Trafic intens la punctul de trecere al frontierei Leușeni, pe sensul de ieșire din R. Moldova
Potrivit Poliției de Frontieră, la această oră, în postul vamal de frontieră Leușeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport, fiind aglomerată direcția de ieșire din R. Moldova.
Autoritățile de control întreprind măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier.
„Au fost deschise două piste suplimentare, a fost aplicată procedura REVERS, iar activitatea se desfășoară la capacitate maximă, pe 5 piste de control la ieșire”, anunță Poliția de Frontieră.
Participanții la traficul transfrontalier sunt îndemnați să opteze din timp pentru traversarea prin PVFI Costești, PVFI Leova sau PVFI Cahul.