Adevărul comunist
Joia trecută, Aleea Presei, locul unde Ziarul de Gardă şi-a sărbătorit ziua de naştere, nu a fost onorată cu prezenţa unor membri ai partidului de guvernământ. Fie de la Parlament, fie de la Guvern, fie de la ministere sau consilii locale. Nimeni. Sincer, m-a întristat acest lucru. Nu pentru că îmi era dor de figurile lor, deşi felul în care aceştia se baricadează prin cabinete de ochii presei îţi provoacă uneori astfel de sentimente. Nici pentrul faptul că bunica mea şi acum are încredere oarbă în ei. Pur şi simplu, am avut o dorinţă naivă, îmbibată de curiozitate, de a auzi opinia lor despre ziar. Probabil că ar fi spus ceva pozitiv, deşi mai sigur era să aud ceva ce trage balanţa spre partea negativă. Dar nu m-ar fi deranjat acest lucru. Indiferent de ce ar fi spus. Am vrut doar să-i aud cum îşi vorbesc opinia. Doar atât. Însă nu a fost să fie.
Nu au venit din cauza ploii, m-a străfulgerat un gând, după ce norii se împrăştiaseră. Această sclipire, însă, mi-a adus aminte de nişte reproşuri aduse de către 2 demnitari, acum vreo două luni. Primul suna ceva de genul „ziarul vostru nu se bucură de prea mare popularitate în rândurile noastre”, iar cel de-al doilea – „ziarul dvs. nu scrie aşa cum trebuie”. De ce unii cred aşa? Încercarea de a răspunde la această întrebare m-a făcut să înţeleg de ce niciun demnitar de stat nu ne-a onorat cu prezenţa în ziua respectivă.
Totul se rezumă la un singur cuvânt. Adevăr. Despre acesta este vorba. Nu place el celui care îşi duce cu greu conştiinţa plină ochi de roşeală. Adevărul înseamnă realitate, iar realitatea este crudă şi nu avem dreptul moral să ascundem acest lucru. Se pare că circumstanţele ultimilor ani au creat o lume proponderent materialistă, iar adevărul a devenit un incovenient, un intrus. Mulţi ar da aproape tot ca acesta să existe doar în dicţionare şi să trăim într-o utopie imaginară. Respectivii nu acceptă critica, drept un adevăr, şi preferă să se acomodeze într-un delir orb, din care, mai devreme sau mai târziu, vor fi nevoiţi să se trezească. Şi-atunci ei înşişi vor deveni himere.
Nicolae CUŞCHEVICI
