Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Editorial/ Reuniune fără Rusia la…

Editorial Reuniune fără Rusia la Jeddah. Ce va urma?

Vrea Rusia pace în Ucraina? Dacă „da”, cu ce preț? Și după 533 de zile de război, Rusia refuză să-și înfrunte orgoliile velicoderjavnice și să facă pace în regiune. De cealaltă parte, Kievul vine cu un nou plan de pace – altul decât cel chinez, dar nu fără implicarea Chinei. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, speră ca în toamnă să poată deveni posibilă organizarea unui summit de pace care să pună capăt războiului cu Rusia.

Primul pas, susține Zelenski, a și fost făcut. E vorba de summitul de sâmbăta trecută din Arabia Saudită, de la Jeddah, care a reunit înalți oficiali din aproximativ 40 de state, între care Ucraina, SUA, Uniunea Europeană, China și la care V. Zelenski a prezentat pentru discuții planul de pace al Kievului, care presupune retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina și restabilirea granițelor recunoscute pe plan internațional. Kievul încearcă, împreună cu aliații lui, să găsească un sprijin internațional cât mai larg pentru următorul summit de pace.

Rusia nu a fost invitată la Jeddah, întrucât a respins formula ucraineană de pace. Reuniunea s-a încheiat în aceeași zi, după mai multe discuții cu ușile închise. Deși nu a fost publicată nicio declarație finală, surse neoficiale au anunțat că s-a ajuns la înțelegeri asupra unor puncte-cheie, în special privind respectarea „integrității teritoriale și a suveranității” Ucrainei, care trebuie să se afle „în centrul oricărui acord de pace”. Schiţa unui posibil plan de pace propusă de Arabia Saudită, prevede încetarea focului pe toate fronturile şi discuţii de pace sub egida ONU între Rusia şi Ucraina.

Deși „discuțiile nu au fost ușoare”, Kievul consideră reuniunea de la Jeddah una productivă, în timp ce Moscova a catalogat-o ca inutilă. Planul de pace prezentat la summit de către Zelenski „nu are nimic cu pacea… Sub pretextul unor discuţii cu cei care nu sunt indiferenţi, ei (Ucraina și aliații, n. r.) vor, de fapt, să forjeze o coaliţie antirusească pe plan internațional, respingând acțiunile de pace ale Rusiei”, a declarat după summit pentru presa rusă Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Să admitem că Ucraina excelează în inițiativele sale de pace – și e clar și de ce: pentru că e în situație de război. Să vedem însă ce face Rusia? La o zi după încheierea summitului de la Jeddah, Dmitri Pescov, de data asta purtătorul de cuvânt al Kremlinului, declara într-un interviu pentru presa americană că Rusia nu vede deocamdată niciun motiv pentru un acord de pace cu Ucraina (sic).

„Acum nu există temeiuri pentru un acord de pace cu Kievul…, Moscova va continua operaţiunea specială din Ucraina”(sic). În plus, mai spune Pescov, Rusia își doreşte „să controleze toate teritoriile (ucrainene, n. r.),ale căror apartenenţă este stabilită în Constituţia Federaţiei Ruse ca fiind ale noastre”(sic). Amintim aici că este vorba de regiunile Luhansk şi Doneţk (estul Ucrainei), dar şi de Herson şi Zaporijjea (partea de sud), pe care Moscova le-a anexat în baza unor referendumuri forțate încă în septembrie anul trecut (deși nu le controlează în totalitate și până astăzi), la care se mai adaugă și Peninsula Crimeea, anexată la Rusia în 2014. Și asta nu e tot.

„Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu îi va cere-o în genunchi” (sic). Este reacția vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, cu referire la reuniunea de la Jeddah, care, potrivit mai multor experți străini, nu a schimbat atitudinea Rusiei față de războiul din Ucraina. Ceea ce declară Medvedev, de fapt, e mai mult decât o reacție la niște consultări politice privind Ucraina. Ce înseamnă să ceri Rusiei în genunchi negocierea păcii? A face asta, ar însemna ca Ucraina să nu se mai poată ridica niciodată din genunchi în fața ei. Ar fi ca un blestem.

Mai ales în situația în care Moscova și-a radicalizat din nou condițiile de negociere a păcii cu Kievul. Iată ce zice D. Medvedev în aceeași declarație de duminică: „Rusia ar putea accepta negocierile de pace cu Ucraina în trei cazuri. Primul: participarea la negocieri a ambelor părți la conflict. Al doilea: luarea în considerare a contextului istoric, care este următorul – așa o țară ca Ucraina nu a existat până în 1991. Este o rămășiță a Imperiului Rus. Al treilea: să se țină cont de realitățile actuale – Ucraina se află într-o etapă de descompunere, iar o parte din teritoriile ei au revenit deja Rusiei. Și patru: eventualele negocieri vor putea începe doar după ce va apărea un mediator al negocierilor care va ține cont de aceste condiții, lucru care deocamdată nu se întâmplă.” Și puțin probabil să se întâmple, în situația în care Rusia pune problema desființării unui stat recunoscut pe plan internațional, inclusiv de Moscova.

Rusia complică lucrurile și așa destul de complicate, în situația în care se vorbește tot mai mult despre un eventual transfer al războiului pe teritoriul Rusiei. Pacea în Europa nu a fost niciodată o problemă simplă, dar, am mai scris, dacă în 1945, Stalin, Roosevelt și Churchill au putut sta la aceeași masă, iar în 1989, Mihail Gorbaciov și George H.W. Bush s-au putut înțelege la Malta, care ar fi problema să stea la aceeași masă și Putin cu Biden, dacă a sta cu Zelenski e prea simbolic? Problema, probabil, nu e în „cu cine?”, dar în „de ce?” Putin se arată neinteresat să negocieze o încetare a focului cu Ucraina, fiindcă se vede călare pe „cal alb”, gata să câștige războiul cu Ucraina. Iluzii. Războaiele de acest gen nu au cum avea câștigători. Și atunci? Război în continuare? Până unde?

După reuniunea la nivel înalt de la Jeddah, următoarele discuții la tema păcii în Ucraina se preconizează la început de septembrie în India, înaintea summitului G20, unde este așteptată și Rusia. Acum o săptămână, Putin declara la summitul cu liderii africani de la Sankt-Petersburg că propunerea africană ar putea fi o bază pentru pace în Ucraina, dar că pentru asta ar trebui să existe un acord de ambele părți, având în vedere Rusia și Ucraina. E gata Putin (Rusia) să lase calul alb și să coboare cu picioarele pe pământ?