Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   EDITORIAL/ Marea Adunare Europeană, întrebări…

EDITORIAL Marea Adunare Europeană, întrebări tăioase și răspunsuri emotive

Luni seara, 10 aprilie, președinta Sandu a făcut o adresare către cetățeni în care anunța Adunarea Națională „Moldova Europeană” la Chișinău​​, ce va avea loc la 21 mai 2023. Au urmat dezbateri interminabile pe rețelele sociale și oriunde se poate discuta. Mulți au susținut, unii au contestat, alții – și-au luat o pauză de gândire. Încercăm și noi să dezghiocăm mesajul, ca să înțelegem ce ar fi mai bine de făcut. 

Din start, trebuie să recunosc că sunt printre oamenii cu cea mai vastă experiență de participare la Marile Adunări Naționale. Începând cu 1989, am participat cam la toate evenimentele din PMAN, în calitate de cetățeană, dar și de reporteră.

Ce-am câștigat eu și zecile de mii de oameni din acele evenimente? Întrebarea asta mi-a fost adresată de zeci de ori și de fiecare dată mă tăia ca o lamă – pe inimă, pe creier, pe ochi, lăsând zeci de cicatrici în mintea mea, care mă dureau și mă dor până azi. 

Ce-ai câștigat tu cu statul în genunchi în PMAN? Ce-ai câștigat că ai strigat „Limbă! Alfabet!”? Nu vezi că limba română așa și nu a fost oficializată timp de 30 de ani? Ce-ai câștigat că ai strigat „Jos Mafia!”? Nu vezi că mafioții au condus și au furat și nu sunt pedepsiți? Ce-ai câștigat că ai crezut în niște lideri pro-europeni care pe urmă s-au dovedit a fi hoți ordinari? 

Întrebările acestea mi-au tot fost adresate mie, părinților mei, consătenilor mei, rudelor mele și miilor de oameni care în duminicile fierbinți ale ultimilor 30 de ani lăsau totul și veneau la Chișinău, în PMAN, să susțină, să voteze și să strige despre drepturi, identitate, integritate și viitorul european al Republicii Moldova. Cunosc personal sute de oameni care au participat cu însuflețire la aceste întruniri și pot să spun și în numele lor ce a fost câștigat și ce a fost pierdut. 

Știți cine întreba cel mai des despre ce-am câștigat? Preponderent, oamenii interesați de câștiguri materiale. Colegi, rude, cunoștințe care nu mergeau în PMAN, pentru că erau ocupați cu propriile afaceri. Da, în timp ce unii s-au adunat în PMAN, alții și-au construit case mai mici sau mai palate, afaceri mai mici sau mai grandioase.

Da, în PMAN nu s-au împărțit averi (decât recent, când Șor împărțea hrișcă și conserve), acolo s-au discutat și s-au votat drepturi care nu au valoare materială, adică nu pot fi vândute sau cumpărate, nu pot aparține unora mai mult decât altora, sunt egale pentru toți – și pentru cei care au venit, și pentru cei care nu au venit în PMAN. 

Privesc deseori fotografiile celor din tribunele Marilor și micilor Adunări Naționale. Politicieni onești ca Lidia Istrati – alături de nomenclaturiști, comuniști, agenți KGB deghizați în mari iubitori de neam și valori. Da, în timp ce naivii sinceri de noi strigam că vrem limbă română, identitate, cultură, de cealaltă parte, nomenclatura privatiza, împărțea și jefuia tot. În timp ce mulțimea obținea în PMAN unele drepturi identitare, nomenclatura obținea un control total asupra domeniului economic și financiar. Iar oamenii care au luptat pentru libertate s-au pomenit săraci și dezamăgiți. 

Apoi au urmat alte adunări, la care s-au perindat politicieni mai noi, mai pro-europeni, ce au promis standarde de integritate, dar au comis tot spectrul de acte de corupție. Alți politicieni au stat lângă corupți și au tăcut. Ce-am câștigat? 

Există o senzație pe care o port cu mine, mai ales după primele mari întruniri din PMAN. O senzație care îmi permite să spun că eu am participat la construcția lucrurilor bune în acest stat, a valorilor fundamentale. Da, am fost o părticică minusculă, una din zecile de mii de voci, una din sutele de mii de mâini ridicate, dar fără fiecare din acea mulțime, întrunirea ar fi fost mai slabă, mai decredibilizată. Acea senzație îmi dă dreptul să spun că anume așa trebuie să construim valorile fundamentale, împreună.  

În ultimele luni, dar chiar și ani, protestele cu plată au deturnat tot sensul luptei sincere a oamenilor din generația ’80-90. După Plahotniuc și Dodon, cred că Șor a coborât sensul întrunirilor cetățenești la cel mai dizgrațios nivel. Am mers deseori la protestele lui Șor, să văd cu ochii mei ce se întâmplă. Oameni confuzi, unii în stare de ebrietate, alții în stare de neștiință, scuipând răsărită și înjurături, aruncând chiștoace și cuvinte indecente și promovând războiul și detașarea de democrație. Pentru asta am luptat?

În 1989 oamenii veneau în PMAN în cămăși naționale, în haine de duminică. Erau învățători, medici, țărani inteligenți, cu copii în brațe, care știau că așa construiesc un viitor decent pentru copiii lor, pentru toți cei care vor face parte din Moldova viitoare. Acum, mergând printre necăjiții care au fost aduși recent cu banul și vodca în centrul capitalei, m-am întrebat dacă nu cumva au dispărut cetățenii lucizi, m-am întrebat de ce nu ne mai adunăm mai mulți să spunem că suntem împotriva războiului, a războinicilor, a corupților, că suntem pentru integrare europeană, anume pentru că vrem standarde mai bune pentru toți, nu doar pentru nomenclatură. 

Nu știu de ce nu ne-am adunat. Nu știu dacă trebuia Maia Sandu, președinta statului și fondatoarea unui partid anume, să ne adune. Dar știu că în ultimele luni mă ustură ochii să citesc în toată presa lumii, pe primele pagini, sub fotografii cu oameni exploatați de corupții fugari, că Moldova protestează împotriva europenizării și vrea relații apropiate cu Rusia și gaz ieftin de la Putin. Știu că ar fi frumos să dăm un mesaj nouă înșine și umanității că oamenii mulți din Moldova vor standarde, integritate, drepturi și perspective europene. 

Nu știu dacă nu vom trăi noi dezamăgiri și de data aceasta. Dezamăgirile ar putea veni din scenă. Dacă, de exemplu, acolo se vor cocoța politicieni cu probleme de integritate. Dacă de acolo vor lipsi oamenii care contează, care inspiră, care țin Moldova în picioare: oameni din diferite regiuni, fără bilet de partid, care muncesc și construiesc, care cred în drepturi pentru toți. 

Dacă vor fi mulți oameni cu adevărat în PMAN, va fi mult spațiu pentru bucuria reunirii. Iar politicienii, dacă vor dezamăgi, vor pleca. Căci în 30 de ani toți cei din tribune au plecat. Iar PMAN a rămas și nu o va putea distruge nimeni, căci poartă numele marilor anonimi, a oamenilor care au participat la Marea Adunare Națională.