Editorial Evenimentele care au precedat moartea Nataliei Manea, directoarea Gimnaziului din satul Drochia

Aș vrea să cred că este ultima astfel de moarte, așa cum am vrut să cred că suicidul elevei de la Liceul „Alexei Mateevici” din Cricova va fi ultimul, că astfel de cazuri nu se vor mai repeta.

Decesul Nataliei Manea, directoarea Gimnaziului „Dumitru Roman” din satul Drochia, a răvășit, dar poate a și bucurat multă lume. Acum câteva luni, primisem la redacție o scrisoare anonimă, expediată de pe o adresă de email inexistentă deja, în care eram sesizați că nu există mai mari „infracțiuni” decât cele comise de Natalia Manea, o tânără profesoară din Chișinău, căsătorită cu un drochian și stabilită în sat, alături de soțul său.

„Ce drept are o venetică să administreze școala?” – era una dintre întrebările din acea petiție. Au urmat episoade despre felul în care aceasta se îmbrăca, se distra sau comunica uneori cu părinții, spunându-le că vor fi exmatriculați din școală acei copii care strică mobilierul sau care distrug manualele. Mă întrebam atunci: trebuie oare un director de școală să tolereze astfel de fapte ale unor elevi? Au urmat „dezvăluiri” despre activitățile Nataliei în spațiul on-line, în special pe Tik Tok, unde posta videouri filmate în cabinetul său. Cel mai mult erau indignați autorii anonimi ai scrisorii că aceasta se filmase pe fundalul unor rafturi din birou, interpretând un fragment din piesa „Opriți planeta, vreau să cobor”…

Am decis atunci că o scrisoare care nu conține informații semnificative despre acțiuni indecente sau coruptibile comise de un profesor școlar ar trebui lăsată fără atenție, mai ales că era anonimă.

Dar, autorii scrisorii nu s-au liniștit, au expediat-o și la alte instituții, până au găsit un „activist civic” de la o televiziune on-line, care, în schimbul unui prânz copios servit de cei care l-au invitat să-i asculte cum se plâng pe directoarea școlii, a și organizat linșarea ei publică, dar nimeni așa și nu înțelege pentru ce: pentru că era o „venetică” în sat, pentru că purta bijuterii și rochii prea frumoase, pentru că, după ce soțul muncise mai mulți ani prin Italia, își instalaseră în gospodărie panouri solare? Sau pentru că, așa cum debita „activistul civic”, ar fi avut probleme de sănătate, fiind în evidență la Institutul Neurologic de pe str. Corolenco („activistul” l-a numit „spital de psihiatrie”, mai că cerând descalificarea ei din sistem din motive de sănătate)? Sau pentru că postase pe Tik Tok un video în care chiar ea interpreta piesa „Opriți planeta, vreau să cobor”? Cum de nimeni nu s-a întrebat de ce Natalia a ales să cânte această piesă în timp ce, potrivit apropiaților săi, suferea foarte mult din cauza denigrărilor publice la care era supusă? Potrivit prietenelor Nataliei, loviturile sub centură, defăimarea și discreditarea ei au continuat cel puțin doi ani, timp în care aceasta a continuat să muncească, fără a încerca cel puțin să se apere. „Ea a cedat și v-a lăsat sa trăiți fericiți în urma ei. Să vă ajungă acum calculatoare, să aveți ore destule de engleză și franceză și unt pe pâine să aveți gros și pe săturate”, scrie în mesajul său de condoleanțe o apropiată a Nataliei.

În ziua decesului, colectivul pedagogic s-a plâns pe pagina de Facebook a Gimnaziului că este îndurerat de pierderea directoarei, exprimând condoleanțe familiei, inclusiv mezinului acesteia care, la vârsta de 5 ani, fiind bolnav de la naștere, a rămas fără mamă. Dar unde au fost până acum colegii Nataliei? De ce, dacă aceasta era o manageră nepotrivită, nu au organizat o discuție colegială, cu argumente pe față, dar au preferat să rămână niște instigatori anonimi, coalizând cu persoane care nu au nimic în comun cu jurnalismul doar pentru a o distruge pe Natalia? Ce lecții le pot da copiilor pedagogii cu astfel de calități morale?

După tragedie, Poliția a anunțat că investighează cauzele și circumstanțele. Posibil. Dar cine mai crede astăzi că răposata Natalia va avea parte de un proces echitabil, în care va fi demonstrat că la cei 38 de ani ai săi a fost victima unor acțiuni de determinare sau de înlesnire a sinuciderii? Pentru astfel de acțiuni, art. 150, Cod Penal, prevede până la 12 ani de privațiune de libertate. Avem astăzi instituții care pot investiga și demonstra astfel de cazuri?

Acum un an, o tragedie similară s-a produs la o școală din Marea Britanie. Ruth Perry, directoarea școlii primare Caversham, a renunțat la viață, șocând profund opinia publică. Acest sacrificiu al directoarei Ruth Perry a generat un val de acțiuni din partea colegilor săi  pedagogi, care, inclusiv prin proteste, au cerut ca instituțiile statului să-și asume responsabilitatea pentru acest caz și să intervină pentru a îmbunătăți condițiile de activitate ale pedagogilor. Instituțiile statului și-au cerut iertare de la familia răposatei, iar în sistem au urmat demisii și revizuiri de legi și regulamente.

La noi, de mai mult timp se tot vorbește că statul ar trebui să le asigure cadrelor didactice protecție juridică, dar și să intervină cu suport psihologic în cazurile de ardere profesională. Va fi în stare moartea Nataliei să urnească din loc acest car inert, ineficient, birocratic?

Da, și ce facem cu falșii jurnaliști care, în schimbul unui ospăț sau altor beneficii, sunt gata să sacrifice pe oricine, fără drept la apărare și fără drept la replică?