VIDEO După 82 de oferte și zeci de interviuri, o refugiată și-a găsit un post de muncă în Chișinău: va ajuta alți oameni care fug de războiul din Ucraina

Olena Priseajniuk este una din miile de refugiați ucraineni din R. Moldova. Înainte de a fugi de război, a lucrat la Departamentul de Finanțe și Investiții al Consiliului orășenesc de la Vinița. Acolo, timp de doi ani, a coordonat un program pentru refugiații din estul Ucrainei. 

„Erau 230 de mii de persoane, iar sarcina mea a fost să să îi integrez. Am dus la capăt peste 50 de proiecte, iar cazul nostru din orașul Vinița îl studiau toate țările din Parteneriatul Estic, inclusiv Moldova”, spune ea.

Devenită refugiat, la rândul său, Olena nu a vrut să stea deoparte și a început să caute un post de muncă în Chișinău. 

De această săptămână, este angajata unei companii internaționale care, de asemenea, va oferi suport refugiaților. 

„Am lucrat patru ani pentru stat și înțelegeam spre ce mergem, pentru ce ne pregătim, pentru ce se pregătesc diverse obiecte și locații, înțelegeam că conflictul e posibil, dar până în ultimul moment nimeni nu credea că chiar va avea loc”, spune Olena.  

În acea dimineață, a sunat-o mama și i-a spus să se trezească: „A început”, i-a zis. Așa că ea și cei doi copii ai săi s-au trezit și au început pregătirile. 

Din experiența sa de lucru cu refugiații, Olena știa că nu trebuie să plece în alt oraș, ci în altă țară, măcar pentru un timp. „S-a dovedit că am dreptate. Am ieșit, e adevărat că granița am trecut-o pe jos, cu cei doi copii, unul în scaun cu rotile”, adaugă ea. 

„Fiecare are iadul său, fiecare îl trece în felul său și noi l-am trecut în al nostru. Am avut iadul nostru. Dar acesta s-a terminat. Totul are capacitatea de a se sfârși, și binele, și răul. Acum, aici totul e pașnic, liniștit. Încercăm să ne începem viața din nou”, continuă femeia. 

„Mergeam prin oraș și nu înțelegeam cum oamenii râd, mănâncă, beau”

Nu planifica, de fapt, să vină în Moldova și nici nu s-a pregătit pentru asta. Totul s-a petrecut spontan, iar un mesaj a fost decisiv. 

„O cunoscută din Moldova de la „Rotary Club” a scris să întrebe ce se întâmplă la noi și i-am spus că e război. Mi-a zis să-mi adun lucrurile și că mă va întâlni la graniță. Am fost întâmpinați într-adevăr, cu mașina, și ne-au adus aici. Pe drum, am văzut pe Facebook o postare precum că cineva primește acasă refugiați. Am scris și ne-a primit o familie, s-a dovedit a fi Dumitru Voloshin. Cred că avem noroc…”, povestește Olena. 

După ce a trecut granița, mărturisește că trecea prin stări duble. Pe deoparte, îi părea rău că a lăsat totul în urmă. Pe de altă parte, simțea ușurare că, în sfârșit, e liniște și familia sa nu trebuie să se mai ascundă la podea, în baie, prin subsoluri. 

„Primele zile, mergeam și nu înțelegeam cum oamenii râd, mănâncă, beau. Pur și simplu, trăiesc o viață normală. Aveam o senzație dublă… Mă mustra conștiința că eu sunt aici, totul e calm, iar rudele, cei apropiați, prietenii sunt încă acolo. Însă, înțeleg că, stând la subsol, nu voi putea ajuta cu nimic. Singurul lucru pe care pot să-l fac e să mă iau în mâini, să lucrez, să ajut”. 

„Nu-mi doresc să trăiesc din indemnizații” 

Respectiv, nu a stat mult pe gânduri și a pornit să caute un post de muncă la Chișinău. Știa despre grupul de pe Facebook „Ajutor ucraineni în Moldova / SOS Українці Молдовa”. Fondat în primele zile de la începutul invaziei ruse din Ucraina, acesta a adunat curând peste 80 mii de membri și a ajutat numeroși oameni care fug de război. Așa că a lăsat acolo un anunț. 

După publicare, au apărut 82 de propuneri de lucru, iar Olena fugea la interviuri de angajare de cel puțin trei-patru ori pe zi. 

„Am găsit un post bun, la o companie internațională, care a intrat cu o misiune umanitară în Moldova, se numește IsraAID. Aceasta va ajuta refugiații aici cu medicină, cu educație, cu diverse programe umanitare pentru oameni de vârste diferite. Așa că voi ajuta deja profesionist să ne descurcăm cu situația de acum”, mai spune Olena. 

Susține că, pentru ea, este important să se simtă utilă și să știe că experiența sa de lucru anterioară poate ajuta oamenii de aici. 

„Aș fi putut merge să lucrez în calitate de chelner, toți îmi spuneau să fiu de acord, că 300 de dolari e un salariu bun în Moldova, că totul va fi bine. Dar ideea e că nu mi-ar fi rușine să lucrez chelner, eu pot, pentru că e nevoie de bani. Însă chestiunea e că pot fi utilă în alt mediu și îmi pare bine că nu am cedat, două săptămâni am rezistat, am răbdat și am găsit locul unde mă pot realiza și unde pot fi cu adevărat utilă”, punctează ea. 

I s-a recomandat să plece mai departe, spre state europene, cu sugestia că va primi ajutoare mai semnificative, dar nu a vrut. 

„Nu-mi doresc să trăiesc din indemnizații și nu îmi e rușine să spun și acum că nu vreau și nu o voi face niciodată. Pentru mine, e important să fiu un membru de rând al societății în care mă aflu, nu să trăiesc din banii oamenilor care plătesc taxe. E foarte important să fie activi ucrainenii și sper că vor fi așa aici”, își manifestă ea speranța. 

Olena concluzionează că mulți alți conaționali de-ai săi sunt în situații similare, însă subliniază că experiența, cunoștințele și abilitățile lor nu pot fi furate de niciun război. 

Din 24 februarie, de când a început războiul în Ucraina, și până pe 10 martie, în R. Moldova au intrat 270.306 cetățeni ucraineni, dintre aceștia, pe teritoriul țării noastre au rămas 100.501 oameni, anunță „Prima Sursă” – canalul oficial de Telegram lansat de autorități.

De la începutul „operațiunii militare speciale” anunțată de Rusia, pe teritoriul Ucrainei au fost bombardate mai multe orașe, iar mii de oameni au fost evacuați din zonele afectate de război.