Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Editorial/ Cine sunt ucigașii Valeriei,…

Editorial Cine sunt ucigașii Valeriei, ai lui Dumitru și ai lui Dan?

Accidentul din după amiaza zilei de duminică, 14 mai, de pe traseul M3 Chișinău-Cimișlia, a zguduit „planeta Moldova”. Trei tineri, toți din Florești, au fost omorâți pe loc de un șofer beat, care conducea un automobil Audi. Era zi de duminică și tinerii plecau la o sărbătoare la Cimișlia. Nu au mai ajuns, pentru că au fost omorâți. Din cei patru prieteni care se aflau în automobilul de marca Renault, a rămas în viață doar cel care se afla la volan, iubitul tinerei decedate. La Florești, durerea și suferința familiilor îndoliate nu are margini și nimic, niciodată nu va mai putea consola părinții celor smulși din viață de un șofer beat.

Identitatea șoferului beat rămâne protejată de anchetă. Singurele dezvăluiri făcute de polițiști sunt despre gradul de alcoolemie pe care l-ar fi avut acesta în momentul comiterii accidentului – 0,57 grame de alcool pur la mie. O astfel de alcoolemie putea rezulta în cazul consumului a circa 150 ml de vodcă, a 200 ml de lichior sau a trei halbe de bere de 500 ml.

Întâmplarea a făcut ca exact în aceste zile rețelele de socializare să abunde de poze optimiste, din care ne zâmbește Marcela Paladi, lăsată fără picioare în urma altui accident rutier, produs în Chișinău acum câteva luni. Cine poate descifra astăzi taina zâmbetului acestei tinere care a fost lăsată pe pământ fără aripi? „Zâmbește, pentru că este în viață. Valeria nu va mai zâmbi vreodată”, spun apropiații tinerei omorâte duminică, 14 mai.

Tot circumstanțele îi determină pe apropiații victimelor accidentului de duminică să compare sentința pronunțată în privința lui Gheorghe Begu, șoferul care a lăsat-o fără picioare pe Marcela, cu o posibilă sentință ce ar putea fi pronunțată pe numele șoferului beat care le-a omorât copiii. Ei sunt sceptici și rezervați și nu cred că justiția din R. Moldova va fi capabilă să pronunțe în acest caz o sentință care să conțină o pedeapsă proporțională crimei comise.

Amintim că magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, l-au condamnat pe Gheorghe Begu la 2 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip deschis și la 1,5 ani cu suspendare condiționată pe un termen de probă de 3 ani. Până la pronunțarea sentinței acesta s-a aflat în libertate, iar în ziua decisivă a lipsit din sala de judecată, fiind reținut ulterior și plasat în arest preventiv până la pronunțarea unei sentințe definitive.

Accidentele mortale de pe autostrăzile din R. Moldova nu sunt doar din vina bețivilor care se urcă la volan, deși aceștia prezintă un pericol extrem de mare, în condițiile în care conduc automobile tot mai performante, capabile să dezvolte viteze tot mai mari. Accidentele mortale sunt o consecință a stării generale în societate, a nepăsării unora față de cei din jur. Accidentele sunt o consecință a corupției care se manifestă în procesul de instruire a șoferilor, în procesul de construcție a drumurilor cu gropi sau în procesul de reglementare a traficului rutier, atunci când unii polițiști sunt gata să închidă ochii la orice neregulă în trafic în schimbul unor recompense financiare. Dar justiția care poate condamna cu blândețe chiar și pe aducătorii de moarte? Anii trec și aproape nimic nu se schimbă în acest sens. Îmi amintesc de un accident crâncen din anul 2005, de la Vulcănești, când a fost distrusă de moarte o familie – mama și trei copilași… ZdG a monitorizat cum evoluează ancheta, cum au loc procesele de judecată și cum se face dreptate celor patru victime răposate din familia Diaconu. Știți care a fost finalul? Tânărul care a comis acel accident, distrugând patru vieți, a fost condamnat la 7 ani de detenție cu suspendare pentru un termen de 5 ani. De asemenea, a fost lipsit de dreptul de a conduce autoturismul pe un termen de 5 ani. Nu cunoaștem cât timp totuși făptașul nu a deținut permisul de conducere, dar cert e că sentința pronunțată în cazul acestuia l-a lăsat în libertate și fără de griji. Credeți că s-a schimbat ceva din 2005 încoace în felul în care sunt anchetați și condamnați ucigașii de pe drumuri?

Statisticile prezintă date înfiorătoare despre cei omorâți sau schilodiți în accidente rutiere. În 2021 datele oficiale dezvăluie 3117 victime traumatizate în accidente, dar și 257 de decese, dintre care 18 copii. În 2022 au fost traumatizate 2591 de persoane și 217 oameni au decedat. În primele trei luni ale anului 2023 sunt înregistrați 33 de morți. Datele nu includ deocamdată și decesul Valeriei Osipov, al lui Dumitru Bobeico și al lui Dan Ursachi din Florești.