Editorial Meritocrația, la picioarele partocrației
Am intrat în toamnă, vine iarna, iar între timp, avem de trecut prin alegerile locale din 5 noiembrie, urmând să alegem pentru următorii patru ani primarii și consilierii în cele peste 900 de localități din republică.
Am mers duminică în piață să mai schimb o vorbă-două cu lumea, că unde în altă parte decât în piață poți afla lucruri pe care nu le poți găsi nici în presă. Încerc să leg un capăt de vorbă, întreb ba pe unul, ba pe altul cum se descurcă, din ce trăiesc, cum trăiesc, ce vor face la iarnă, după ce ministrul Alexei Buzu a anunțat că în acest an vor fi mai puțini bani pentru compensații la resursele energetice. La care, cam înfocată, o femeie din fața unei tejghele cu legume mă întreabă: „Păi ce, Dumneavoastră nu mâncați, nu umblați la cumpărături, nu mergeți prin magazine, nu vedeți ce se întâmplă cu prețurile? Că dacă miniștrii ar avea aceleași salarii și pensii ca și restul lumii, ar lua poate în calcul și situația noastră, dar așa ei primesc salarii pentru funcție, nu pentru ce fac…” Ce a urmat, e clar: iar reproșuri la adresa miniștrilor că și-au dublat salariile și că nu-i doare capul de nevoile oamenilor. „Și-au făcut salarii ca în Europa, iar nouă ne promit Europa prin 2030… La paștele calului. Dar noi vrem să trăim azi, ei de ce nu așteaptă anul 2030?”, se întreba femeia, aclamată din toate părțile.
Întrebarea pentru mine, după această escapadă prin piață, a fost: „Cum scăpăm de această supărare a oamenilor?”, pentru că nu face bine nici celor pretins guvernați, nici guvernării. Acum o săptămână, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) i-a solicitat președintei Maia Sandu să demită in corpore cabinetul de miniștri condus de Dorin Recean, pe motiv că și acesta, ca și precursorul său (guvernul Gavrilița), a eșuat în programul său de guvernare și compromite imaginea R. Moldova, atât pe interior, cât și în exterior. „Trebuie să plece”, pune problema CUB. „Nu avem alte soluții decât să-i cerem acestui guvern să plece, punând în fața publicului «61 de eșecuri și ratări grave», suficiente pentru demisii onorabile într-un stat normal, iar pentru ca motivele noastre să fie clare tuturor…, vom transmite acest rechizitoriu tuturor ambasadelor străine acreditate la Chișinău”. Este solicitarea CUB o soluție? Sau e o declarație electorală? S-ar putea să nu fie nici una, nici alta. În primul rând, ceea ce face și nu face guvernul ține chiar de momentul schimbării guvernelor, deși o schimbare ca atare PAS nu a făcut. Componența guvernului Gavrilița a fost puțin retușată și trecută către Recean. Praf în ochi. Ceea ce a urmat a fost ceea ce era și până atunci, dovadă fiind inclusiv faptul că la 100 de zile de la învestire Recean s-a eschivat de la prezentarea unui raport de activitate. Ar putea schimba situația demisia guvernului Recean? Ar putea. Dacă nu va fi una formală. Dar pentru asta, PAS trebuie să accepte o nouă politică de personal, bazată pe meritocrație, așa cum a promis și nu pe partocrație. Că altfel, dacă pleacă Recean, să zicem, și vine Spânu sau altcineva din aceeași casetă de cadre, ce se schimbă? Și doi: contează poziția partenerilor externi, iar ei nu pun problema atât de frontal.
Săptămâna trecută, PAS a făcut noi „mutări de cadre” în aparatul central. Deputata PAS, Ana Calinici, a fost trecută din parlament la guvern în funcția de secretară de stat la Cancelaria de Stat, funcție rămasă liberă după transferarea lui Adrian Baluțel la președinție în calitate de șef al cabinetului președintei R. Moldova. Trec cu ochii peste CV-urile lor. Dacă Baluțel a mai avut niște ocupații ONG-iste și s-a mai reținut câte 2-3 luni prin anumite funcții în guvern, Calinici, după terminarea studiilor, a fost un an expertă în Parlamentul României, după care grefieră la Judecătoria Centru, Chișinău, iar din 2019 – asistentă de deputat în Parlamentul R. Moldova. Atât. De ajuns pentru funcția în care vine? Întrebarea nu e pentru Ana Calinici. Acesteia i s-a făcut oferta și ea a acceptat-o. Întrebarea e pentru PAS, care continuă aceeași politică vicioasă de cadre la guvernare.
Curioasă lumea asta a noastră cu felul ei de-a fi. Când ajunge să se confrunte cu vreo problemă mai serioasă de sănătate, nu se dă nici în ruptul capului pe mâna oricui – va apela rude, prieteni, pe oricine, va căuta doctori cu reputație, nume cunoscute, instituții spitalicești cotate și nu va accepta să se apuce oricine de vindecarea sa. Dar la guvernare, în instituțiile publice, la „cârmă”, acolo unde se hotărăsc tot problemele noastre de viață – de azi și de mâine, de ce autoritățile își permit să promoveze în funcții importante în stat și pe cine merită, și pe cine nu are încă pregătirea necesară? Deci, pe mâna unui stomatolog nu ne dăm până nu ne documentăm cât e de calificat în ceea ce face, sau a unui chirurg, ori a unui obstetrician, dar a unui funcționar de stat care nu are încă experiența profesională cuvenită – de ce „da”? Parcă e mai puțin riscant pentru viețile noastre? Las întrebarea deschisă.
Da, problema nu e de azi și nici de ieri, dar ea există și azi. Și necazul cel mare e că această specie de funcționari sunt, spre regret, și miniștri, și deputați, și ambasadori. Îi avem peste tot, chiar dacă PAS ne asigura acum doi ani că meritocrația va fi condiția nr. 1 în politica de cadre a partidului. Spre regret, nu s-a întâmplat. Meritocrația a cedat (voit sau nu) partocrației ori și mai rău – mișmașurilor interpersonale.
La comuniști, în perioada sovietică (nu am nostalgii, am amintiri), ca să ajungi într-o funcție publică trebuia să rozi mai multe perechi de pantaloni și de încălțăminte. Întrebați-l pe Voronin la ce vârstă a ajuns prim-secretar de partid la Tighina și câți ani i-au trebuit să-și parcurgă cariera de la funcția de instructor la comsomol până la cea de prim-secretar de partid.
La noi e mai simplu: peste noapte, te poți trezi șef de parlament, secretar de stat, ministru, prim-ministru. Important e să ai relații sau pe cineva cu relații „sus”. A fost și este.
