Usatîi: „Plahotniuc nu are șanse de a fi numit premier”
Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, susține că omul de afaceri Vlad Plahotniuc „Chiar de la început știam că Vlad Plahotniuc vrea să ocupe funcția de premier sau de președinte. Sunt convins 99 la sută că Plahotniuc nu mai are șanse de a deveni premier, mai ales după declarația lui Timofti, care a anunțat că se fac presiuni asupra sa din partea PDM, precum și după ce Timofti și-a exprimat public dezacordul față de această candidatură și a solicitat sprijinul opiniei publice și al ambasadorilor. Dar asta încă nu înseamnă că istoria se termină aici”, a declarat Usatîi, în cadrul emisiunii Interpol, de la TV7.
Potrivit lui Usatîi, Plahotniuc este cel mai influent om din țară și nu ar avea probleme cu numărul de deputați care să-i susțină candidatura la funcția de premier.
„Șor a fost proiectul pilot a lui Plahotniuc, ca să vadă cum oamenii reacționează la cel care a furat bani de la stat. Drept rezultat, Șor a fost ales primar al orașului Orhei, așa că Plahotniuc nu se mai teme de nimic”, a adăugat politicianul.
Menționăm că astăzi, Nicolae Timofti urmează să desemneze candidatul la funția de prim-ministru al R. Moldova.