Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Voronin, invitatul de onoare al…

Voronin, invitatul de onoare al lui Plahotniuc?

Vladimir Voronin, a fost invitat de onoare al galei K-1,  desfăşurată sâmbătă la Chişinău organiazată de apropiaţi ai lui Vladimir Plahotniuc şi transmisă în exclusivitate de Prime TV, postul deţinut de omul de afaceri.
La eveniment, Vladimir Voronin a fost însoţit de colegii de partid, Igor Dodon şi Iurie Muntean. Contactat de ZdG, Igor Dodon a declarat că a participat la eveniment la invitaţia preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin pentru că îi place sportul. Nu au fost negocieri, cel puţin eu nu am observat negocieri. Eu am fost invitat de d-nul preşedinte de partid, d-nul Voronin, iar pe el nu cunosc cine l-a invitat. Am fost prima dată la o aşa competiţie şi la un aşa gen de sport, iar pentru prima dată a fost bine”, a spus Dodon. „Eu nu am discutat”, acesta  fost răspunsul lui Igor Dodon la întrebarea, dacă a discutat cu omul de afaceri şi numărul doi pe lista PDM la alegerile din 28 noiembrie, Vladimir Plahotniuc.

Iurie Danilov, press-secretar la FEA (Fighting Entertaimnet Association), cea care s-a ocupat de organizarea galei ne-a spus că nu cunoaşte felul cum s-au împărţit invitaţiile şi nici cine le-a împărţit.
„K.O.K. World Grand Prix 2010 in Chişinău” a fost organizată la Chişinău sâmbătă, 11 noiembrie, cu începere de la ora 18.30. Evenimentul a fost transmis de postul de televiziune, Prime.