesc ca să mă întreţin, să învăţ limba, lucru mai complicat de făcut la 50 de ani de cât ar face-o cineva de 20 sau 30 de ani. Dar am reuşit şi sunt foarte bucuroasă că azi fac ceea ce îmi place. Este un lucru care te oboseşte şi te stoarce de energie. După ce termin un reportaj, îmi zic că gata, jumătate de an nu mai fac nimic. Dar cum îmi propune cineva un subiect care mă interesează, imediat îmi recapăt forţele şi mă apuc de lucru. Vreau să vă mai spun că e plăcut, deoarece în Franţa jurnaliştii sunt plătiţi. Iar aceasta te face cumva să trăieşti liber, asigurat. Poţi călători şi poţi să te odihneşti frumos ca să capeţi energie pentru muncă.

–Despre ce scrieţi în cărţile lansate ?

–Cartea „Dobrenii” este despre Transnistria. E o carte de ficţiune, dar cu multe date documentare despre ceea ce s-a întâmplat în Transnistria în ’92. În afară de aceasta, are tangență cu cel de-al doilea Război Mondial, cu războiul din Afganistan. Sunt trei războaie din viaţa familiei Dobrenii, care trăieşte la hotarul a două mari lumi. Dar este şi despre dragoste, dragostea între un bărbat şi o femeie, dragostea în familie şi între fraţi.

„Agent dublu” conţine opt povestiri despre moldoveni care au făcut serviciul în Afganistan. E despre chirurgi, soldaţi şi ofiţeri care au luptat acolo. Întorşi acasă, nu le-a fost uşor să treacă de la război la viaţa paşnică.

„Lilith” este o carte de versuri, dintre care multe sunt cântate.

–De ce aţi decis să deveniţi militar şi să mergeţi la război?

–Nu a fost un vis al meu să merg la război. De fapt, am fost determinată de situaţia materială pe care o aveam. Lucram la „Radio Actualităţi” şi cu leafa de 105 ruble de atunci era complicat. Divorţasem, trebuia să cresc copiii şi era greu. La comisariatul militar salariul era triplu în raport cu ce primeam la Radio.

–De ce calităţi aţi avut nevoie atunci când aţi pornit la război?

–Calităţile necesare au venit mai târziu. Dar în acele momente eram pierdută, speriată. Mi-am lăsat copiii la mama. Plecasem pentru prima dată cu un avion mare spre Taşkent. Din Taşkent cu alt avion militar am zburat la Cabul. Acolo m-am speriat şi mai tare de ceea ce vedeam. Calităţile au apărut pe urmă, când a fost necesar să mă apăr în faţa duşmanilor.

–Aţi fost agentă a Chişinăului în Armata a 14-a în timpul războiului din Transnistria. Care a fost misiunea dvs.?

–Eu am fost ofiţer în Armata a 14-a, dar când s-a început războiul, am trecut de partea Chişinăului, rămânând acolo pentru a le oferi informaţii despre ce se întâmplă şi cum se întâmplâ. Şi în „Dobrenii” am scris despre tot armamentul care l-a dat Armata a 14-a separatiştilor. Adunam date despre implicarea Armatei a 14-a în acţiuni contra Moldovei, despre faptul că Rusia a declanşat acel război. Asta trebuia să fac şi asta am făcut.

–După toate, cum credeţi, acum instituţiile statului apără suficient integritatea R. Moldova?

–De fapt, nu o apără deloc! Ei o pun pe palmă şi zi: Na, luaţi-o! Turcia, Rusia, cine vrea? O vând pe bucăţele. Cum s-o apere, dacă merge Dodon cu sultanul Turciei în Găgăuzia şi zic că anume acolo îs cei mai mari patrioţi? Se duc cu ruşii şi pun coroane cu flori la mormintele cazacilor, cei care ne-au ucis oamenii. Cum adică ei apără integritatea?

–Pe lângă scris, în timpul liber, ce faceţi ?

–Brodez icoane. Îmi place să fac fotografii pe care le ajustez şi le imprim pe mătase, după care le brodez cu mărgele şi panglică. Încerc să pictez. Îmi cresc nepoţii. Îmi pare că niciodată nu am fost atât de liniştită ca aici, în Franţa. Călătoresc. Îmi trăiesc viaţa.

Ecaterina Ţurcan Hacina, Franţa