Un fotbalist din Edineț, disputat de echipele naționale ale României și Franței

Virgiliu Postolachi, fotbalistul originar din R. Moldova, care evoluează la echipa de tineret a celebrei echipe de fotbal franceze Paris Saint-Germain ar putea să nu joace niciodată pentru echipa națională de fotbal a R. Moldova.

Presa din Franța scrie ca Federația Română de Fotbal (FRF) a demarat procedura pentru naturalizarea lui. Site-ul francez RMC Sport notează că FRF a început demersurile pentru naturalizarea lui Virgiliu Postolachi, care joacă în postura de atacant al PSG. Jucătorul de 18 ani nu are însă cetățenie română, ci doar cetățenia R. Moldova și cea a Franței. Acesta s-ar fi întâlnit însă cu oficiali ai FRF. Sursa citată menţionează că Federația din România vrea să-l integreze pe Postolachi în echipa Under-20. Loic Tanzi, un jurnalist francez a scris recent pe o rețea de socializare că fotbalistul a fost la începutul lunii aprilie la București, pentru redobândirea cetățeniei române.

FRF încearcă să-i obţină cetăţenia română fotblistului şi mizează pe faptul că procedurile în acest sens sunt simplificate pentru locuitorii din R. Moldova, scrie presa de peste Prut. Potrivit RMC Sport, nu este exclus ca Postolachi să fie selecţionat şi la loturile de juniori ale Franţei. În vârstă de 18 ani, este campion al Franţei cu echipa U17 a celor de la PSG. Vârful a fost decisiv în finala campionatului Under 17, în care a marcat două goluri pentru PSG în victoria cu rivalii de la AS Monaco, scor 3-0, anul trecut. La începutul lunii decembrie a anului trecut, Postolachi a ieşit în evidenţă printr-un gol marcat pentru PSG U19 în meciul de Youth League cu Bayern, câştigat cu 3-1, notează prosport.ro.

Născut pe 17 martie 2000, în Edineț, R. Moldova, Postolachi a jucat mai întâi pentru echipa Under 17 a lui PSG, iar la începutul acestui sezon a fost promovat la echipa Under 19 şi a primit primul contract de fotbalist profesionist. Capabil să joace oriunde în linia ofensivă, tânărul vârf a jucat în şase meciuri de Youth League în acest sezon şi, pe lângă reuşita în poarta lui Bayern, a punctat şi în partida contra lui Celtic (3-2 pentru PSG). A prins, însă, doar 159 de minute în cele şase partide, nejucând niciodată mai mult de o repriză, notează sursa citată.

Pe site-ul oficial al clubului din capitala Franței este indicat faptul că Virgiliu Postolachi este originar din Edineț, R. Moldova.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *