Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Soluția PLDM pentru a evita…

Soluția PLDM pentru a evita referendumul

Membrii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) susțin că au găsit soluția rapidă pentru ca șeful statului să fie ales de către popor, fără a organiza un referendum.

Parlamentul ar fi încălcat în anul 2000 procedura de adoptare a unui proiect de lege privind revizuirea Constituției – modalitatea alegerii președintelui R. Moldova, deoarece unele amendamente propuse de deputați nu au fost avizate de Curtea Constituțională (CC).

Astfel, deputații din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova s-au adresat din nou la CC, de această dată cu o sesizare prin care solicită să fie declarate neconstituționale modificările efectuate în anul 2000, iar președintele țării să fie ales de popor.

„În anul 1999, la 2 august, un grup de deputați în Parlament, inclusiv eu, am depus la CC un proiect de modificare a Constituției. La 16 noiembrie 2000, CC a dat aviz pozitiv acelui proiect de lege, cu specificația: în varianta propusă de un grup de deputați în Parlament. Ceea ce s-a întâmplat ulterior constituie o încălcare. Deputații au adoptat acele modificări, dar au inclus niște amendamente care nu au fost avizate de Înalta Curte. Proiectul avizat de CC prevedea ca cel care candidează pentru această funcție trebuie să aibă minimum 35 de ani și să fie ales cu votul a 51 de deputați. Amendamentele propuse atunci de deputați prevăd ca președintele să aibă minimum 40 de ani și să fie ales cu votul a trei cincimi din numărul deputaților aleși. Doar că aceste amendamente nu au fost niciodată avizate de Înalta Curte”, a explicat deputatul liberal-democrat Valeriu Ghilețchi.

Astfel, PLDM solicită CC să se expună asupra următoarelor aspecte:
– este necesară şi/sau obligatorie avizarea repetată de către Curtea Constituţională a amendamentelor deputaţilor acceptate de Parlament în lectura a doua la un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei, ulterior prezentării în Parlament a proiectului însoţit de avizul Curţii Constituţionale?
– este încălcată procedura de adoptare a unui proiect de lege constituţională ce a fost amendat substanţial şi conceptual de către deputaţi în lectura a doua fără avizarea repetată de către Curtea Constituţională?
– în cazul în care Curtea Constituţională avizează repetat un proiect de lege de revizuire a Constituţiei, amendat substanţial în cadrul celei de-a doua lecturi în Parlament, acest proiect urmează să parcurgă toate procedurile expuse la art. 143 alin.(1) din Constituţie?

„Dacă această încălcare nu va fi sancționată, atunci putem admite că Parlamentul poate veni oricând la CC cu un proiect de modificare a Constituției, iar ulterior să adopte cu totul altceva. Considerăm că acea încălcare de procedură a dus la o serie de crize pe care le-am avut în R. Moldova. De ce tocmai acum venim cu această sesizare? Recent, CC a emis câteva hotărâri în care a invocat încălcări de procedură. Spre exemplu, în 2013 Parlamentul a efectuat modificări la Legea Bugetului, fără ca să fie avizul Guvernului. Curtea a declarat neconstituționale acele amendamente care nu au avut avizul Guvernului. Avem decizia Curții de acum două zile. CC a respins sesizarea noastră și precizează următorul lucru: nu se admit intervenții în textul proiectului de lege de revizuire a Constituției. Azi constatăm că s-au admis intervenții neavizate acum 15 ani și din acest motiv solicităm că Înalta Curte să se pronunțe.  Dacă CC va adopta această hotărâre, atunci ea nu va avea impact asupra actualului Parlament și nici asupra mandatului actualului președinte. Implicaţiile ţin doar de viitor. Cele aproximativ 4 luni care au rămas până la expirarea mandatului preşedintelui sunt suficiente pentru organizarea alegerilor preşedintelui R. Moldova prin vot direct şi universal. E nevoie să reparăm acum ce s-a greșit atunci și să nu mai admitem pe viitor că Parlamentul să nu țină cont de avizele date de CC”, a subliniat deputatul.