Editorial Când tace Patriarhia rusă

De la 5 septembrie 2023, ziua în care Mitropolitul Vladimir i-ar fi expediat o scrisoare destul de pretențioasă Patriarhului Kiril al Moscovei, au trecut 78 de zile. Timp suficient pentru a răspunde la acea scrisoare sau pentru a întreprinde niște acțiuni care ar spulbera „neliniștile” Mitropoliei Moldovei. De ce scrisoarea Mitropolitului Vladimir, dacă aceasta o fi fost totuși  expediată, rămâne și până astăzi fără un răspuns? Am încercat să aflăm ce zice Patriarhia rusă despre acel demers, dar solicitările noastre au rămas fără atenție. Dacă a existat scrisoarea, de ce ar tăcea Patriarhia? Iar dacă Patriarhia o fi răspuns, de ce ar tăcea Mitropolia?

După toate aceste întrebări, ar trebui să urmeze răspunsuri clare din partea fețelor bisericești, dacă nu cumva aceste fețe consideră că subiectele respective nu mai vizează și interesele creștinilor care sunt parte a acestei biserici.

După scrisoarea din 5 septembrie, urmărim grupuri de fețe bisericești care declară că nu mai pot activa în sânul Bisericii ruse și că se văd parte din trupul Bisericii românești. Sunt zeci sau deja sute de preoți care afirmă acest lucru. Zi de zi, apele devin tot mai tulburi și câteva întrebări ar trebui să și le adreseze Patriarhia Română, Mitropolia Basarabiei, dar și fiecare mirean al acestei mitropolii:

1. Cine sunt cei care decid să migreze de la Mitropolia Moldovei?
   
2. De ce anume acum? De ce nu atunci, până la decizia CtEDO, când Mitropolia Basarabiei era prigonită, pe de o parte, iar pe de altă parte, era apărată cu sânge?
   
3. De ce tocmai după 630 de zile de război rusesc în Ucraina aceștia înțeleg și condamnă poziția Patriarhiei Ruse, care din chiar prima zi de război și-a manifestat susținerea pentru acest măcel?
   
4. De ce mulți dintre preoții migranți de astăzi, fiind solicitați de presă să vorbească despre războiul fratricid din Ucraina, au refuzat să-și spună opiniile sau chiar au afirmat că acela nu e război, ci „operațiune specială”?
   
5. De ce, chiar și pe timp de război, la slujbele bisericești acești preoți îl pomeneau în continuare pe patriarhul Kiril?
   
6. Ce s-a schimbat în concepțiile, viziunile, percepțiile lor în ultimele 78 de zile, încât au decis să se desprindă de Biserica rusească? Probabil, până a lua vreo decizie, Mitropolia Basarabiei ar trebui să aplice și ea cumva filtrul integrității – acest mecanism despre care se tot vorbește în ultimul timp, dar care tot mai greu este pus în funcțiune. Pentru Biserică, integritatea fețelor bisericești s-ar putea să conteze chiar mai mult decât contează onestitatea liderilor politici pentru întreaga societate. Cât despre integritatea celor care ajung să slujească în cadrul Mitropoliei Basarabiei, ar fi ca aceștia să recunoască și să respecte sacrificiile preoților care, luptând pentru readucerea acasă a acestei Mitropolii, au plătit inclusiv cu prețul propriilor vieți, chiar dacă nimeni și  până astăzi nu a dezvăluit circumstanțele unor decese suspecte…

Constantin Oglinzeanu de la Filioara, România, a propovăduit după 1990 la Biserica Sf. Teodora de la Sihla din Chişinău. S-a stins din viaţă în plină tinereţe, în condiții suspecte, dar neelucidate de nimeni.

Vasile Petrache, paroh al Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae”, unul dintre semnatarii cererii depuse la CtEDO împotriva R. Moldova de către un grup de cetățeni care luptau pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei, a decedat în 1999, după ce Biserica i-a fost „furată” de Mitropolia Moldovei, parohul fiind scos cu forța din locaș. A decedat în circumstanțe suspecte, neajungând să se bucure de victoria obținută la CtEDO de Mitropolia Basarabiei.

A fost și cazul părintelui ieromonah Atanasie – Stan Petcu – slujitor statornic al Mitropoliei Basarabiei, găsit mort în 1994, cu mâinile legate și cu tâmpla strivită, într-un parc din Izmail, Ucraina. Nimeni, cu excepţia celor de la instituţiile speciale din Ucraina şi din R. Moldova, nu a pus la îndoială faptul că Stan Petcu a fost asasinat. 

A fost și moartea suspectă a episcopului Dorimedont de la Mănăstirea Noul-Neamț, care, deși nu era slujitor al Mitropoliei Basarabiei, a fost un mare patriot român, luptător neclintit împotriva rusificării Bisericii din Basarabia. Episcopul Dorimedont era oponentul ferm al Episcopului Marchel, dar și al Mitropolitului Vladimir, în probleme de apartenență națională a Bisericii din Basarabia. A fost un „accident” grav în decembrie 2006 și în scurt timp după tragedie, a decedat. 

Astăzi, în numele acestor martiri, Mitropolia Basarabiei ar trebui să se îngrijească de integritatea Bisericii românești și să nu accepte în sânul ei persoane suspecte, gata să trădeze oricând pe oricine.