Tricolorul „la bătaie” într-un an electoral
Să auzi și să nu crezi: Igor Dodon a ajuns să bea apă din fântâna în care, din fudulie sau netrebnicie, și-a permis, de-a lungul vremii, să scuipe de mai multe ori. De ce-o face? Pentru că se duce la fund. Și se duce tare, dacă a ajuns să-și împletească colac electoral de salvare până și din ceea ce, personal sau de-a valma cu aprozii săi, Bolea, Țârdea și Bătrâncea, a disprețuit cel mai mult în politică și până a fi pus de Putin și Plahotniuc președinte, și după asta, inclusiv. Dodon s-a întors cu fața spre Tricolor. Un act de sinceritate? Sau un nou exercițiu de fariseism?
În 27 aprilie, am avut exact 30 de ani de la legiferarea, de către primul Parlament al R. Moldova, a Tricolorului ca Drapel Național. De 10 ani, în aceeași zi, de 27 aprilie, este marcată Ziua Drapelului de Stat, ocazie cu care – de data asta ca niciodată, Igor Dodon și-a permis să glorifice Tricolorul, pe care până acum l-a desconsiderat cu și fără ocazii. Cităm din mesajul său de felicitare cu ocazia evenimentului: „Cu trei decenii în urmă, până la proclamarea statului independent R. Moldova, în semn de statornicire a identității noastre ca popor și neam și de statuare a suveranității țării, a fost consfințit unul dintre simbolurile naționale supreme – Drapelul de Stat. Și doi: tot în același mesaj de pe Facebook, citim: „De asemenea, în ziua dată, îi cinstim pe toți fruntașii neamului care au configurat stindardul poporului, creându-i matricea tricoloră și asimilând-o într-un cadru heraldic unic”, spune Dodon. Cam academic, pentru felul lui de a fi, dar admitem. Întrebarea-i alta: s-a schimbat Dodon? Sau sunt influențele COVID-ului? Ori stare de impas? Nu de alta, dar se creează impresia că Dodon a plasat pe Facebook un text, scris de altcineva, pe care el, fie nu l-a citit, fie l-a citit și nu l-a înțeles. Zic asta, deoarece pentru Igor Dodon, ca și pentru Vladimir Voronin, de altfel, – părintele-formator al lui Dodon (mergem pe aceeași linie de simțire națională), Tricolorul nu a fost nicicând un „simbol național”, mai ales „suprem”. Amintiți-vă cu ce drapele mărșăluiau și mărșăluiesc pe străzile Chișinăului la manifestațiile lor comuniștii lui V. Voronin și socialiștii lui Dodon (care tot din comuniștii lui Voronin se trag). Să ne mai amintim și de faptul că, în 2000, în plenul Parlamentului, V. Voronin și-a permis să califice Tricolorul drept „drapel fascist”, iar 10 ani mai târziu, același Voronin și PCRM, din care făcea parte pe atunci și Ig. Dodon, veneau cu propunerea de schimbare a Tricolorului cu unul din steagurile de luptă ale lui Ștefan cel Mare. Fusese o aventură propagandistică. Nimic mai mult. Dar a fost. Comuniștii, care pierduseră alegerile și puterea în 2009, căutau să se răzbune pentru eșec și și-au aruncat furiile asupra Tricolorului, deși, până atunci, Voronin stătuse cuminte sub Tricolor două mandate prezidențiale consecutive. La doi ani distanță, docilul „copil de trupă”, Ig. Dodon, preia inițiativa de la comuniști și, în 2012, după ce dezertase de la Voronin și devenise președinte al PSRM, merge mai departe și avansează ideea unui „referendum naţional privind schimbarea simbolicii de stat”. Dodon face apel la comuniști „să accepte inițiativa socialiștilor” și să susțină „înlocuirea Tricolorului românesc prin drapelul moldovenesc al lui Ştefan cel Mare”, pe care, între timp, îl arborase, arbitrar, pe toate sediile PSRM „pentru a sublinia caracterul moldovenesc al istoriei noastre, al statului şi al poporului”. Și, paralel, al zișilor socialiști și al lui Dodon. Demagogii. Exhibiții ideologice sovietice vechi. Răsuflate și inutile. Comuniștii au trecut cu vederea invitația lui Dodon. Patru ani mai târziu, însă, în 2016, „sadoveanul” revine la idee și își construiește întreaga campanie electorală prezidențială pe antiromânism: partidele unioniste – în afara legii, Istoria Românilor – jos, Limba Română – jos și, desigur, Jos Tricolorul. Până la urmă, fum, praf, valuri în ligheanul cu apă. Mai trec doi ani și Dodon revine din nou la ideea unui alt drapel pentru R. Moldova. În prag de 27 aprilie 2018, Președinția anunță că refuză să mai recunoască Tricolorul ca simbol național și, drept urmare, va trimite primăriilor din republică câte un drapel „al lui Ștefan cel Mare”: un steag roșu cu cap auriu de bour pe mijloc, pe care, până la ei, îl purtase pe la mitinguri comuniștii și cei de la „patrioții Moldovei”. O nouă aventură propagandistică, care se încheie cu un nou eșec capital pentru Dodon și pentru ortacii săi. Surprinzător, însă pentru mai multă lume, de Ziua Drapelului Național – 2020, Dodon schimbă „macazul”. Tricolorul este declarat de el „semn de statornicire a identității noastre ca popor și neam”, „unul dintre simbolurile naționale supreme” și „stindardul poporului”. Este și mai neașteptat apelul lui Dodon de a-i „cinsti pe toți fruntașii neamului care au configurat acest stindard al poporului, creându-i matricea tricoloră”. Curios, nu? Nu știu dacă conștientizează sau nu, până la capăt, ceea ce declară Igor Dodon, pentru că din momentul în care le recunoști meritul și ceri să fie onorați, înseamnă că ești una cu ei: cu deputații primului Parlament, care au votat pentru Tricolor, cu consacrații academicieni Petru Soltan, Ion Borșevici, Gheorghe Ghidirim, cu tribunii Lidia Istrati, Ion Vatamanu și Alexandru Moșanu, cu Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, cu prim-miniştrii Mircea Druc și Valeriu Muravschi, cu remarcabilii miniștri Nicolae Matcaș, Ion Ungureanu, Ion Costaș, cu redutabilul Gheorghe Ghimpu, cu pictorul heraldist Gheorghe Vrabie… Iar ei au fost una nu doar cu Tricolorul. Tricolorul nu a fost singura parte din ei. Eu au fost una și cu Imnul „Deșteaptă-te, Române”, și cu Mica și Marea Unire, și cu Limba Română, și cu Grafia Latină, și cu Istoria Românilor… Dacă e să-i onorăm, trebuie să-i onorăm în toată integritatea lor. E gata oare Dodon să-i onoreze așa precum au fost? Sau tot ritualul nou cu Tricolorul nu e decât o speculaţie într-un an electoral?
