Editorial Lecția academicianului Capița
S-a întâmplat. Chiar dacă nu toți vor să recunoască asta. Pe 16 martie Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de Lege prin care „Limba Română” a intrat, oficial, în drepturile ei de limbă de stat în R. Moldova, aşa după cum firesc era să se întâmple încă la adoptarea Declaraţiei de Independenţă (27 August 1991). Potrivit proiectului de Lege, „Limba Română” va lua locul „Limbii Moldovenești” în toate actele normative, inclusiv în Constituție. Proiectul de Lege a fost inițiat de PAS și votat de 58 de deputați – 57 din partea PAS și unul de la neafiliați.
Opoziția s-a opus votului. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a ignorat ședința, protestând față de adoptarea modificărilor legislative privind „Limba Română”, iar cei de la partidul Șor au părăsit sala – și unii, și alții pretextând că nu le-au fost luate în seamă „dovezile” – de fapt, vechile postulate dogmatice de la începutul anilor ’90 , trase la indigo de pe cele rusești.
Argumentul lor cheie ar fi că Voievodatul Moldovei a apărut, istoricește, înaintea României, respectiv, și Limba Moldovenească a apărut mai devreme decât Româna și ei ar trebui să-i revină statutul de limbă de stat în R. Moldova. Cu exact aceleași „argumente” intervenea o zi mai târziu și Rusia – singurul stat care și-a permis să dea niște lecții de istorie Chișinăului.
„Dacă se dorește transcrierea limbii, atunci ar trebui să urmeze logica istorică, numind limba română drept limba moldovenească și nu viceversa” declara Marina Zaharova, purtătoare de cuvânt la Externele Ruse, invocând aceleași „adevăruri istorice” ca și „opoziția parlamentară de la Chișinău, cu apariția Voievodatului Moldovei înaintea României.
Da, Statul Român Modern (1859) apare mai târziu decât Moldova Istorică, numai că România nu apare pe loc gol, ci prin unificarea Țării Moldovei (1359) și Țării Românești (1330), Moldova și Muntenia devenind părți ale României. Aici trebuie căutate explicațiile pentru Limba Română, nu în alternarea anilor 1359 și 1859, că nu suntem în competiții sportive.
Proiectul de Lege nu trecuse decât de prima lectură și deja fusese luat în furci de către „stânga” pro-rusă, care și-a scos de la naftalină tezele și antitezele împotriva Limbii Române, încălecând din nou tribunele, ca la începutul anilor ’90 și reîmbrăcându-și masca de mare apărătoare a limbii moldovenești la est de Prut. I-am văzut duminica trecută la Chișinău, cuvântând (rusește) la protestele antiguvernamentale ale Marinei Tauber. Erau aceeași ca și interfrontiștii de la mitingurile lui Vladimir Solonari de la începutul anilor ’90, care erau gata să rupă cămașile de pe ei pentru limba moldovenească pe care nu o cunoșteau, nu o înțelegeau și nu o vorbeau, tot așa cum nu o înțeleg și nu o vorbesc, și după 31 de ani, nici „apărătorii” ei din regimentele protestatare ale lui Șor.
Speculanți, trișori, ignoranți. Nu cred – și știu și ei că nu vor reuși, spre deosebire de începutul anilor ’90, să incite spiritele și să idiotizeze lumea în măsura în care rușii vor ieși în stradă să se bată cu moldovenii pentru denumirea limbii de stat – moldovenească sau română. Au trecut destui ani, s-au schimbat prea multe în lume, nici R. Moldova nu mai este cea de acum 30 de ani și nici oamenii ei care au obosit de manipulări. Afară e 2023. Limba Română își are deja locul ei în uzul cotidian și oriunde în societate. O vorbesc și-i zic pe nume (cu excepția celor traumați politic) titulari și alogeni.
Limba Română demult nu mai deranjează pe nimeni. Doar idioții puteau rămâne neschimbați. Parcă cu Tricolorul a fost mai simplu? Câte încăierări de stradă, câte Tricoloruri sacrificate la începutul anilor ’90 și câte resentimente în clica revanșardă de stânga din R. Moldova? De ajuns să ni-l amintim pe V. Voronin care declara în Parlament Tricolorul – drapel fascist. Și unde-i Tricolorul? Inclusiv pe „creștetul” Parlamentului în care Voronin e încă deputat. Nu a fost mai simplu nici cu Stema de Stat, nici cu Grafia Latină sau Istoria Românilor. Și nici nu putea fi altfel, după ce în istoriografia sovietică figurasem zeci de ani ca popor cu origini slave. Posibil ca în asta să avem și explicația de ce a fost și rămâne Moscova atât de reticentă față de tot ce e „al nostru”. Pentru că nu ne poate, probabil, convinge să fim s(c)lavi, deși în 30 de ani, a trebuit să ne confruntăm cu mai multe confruntări în acest sens. Și toate – cu sacrificii, pentru că așa renasc și se clădesc adevărurile.
Era sau nu cazul ca Parlamentul să se ia acum de problema Limbii? – se întreabă „stânga”. Era vreo urgență, nu se putea aștepta un moment mai potrivit în situația când avem război în vecinătate și tot soiul de instabilități pe interior? Probabil, nu se putea. Eram în prea mari întârzieri. Și apoi, logica lucrurilor zice că tot căutând momentul potrivit, riscăm să nu-l mai prindem niciodată.
Limba Română e și Ea azi, după 31 de ani, repusă oficial în drepturile ei. Lung drum, deși nu ne-a lipsit. A fost la locul ei și în Constituție, doar că sub numele de „limbă moldovenească în grafie latină”. Acum își are „buletinul” ei de identitate și nu ne rămâne decât să-i respectăm titulatura și să-i zicem pe numele ei adevărat.
Cât de mult contează? Citeam zilele trecute un interviu de regretatul Alexei Rău cu marea somitate academică rusă, de origine basarabeană, Serghei Capița, care se arăta stânjenit de faptul că în R. Moldova Limbii Române i se zice oricum, numai nu pe nume, „dar ea este limba română şi n-ai ce-i face. Bovarismul politicienilor de la Chişinău, generat de o seamă de politicieni chiar de la Moscova, este o mostră de ignoranţă agresivă. Eu nu cred că în condiţiile creşterii nivelului de instruire în lume, opacitatea obscură a acestor grupări şovine nu va fi dezamorsată definitiv. Lucrul acesta însă depinde de vorbitorii acestei limbi, în primul rând de intelectuali, care trebuie să spună adevărul. Iar dacă „a spune adevărul” vi se pare o expresie cam bombastică, atunci ţineţi-vă de ceea ce se numeşte demnitate intelectuală. Eu, fiind departe de locurile de baştină ale străbunicilor mei, ţin la această limbă tocmai din acest sentiment de demnitate”. Bună lecție.
