Lăsăm totul pe seama războaielor?

Ucraina omoară zilnic grădiniţe, şcoli, limbă, istorie, tradiţie, moştenire culturală, biserică, drept, relaţiile cu România şi R. Moldova, omoară vis şi speranţă. Kievul a încercat acelaşi lucru şi cu ruşii, doar că ruşii au în spatele lor Rusia. Şi îl au pe Putin. Şi au armata rusă. Rusia a arătat ce poate în 2014 în Crimeea. Şi a repetat în Donbas…

Ucraina, în prag de război cu Rusia. Acum două săptămâni, Petro Poroşenko ordona comandamentului militar plasarea armatei şi trupelor speciale în stare de alertă. Pentru Crimeea şi Donbas a fost anunţat „cod roşu” (alertă maximă), iar pentru alte 22 de regiuni, „ cod galben” şi „albastru”. Deşi între Kiev şi Moscova nu mai există loc de pace de doi ani, după anexarea Crimeii la Rusia şi ocuparea regiunilor Luhansk şi Doneţk, tensiunile au reexplodat acum două săptămâni, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, anunţa că serviciile speciale ar fi dejucat o serie de atacuri armate în peninsulă, puse la cale de Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării, şi a acuzat Kievul de „terorism”. Chiar dacă oficialităţile ucrainene au respins acuzaţiile, tensiunile au rămas. Şi riscurile unei intervenţii militare ruse, la fel. Este adevărul de partea Ucrainei sau a Rusiei, deocamdată nu e clar. Marile cancelarii europene au cerut părţilor să dea dovadă de calm, iar SUA le-a solicitat să prezinte probe. Între timp, Putin şi-a anunţat pentru sfârşitul acestei săptămâni o vizită în Crimeea. Potrivit versiunii oficiale, liderul rus „va vizita tabăra de tineret „Taurida”, în timp ce surse neoficiale nu exclud că Putin va merge la Sevastopol să viziteze baza Flotei Ruse din Marea Neagră. Dacă-i aşa, s-ar putea ca Putin să aibă planuri militare şi nu de vacanţă, iar Ucraina să rămână pentru mai mult timp în stare de alertă.

În doi ani, de când Ucraina este în conflict cu Rusia, Moscova nu s-a împăcat nici pentru o zi cu căderea regimului Ianukovici şi pierderea influenţei asupra Ucrainei, la fel după cum nici Kievul nu s-a împăcat cu pierderea Crimeii şi a regiunilor Doneţk şi Luhansk. Războiul continuă şi azi. Dar Ucraina luptă nu doar cu Rusia. Paradoxul e că Ucraina luptă, de 25 de ani, cu propriii cetăţeni, „minoritarii” care, în virtutea unor cataclisme istorice, au ajuns, alături de ucraineni, cetăţeni ai aceleiaşi Ucraine. Cu excepţia perioadei Ianukovici, Ucraina a fost totdeauna discriminatorie în raport cu ne-ucrainenii, indiferent cine au fost: ruşi, români, unguri, polonezi, slovaci etc. Kievul a pierdut Crimeea şi s-ar putea să mai piardă şi alte teritorii, nu doar pentru că în Crimeea au intrat omuleţii verzi ai lui Putin, ci pentru că omuleţii verzi ai lui Putin au avut sprijinul şi asentimentul celor din peninsulă, care, în anii de independenţă a Ucrainei, s-au simţit trecuţi la „sortul doi”. Şi nu e vorba doar de Crimeea. Situaţia e identică şi în regiunile Cernăuţi, Odesa, Transcarpatia. În toată Ucraina. De doi ani, Rusia e declarată cel mai mare duşman al Ucrainei. Da, Rusia are păcatele sale faţă de Ucraina, la fel cum le are şi faţă de R. Moldova, faţă de Georgia, faţă de Baltici şi faţă de toată Europa. Da, Rusia nu este un model de civilizaţie. Rusia, la nivel politic, are în ea vână de ţari cumpliţi, care se vor iubiţi, dar nu din sentiment, ci din obligaţie sau frică. Dar Rusia nu este singurul duşman declarat al Ucrainei. Mai mulţi ani la rând, statutul de duşman nr.1 l-a avut România, chiar dacă România, spre deosebire de Rusia, nu a invocat niciodată (deşi era cazul) niciun fel de pretenţii teritoriale şi a optat pentru o bună vecinătate şi cooperare în problema comunităţilor naţionale din teritoriul celeilalte părţi. Pentru Ucraina, însă, a fost suficient şi atât, ca să se ostilizeze în raport cu Bucureştiul. Noroc de Rusia, că altfel rămânea şi azi neprietenul nr.1. Statutul de duşman pentru Ucraina nu a ocolit nici R. Moldova. În 1992, în timpul conflictului de la Nistru, Odesa devenise principalul centru de recrutare al aşa-zişilor voluntari ucraineni, mobilizaţi să lupte la Nistru de partea armatei ruse, iar la nivel oficial, Kievul şi-a permis, mai mulţi ani la rând, să afişeze, periodic, pretenţii la Transnistria.

În perioada lui Smirnov, Odesa se transformase într-un staff politico-militar pentru Transnistria. A-l vorbi de rău pe Smirnov în cercurile administrative de la Odesa era egal cu a comite o crimă împotriva statului ucrainean. România, R. Moldova, Rusia… Nu sunt singurii „vecini răi” ai Ucrainei trecuţi pe „lista neagră”. Nu au fost cu mult mai „calde” relaţiile Kievului nici cu Ungaria, Polonia, Slovacia, iar în ultima vreme, de când a intrat în conflict cu Rusia, nici cu Belarus. Kievul şi-a pierdut, de la an la an, buna relaţie cu toţi sau cu majoritatea vecinilor. Nu exclud că dacă în teritoriul Ucrainei ar fi fost să existe şi comunităţi de americani, nemţi, francezi sau englezi, Kievul, încet-încet, şi-ar fi pierdut buna relaţie şi cu aceste state şi azi puţin probabil să le mai fi avut printre parteneri. Şi toate, sau aproape toate, din cauza proastei relaţii şi tratamentului discriminatoriu aplicat minorităţilor naţionale. În ultimii ani, Kievul pare să fi devenit mai moderat în vocabularul pe care-l avea pentru relaţiile cu Bucureştiul şi Chişinăul. Dar asta nu înseamnă că Ucraina s-a schimbat. Deşi nu ne mai declară în presă sau de la tribune duşmanii ei, Ucraina omoară zilnic tot ce este românesc în teritoriul său: şi în Sudul Basarabiei, şi în Nordul Bucovinei, şi în Transcarpatia. Omoară grădiniţe, şcoli, limbă, istorie, tradiţie, moştenire culturală, biserică, drept, relaţiile cu România şi R. Moldova, omoară vis şi speranţă.
De 3 ani încoace, Kievul a omorât şi Acordul de colaborare în domeniul Educaţiei, semnat cu R. Moldova. Absolvenţii şcolilor româneşti din Ucraina au fost privaţi de dreptul de a mai face studii în R. Moldova. Nu este exclus ca acelaşi lucru să se fi întâmplat şi în relaţia cu România. De ce? Ca să ne pierdem ca fiinţă etnică în timp, să devenim iarbă şi praf. Kievul a încercat acelaşi lucru şi cu ruşii. Doar că ruşii au în spatele lor Rusia. Îl au pe Putin. Au armata rusă. Rusia a arătat ce poate în 2014, în Crimeea. Şi a repetat în Donbas. Nu zic că România şi R. Moldova ar trebui să meargă pe acelaşi model de dialog. Dar nici să nu discute la modul serios şi condiţionat aceste subiecte nu se mai poate. Nu putem lăsa totul pe seama războaielor.