Editorial „Vă așteptăm acasă.” Când?
August a umplut Republica Moldova de lume (diaspora e în vacanță). S-au deschis porți care demult nu au mai fost deschise, s-au descuiat uși rămase încuiate de mai multă vreme, copiii și-au revăzut părinții, bunicii și-au revăzut nepoții, s-au strâns în brațe, s-au bucurat, au râs, au plâns, ca la moldoveni. Și așa nu e de azi. Așa e de ani în șir.
În zilele de 18 și 19 august, de Ziua Diasporei, la Chișinău și-a ținut lucrările cel de-al zecelea Congres al Diasporei – un eveniment devenit tradițional pentru R. Moldova în ultimii 20 de ani. E o poveste a marilor așteptări și a puținelor împliniri. Precizare: Congresul Diasporei se desfășoară la Chișinău o dată la doi ani, în cadrul Zilelor Diasporei și reprezintă o platformă pentru discuții multiple între Guvern și diasporă pe probleme ce țin de politicile pentru diasporă, de impactul migrației asupra proceselor sociale, demografice, economice, politice din țară, de oportunitățile pentru revenirea acasă și (subiectul nr.1 pe agenda Congresului) – contribuția financiară pe care o au migranții moldoveni la dezvoltarea și modernizarea R. Moldova. Banii diasporei contează și contează mult, mai ales în actualele circumstanțe geopolitice. La fel ca și sacrificiile și contribuția diasporei la evenimentele electorale (politice) din R. Moldova care, până la urmă, nu schimbă nimic sau foarte puțin din așteptările diasporei.
Sărăcia rămâne stăpâna casei în R. Moldova, marea corupție nu interesează procuraturile, legile lucrează pentru nelegiuiți, marii hoți se plimbă în libertate sub garanții financiare, statul se înclină când spre dreapta, când spre stânga, lumea, ajunsă în culmea deznădejdii, se închină la icoane, își ia bagajele, zăvorăște ușile și pleacă. Exodul continuă.
Cele nouă Congrese ale Diasporei (e vorba de 20 de ani totuși) nu au reușit să facă cel mai principal lucru din tot ce apucase să facă: să oprească exodul. Nu s-a întâmplat, deși la guvernare s-au schimbat partide de diferite culori, cu diferiți președinți, parlamente și guverne. Toate rămân pe vechi.
Spre deosebire de anii trecuți, Zilele Diasporei din acest an s-au făcut remarcate prin organizarea nu a unui, ci a „două evenimente-cheie”: Congresul Diasporei și, în premieră, Forul economic „Diaspora Business Forum” – dovadă (o dată în plus) că guvernul ține la control faptul că potențialul diasporei este în creștere nu doar în plan numeric, social și politic, ci și economic, încercând să convingă diaspora să-și investească câștigurile în tot genul de proiecte guvernamentale de dezvoltare locală: puterea – cu oferta, diaspora – cu banii. Până la urmă-i politică. Guvernarea caută să-și facă imagine publică pe banii diasporei. Cel puțin, a încercat. „Credem în capacitatea diasporei de a investi acasă…”, afirma în mesajul său la congres, Secretarul de Stat al Cancelariei Guvernului, Adrian Băluțel. Sloganul „a investi acasă” ar însemna, în accepția guvernării, ca cei plecați să se întoarcă acasă. E și unul din dezideratele PAS-ului, anunțat în Congres. Prezentă la eveniment, Maia Sandu recunoștea că „în cei 30 de ani de independență, țara noastră nu a fost tocmai o patrie grijulie cu cetățenii săi”, că oamenii au trăit „ani grei, plini de sărăcie și de dezamăgiri, perioade care au alungat de acasă foarte mulți oameni muncitori și talentați”, pe care ea îi îndeamnă „să sacrifice un an, doi” pentru a reveni și munci acasă. Și, posibil, că parte din cei plecați și-ar dori să facă acest lucru. Dar unde să revină, în ce condiții să revină, cu ce garanții și perspective de viață? Cine ar risca ca după 10 și mai mulți ani de viață în Germania, Portugalia, Elveția, Statele Unite, Spania, Italia etc., într-o lume liberă și civilizată, cu drepturi și libertăți ocrotite de stat și de lege, să lase totul și să se întoarcă acasă, unde fără „plic” nu rezolvi nimic? Ce-ar fi asta mai mult: patriotism sau idiotism? Discutam cu cineva din diasporă și-i întrebam dacă e real ca moldovenii migranți să revină acasă și să investească în R. Moldova. Și au zis că da, șanse de revenire există, dar – reproduc, „dacă ne vor fi asigurate condițiile și garanțiile pe care le avem în țările de reședință. Dar numai cu «veniți acasă, măi copii», nu trece… Diaspora, în 30 de ani, s-a maturizat. S-o convingi să revină azi acasă, e ca și cum ai ruga mortul să iasă din groapă… nimeni nu va risca atât timp cât în R. Moldova încă nu avem o guvernare capabilă să oprească hoțiile la nivel înalt în stat și nu există, cel puțin, condamnări pe dosarele de mare corupție. Până a aduce Europa în R. Moldova e încă departe. Iar lumea, cel mai probabil, va pleca din Moldova în continuare.”
Potrivit unor comunicate de presă, la ediția a zecea a Congresului Diasporei au participat „peste 200 de delegați din toate colțurile lumii”, potrivit altora – circa 300 de delegați din 24 de țări de reședință. Contează, desigur, și exactitatea datelor, dar și mai mult contează altceva: că în cei 30 de ani de la independență, exodul practic a rupt R. Moldova în două republici: una „de acasă” și alta împrăștiată prin lume:
– Prima, deși oficializată, în descreștere numerică (de la 4,6 milioane de populație la puțin peste două milioane), cea de-a doua – în creștere, de la 0 la circa 1,5 milioane, din care ponderea cea mai mare (circa 44%) o dețin persoanele tinere din grupele de vârstă 20-29 și 30-39 de ani, cu cel mai mare potențial productiv și reproductiv;
-prima – în degradare economică și socială, a doua – în dezvoltare și modernizare;
-prima – marcată de corupție, hoție, banditism politic și ipocrizie, a doua – marcată de drepturi și libertăți.
Și procesul continuă. Ce facem, cum rezolvăm „ecuația”? Că două sunt prea multe și prea diferite, iar întrunirea lor într-un congres, o dată la doi ani, nu rezolvă nimic.
Zilele Diasporei-2023 se încheiau la 19 august pe peronul gării de trenuri din Chișinău, cu spectacolul „Vă așteptăm acasă”, prezentat de Teatrul „M. Eminescu” – un spectacol despre plecari, așteptări și reveniri.
