Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Celor care fug din Moldova

Celor care fug din Moldova

Motto:
“Orice persoană are dreptul de a părăsi ţara sa”
Declaraţia universală a drepturilor omului

S-au înmulţit iar mesajele despre dorinţa de a pleca din R.Moldova, din cauza neîncrederii în guvernare, în viitor. Nu am de zis nimic de rău cu privire la oamenii care pleacă, temporar sau pentru totdeauna. Temerile şi neîncrederea lor sunt pe deplin fondate.

Timp de 15 ani din Moldova au plecat sute de mii de oameni: pentru că nu au mai putut să trăiască aici, sau nu au mai vrut, pentru că au fugit de sărăcie, sau de bătăi, sau de abuzuri, sau de lipsuri, de soţi alcoolici, de părinţi calici, de puşcărie. Există şi dintre cei care nu au plecat din cauza unor probleme grave, ci pur şi simplu pentru perspective mai bune, ca să facă studii de calitate, să primească un salariu mai bun, să se căsătorească, să ofere un viitor mai bun copiilor.

Începând cu anul 2014 e mai lesne de plecat, orice persoană cu paşaport biometric poate pleca legal în statele UE, orice persoană din Moldova are măcar o rudă plecată, sau un prieten, care poate oferi sfaturi despre piaţa muncii, un colţişor pentru supravieţuire temporară, o încurajare de a rămâne acolo.

Eram deunăzi la o înmormântare. Înmormântările şi Paştile Blajinilor sunt practic singurele reuniuni ale familiilor extinse (la nunţi şi cumetrii oamenii vin mai selectiv). Vorbeam cu unul, cu altul despre lucruri simple, despre ce mai fac, cum li se descurcă copiii. Fiecare are măcar un copil plecat, În Europa, în Rusia, în SUA. Fiecare dintre ei şi-a lăudat copiii, apoi s-a plâns pe viaţa pe care o duc aici, cu lipsuri, probleme, cu dorul de copii.

Există oameni care nu vor pleca niciodată din Moldova, oricât de rău ar fi. Unii – pentru că au locuri bine asigurate, alţii – pentru că sunt bine implicaţi în scheme corupte, alţii – pentru că mai cred că e posibil să faci aici ceva pe bune. Există, însă, o categorie specială de persoane care nu vor pleca niciodată. Şi aceste persoane sunt cele mai rănite de fenomenul celor care pleacă. Sunt oamenii care nu pot pleca din cauza unor limitări impuse: dizabilitate, bătrâneţe, sărăcie extremă, boală. Aceşti oameni o duc cel mai greu chiar şi printre cei care o duc greu în R.Moldova, ei depind cel mai mult de ajutorul statului şi de contribuţia fiecărui cetăţean. Cu cât mai mulţi oameni apţi de muncă pleacă, cu atât mai puţine contribuţii se vor plăti la stat, cu atât mai puţine forţe rămân să se implice în schimbare, monitorizare, dezvoltare.

Fiecare persoană care pleacă în UE, SUA, Australia – pleacă la standarde de viaţă mai bune, la sisteme sociale mai prietenoase, la condiţii mai echitabile. Aceste sisteme au fost construite de către cetăţenii acelor state timp de zeci de ani. Nou-veniţii le primesc pro bono. Unii vor lucra şi vor trimite acasă bani sau alte ajutoare, ca să îi susţină pe cei rămaşi în Moldova. Alţii – îşi vor trăi liniştit viaţa în oraşe frumoase, căci de asta au plecat.

Vreo 80% dintre persoanele care vin la ZdG să se plângă pe o problemă sau alta sunt vârstnici. Majoritatea au copii plecaţi. Unii se plâng de lipsuri materiale, alţii însă, e vizibil, duc o foame grea de comunicare. Ţi se rupe inima să vezi foşti învăţători, ingineri, medici, oameni inteligenţi, cu biblioteci acasă, care vin la redacţie să schimbe o vorbă, să fie auziţi. Da, există computere, internet, Skype, e-mail, viber. Ei le cunosc, le conectează, se bucură de prezentul şi viitorul copiilor şi nepoţilor, apoi închid calculatorul şi se adâncesc în singurătatea lor grea. Ei nu pot pleca, ei vor rămâne aici până la capăt, tresărind de fiecare dată când un alt tânăr trânteşte cu zgomot uşa, părăsind Moldova.

E tot mai popular versul lui Păunescu despre “Cine iese ultimul din ţară/E rugat să stingă şi lumina”. Poezia a fost scrisă pentru România, dar asta nu s-a întâmplat, România învie, se dezvoltă, se responsabilizează. În R.Moldova e extrem de greu în comparaţie cu orice stat UE. Dar nu vor pleca niciodată toţi. Vor rămâne nişte bătrâni, nişte copii cu dizabilităţi cu mamele lor sărace, nişte asistente medicale, câţiva pompieri, ţărani, care vor lucra şi vor trăi acasă. De ce să le stingem lumina?

Publicitate
Publicitate