Editorial Ce ne spun vocile cititorilor ZdG
În anul care pleacă m-am convins repetat că vocea cititorilor ZdG este una puternică și că aceasta trebuie nu doar ascultată, dar și auzită. În cele 365 de zile ale anului 2023 care curg din calendar am auzit cel mai des voci necăjite care se plâng de sărăcie, de pensii mici, de singurătate și de boli greu de suportat. Am auzit și voci supărate care nu aveau nimic de spus decât să-și reverse nemulțumirea pentru faptul că ZdG a îndrăznit să deconspire vreo afacere tenebră. Vocea supărată, care ne reproșează, a avut și ea un cuvânt de spus.
Am auzit și voci recunoscătoare pentru faptul că datorită eforturilor ZdG, aceștia, cititorii, au descoperit și ei niște adevăruri. Cei care nu au reușit să ne spună în voce tot ce gândesc ne-au scris scrisori. Deseori lungi, întortocheate, uneori greu de descifrat, scrisorile cititorilor au fost și sunt un soi de file tămăduitoare, file ce îți răscolesc amintirile sau îți trezesc așteptările.
Orice fel de mesaj au avut adresările telefonice sau scrisorile primite de ZdG de la cititori, întotdeauna am știut că fiecare voce contează. Au fost și situații în care era greu de înțeles din ce cauză oamenii ne apelează pe noi, cei de la ZdG, care nu oferim pensii, nu dăm salarii, nu construim drumuri, nu proiectăm rețele de canalizare și nu tratăm pacienți. Uneori îi și întrebam dacă nu cumva au greșit destinatarul. În astfel de cazuri, auzeam niște argumente aproape tragice – nu mai avem unde, nu mai avem la cine apela. De ani de zile ne tot adresăm instituțiilor statului, dar fără vreun rost. Dosarele de scrisori și răspunsuri formale acumulate de acești oameni devin tot mai voluminoase, dar problemele așa și rămân să le sufoce zilele. Așa ne-a spus de multe ori o fostă profesoară din satul Mihăileni, Drochia, care deși a lucrat vreo cinci decenii în școală, are o pensie din care nu își poate permite nici cele mai necesare medicamente sau produse alimentare.
Cu regret, recunosc aici că toate demersurile redacției făcute în scopul soluționării acestei probleme pe care doamna profesoară o consideră greșeală a sistemului, au rămas neauzite. E un exemplu despre cum se sting, în foame și sărăcie, profesorii în etate. La Bălți, o familie de medici… Ea – țintuită la pat de ani buni. El – soț, îngrijitor, bucătar și medic pentru ea acum. În ultimele săptămâni, vocea lui – tot mai stinsă, tot mai greu de deslușit. Așa pleacă medicii, bolnavi, în multă suferință, așteptând poate să fie ajutați și ei în cele mai grele momente ale vieții. Din Ungheni, un pensionar, atunci când sună, mai întâi plânge, după care urmează o pauză de tăcere, continuată de sincerități despre dorul de copiii săi plecați prin lume. Spune că le înțelege problemele, înțelege că ei muncesc, că au de îngrijit copii, că drumul e lung. Ultima dată, descurajat, a spus că dacă ar fi sigur că ei ar veni atunci când ar afla că el se stinge, ar accepta să plece, doar să-i mai vadă măcar o singură dată. O migrantă care muncește de ani de zile peste hotare ne-a scris supărată că a rămas fără bani și fără locuința pentru care investise în speranța că având un ungher al său, va putea adopta un copil. A pierdut banii, apartamentul a devenit un simplu vis, iar copilul… Copilul rămâne o așteptare fără sfârșit.
Istoriile cititorilor ZdG par uneori neverosimile. Stai și te gândești în ce hal au ajuns viețile acestor oameni, încât ei ajung să se plângă unui ziar. De obicei, cititorii care ne apelează sunt niște oameni neputincioși, prost plătiți, nevoiași, dar cu spiritul dreptății în suflete. Ei citesc acest ziar, ei se bucură când îl primesc, ei ne telefonează sau ne scriu scrisori atunci când copiii lor uită să-i mai întrebe de viață, de sănătate, iar statul nu le mai promite, cel puțin, vreo ajustare a pensiei. Ultimele decizii legate de majorarea prețurilor pentru distribuția ziarelor au lovit anume în acești oameni, în cititorii noștri uitați de lume și de instituțiile statului. Și la acest sfârșit de an mă tot gândesc: când, unde, la ce răscruce s-a produs această ruptură între viața celor săraci și puterea celor împliniți?
