Trebuie sau nu R. Moldova să producă drone?
R. Moldova ar putea produce drone pentru utilizare în domeniul apărării, al agriculturii și al intervențiilor în situații de urgență. Șeful Legislativului, Igor Grosu, tot el președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, a declarat că o asemenea inițiativă legislativă va fi discutată în viitorul apropiat în Parlament, pentru că actuala legislație nu permite desfășurarea unei asemenea activități. Potrivit oficialului, dronele ar urma să fie destinate necesităților interne, nu exportului. Declarațiile lui Igor Grosu au fost privite diferit de reprezentanții partidelor parlamentare.
În timp ce Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a declarat că formațiunea susține producția de drone în R. Moldova, Ion Ceban, președintele Mișcării Alternative Naționale, a zis că „orice producție de drone pe teritoriul nostru ne expune direct și poate fi calificată imediat drept țintă” și a cerut deputaților să nu susțină o asemenea inițiativă, iar Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova, a criticat anterior o astfel de propunere, insinuând că „o asemenea producție ar putea avea legătură cu necesitățile armatei ucrainene și ar implica Moldova mai mult în războiul din Ucraina”.
Pavel Horea, expert Watchdog în securitate
Inițiativa propusă de autorități vine să răspundă la o provocare majoră la care este supusă R. Moldova, și anume protejarea spațiului aerian de interferențe din ce în ce mai grave ale dronelor lansate de Federația Rusă. Frecvența acestor incidente ne arată ca suntem pe o pantă ascendentă și pericolul reprezentat de aceste UAV-uri pentru sănătatea cetățenilor și bunurile acestora este tot mai mare.
Războiul din Ucraina ne-a arătat ca cea mai eficientă metodă de interceptare sunt dronele interceptoare, care pot fi produse fără a avea un complex militar-industrial complex și cu costuri relativ mici. Pe termen scurt, aceasta este cea mai disponibilă opțiune. Pentru sisteme mult mai complexe este nevoie de cel puțin 3–5 ani, în contextul cererii ridicate la nivel global și capacităților reduse de producție.
Declarațiile unor politicieni pe marginea acestui subiect sunt foarte contradictorii: pe de-o parte, blamează autoritățile pentru că nu asigură protecția spațiului aerian și cer soluții imediate, iar când aceștia vin cu propuneri, chiar și întârziate, contestă utilitatea acestora. Deși sunt conștienți că pe termen scurt alte soluții fiabile nu există și nici nu vin cu alte propuneri, critică vehement această propunere și altele de acest tip, când a fost cazul lui I. Dodon, care se arată nedumerit de desfășurarea tunurilor antiaeriene pentru asigurarea spațiului aerian. Asemenea declarații nu urmăresc nimic altceva decât răspândirea fricii în rândul populației, care, la rândul ei, să pună presiune pe autorități să renunțe la aceste inițiative. Unele declarații sunt de-a dreptul hilare și mi se creează impresia că sunt făcute doar pentru a oferi propagandei pro-ruse muniție împotriva R. Moldova.
Rosian Vasiloi, analist în domeniul securității și apărării
Personal, susțin această inițiativă și consider că putem să ne mișcăm rapid pentru a dezvolta cadrul legal pentru dezvoltarea industriei de apărare în general, nu numai pentru construcția de drone și a tehnologiilor de apărare. Dau un exemplu: până la război, în Ucraina erau până la 10 agenți economici care produceau drone, azi sunt aproximativ 450 de companii. Nu trebuie să așteptăm să se întâmple ceva ca să luăm măsuri. Trebuie să anticipăm. Nu vorbim despre producerea tuturor componentelor în țară, ci despre reducerea dependenței de furnizori externi și dezvoltarea propriilor capacități, inclusiv să putem integra și adapta tehnologii și să putem dezvolta competențe proprii de cercetare și mentenanță.
În ceea ce ține de politicieni care se opun, am o întrebare simplă: cum poți cere măsuri concrete pentru securitatea țării și, în același timp, să privești cu suspiciune dezvoltarea unor capacități proprii? Afirmația că producerea dronelor ne-ar transforma automat într-o țintă nu ține loc de evaluarea riscurilor. Riscurile trebuie analizate profesionist, iar deciziile trebuie luate în baza interesului național. Neutralitatea nu înseamnă neputință. Securitatea nu se asigură prin declarații, ci prin capacități, investiții, cooperare și voință politică. Iar o platformă nouă, fie ea produsă în țară sau procurată din exterior, are valoare numai dacă este integrată într-un sistem funcțional de detectare, identificare, urmărire, decizie și neutralizare.
Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control
Începem cu faptul că R. Moldova este stat independent, suveran. Stat care, în principiu, singur își formează agenda, atât pe intern, cât și în relațiile externe. Totodată, atâta timp cât Moldova nu produce armament letal, cum ar fi tancuri, avioane, rachete etc., ea nu este vizată de niciun organ, de nicio legislatură internațională la capitolul dat. Ea poate, are tot dreptul să producă acel armament, acel complex necesar pentru autoapărare, pentru a-și asigura securitatea și suveranitatea.
Asta este evident. Cum spuneau înainte, în R. Moldova de la o poștă se vede care și ce păreri, ce opinii împărtășește și de ce. Fie socialiștii lui Dodon, fie alte partide, ele sunt puternic ghidate de punctul de vedere al Moscovei și, în cazul dat, dacă Moscova s-a exprimat că producerea dronelor ar putea să transforme R. Moldova în calitate de subiect de atac, înseamnă că toți acei care împart poziția Moscovei o susțin și o promovează. Momental, au lansat un cor bine instrumentat, în care ei găsesc motive, găsesc explicații pentru ceea ca Moldova să nu facă așa cum nu-i place Rusiei.