Principală  —  Ediţia PRINT  —  Sportiv   —   Tânărul fotbalist de 18 ani…

Tânărul fotbalist de 18 ani din Edineț disputat de Moldova, Franța și România alege România? Reacția FMF

(Photo by Suhaimi Abdullah/Getty Images for ICC)

Virgiliu Postolachi, fotbalistul de 18 ani al celor de la Paris Saint-Germain (PSG), originar din Edineț, R. Moldova a înscris primul său gol pentru campioana Franței, la scurt timp după ce a semnat primul contract de fotbalist profesionist. Reușita din ultimul minut al meciului cu Atletico Madrid, care i-a adus victoria lui PSG cu scorul de 3-2, a stârnit un nou val de discuții despre viitorul acestuia. Federația Română de Fotbal (FRF) anunță că basarabeanul și-ar fi anunțat intenția de a juca pentru echipa națională a României, în timp ce reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) încă așteaptă ca familia Postolachi să ia o decizie finală. Postolachi deține și cetățenia franceză.

Luni, 30 iulie 2018. Meciul PSG – Atletico Madrid se îndrepta spre un rezultat de egalitate. În minutul 90 însă, Virgiliu Postolachi, fotbalistul de 18 ani al campioanei Franței a recuperat o minge la marginea careului, a driblat și a șutat imparabil spre vinclul porții echipei Atletico, aducând victoria lui PSG. A fost primul gol la profesioniști marcat de Postolachi, desemnat ulterior omul meciului. Fotbalistul s-a fotografiat cu trofeul şi a postat imaginea pe contul personal de Instagram. La scurt timp, s-a reluat șirul discuțiilor despre viitorul acestuia, disputat de naționala Moldovei, a României și a Franței.

FRF: „Și-a manifestat dorinţa de a juca pentru România”

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, marţi, că federaţia din România speră să rezolve până în toamnă problema acordării cetăţeniei române lui Virgiliu Postolachi pentru ca acesta să evolueze pentru naționala României. „Pe Virgil Postolachi îl monitorizăm din luna septembrie a anului trecut. Geolgău l-a tot urmărit la echipa a doua a PSG, ştim de el de mult timp. Problema este cu obţinerea cetăţeniei, noi încercăm să facem tot ce ţine de noi să-i obţinem cetăţenia română acestui băiat. Sunt implicaţi de multă vreme toţi factorii care se pricep la treaba asta şi sperăm ca toamna asta să reuşim să punem la punct toate lucrurile. El şi-a manifestat dorinţa de a juca pentru România şi acesta este cel mai bun lucru. Bunicii lui au fost cetăţeni români şi îndeplineşte din punct de vedere juridic, legal, toate cerinţele pentru a obţine cetăţenia română”, a declarat Stoichiţă, la Pro X.

FMF: „Acum, situația deja depinde doar de familia Postolachi”

Și FMF îl monitorizează pe Virgiliu Postolachi și speră ca acesta să joace pentru naționala R. Moldova. „Federația face tot ce este posibil pentru ca să-l aducă la națională. Posibilitățile noastre sunt însă limitate. Nimeni nu-l poate impune să vină la naționala Moldovei. Acum, situația deja depinde doar de familia Postolachi. Ei decid soarta băiatului. Ei, nouă, Federației Moldovenești de Fotbal, nu ne-au refuzat categoric. Discuții se duc cu tatăl băiatului. Am convenit să revenim la discuții în luna august, ieri însă am citit în presă altceva. Eu nu am cum să reglez această situație și cred că nimeni din Moldova nu este capabil să regleze situația sau de a-l convinge pe băiat să vină să joace pentru naționala Moldovei. Dacă decizia, pe intern, în familie, s-a luat ca el să joace pentru naționala României, nu e nici o problemă, să joace, doar că vreau să văd cum o s-o facă, pentru că sunt anumite prevederi care nu-i permit să joace pentru naționala României. Dar, hai s-o vedem și pe asta”, a declarat Dragoș Hâncu, vicepreședintele FMF, solicitat de ZdG.

Virgiliu Postolachi a fost deja convocat la echipa națională a Moldovei pentru două meciuri amicale pe care naționala le-a disputat în luna mai. Acesta însă nu a dat curs invitației. „Atunci când a refuzat a spus că a avut ceva examene, la școală. Putem verifica cumva lucrul ăsta? Nu. Se pot invoca mereu motive. El o să fie invitat. Noi o să-l invităm ori de câte ori o să avem posibilitate. Dar, deja ține de el, nemijlocit, dacă dă curs solicitării noastre sau nu”, precizează Dragoș Hâncu. „Fără doar și poate R. Moldova are nevoie de un asemenea fotbalist. Moldova are nevoie nu doar de Virgiliu Postolachi, ci de mulți fotbaliști. Dar, asta nu înseamnă că toți cei care sunt astăzi sunt de nivel prost, iar tot fotbalul moldovenesc se reduce la Virgiliu Postolachi”, a punctat oficialul.

A plecat din R. Moldova când avea doi ani

Dragoș Hâncu a mai menționat că ambii părinți ai lui Virgiliu Postolachi cunosc și vorbesc limba română. „El e plecat de mic în Franța. Cam de la doi ani, din câte eu cunosc. Părinții lui vorbesc perfect limba română, pentru că sunt de aici, din R. Moldova. Și Virgiliu vorbește limba română, dar cu un anumit accent pentru că în familie s-a mai vorbit în română”.

Recent, Virgiliu Postolachi a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune de la București, Pro TV că i-ar plăcea să joace pentru naționala României, deși nu a luat o decizie finală. „Dacă România îmi face o propunere, sunt deschis oricărei convocări! Ar fi şi România o variantă, eu sper că da. Îmi plac şi Neymar, şi Mbappe. Vorbesc şi limba română, dar cu accent franţuzesc aşa”.

Tatăl fotbalistului: Pe Virgiliu îl intersează însă doar naționala de tineret a României.

Ulterior, și tatăl său ar fi declarat într-un interviu pentru libertatea.ro că fiul său ar fi ales deja să joace pentru România. Vedeți, mai jos, interviul integral cu Oleg Postolachi, tatăl tânărului de la PSG, acordat pentru Libertatea.ro.

Libertatea: Bună ziua, domnule Postolachi. Fiul dumneavoastră este disputat de Federațiile din Moldova și din România. Pentru ce națională vrea el să joace?
Oleg Postolachi: 
Virgiliu vrea să joace pentru România. E tânăr, și deocamdată nu este copt pentru prima reprezentativă, dar își dorește să evolueze la selecționata de tineret Under 21 a României. Moldova îl convoacă fără să ne întrebe, dar nu ne interesează. Am și vizitat cantonamentul naționalei României, iar băiatul a fost impresionat.

Oficialii federației de la Chișinău susțin că Virgiliu și-a făcut recent pașaport moldovenesc și trag speranțe că va alege naționala Moldovei.
Nici vorbă. E adevărat, am fost la Chișinău să-i facem buletin de Moldova, deoarece el avea doar doi ani când ne-am stabilit în Franța. Iar pentru procedura de redobândire a cetățeniei române, la care apelează toți moldovenii, trebuie să facem dovada că este cetățean moldovean.

Moldovenii invocă regulamentele FIFA și UEFA, potrivit cărora Virgiliu n-ar avea drept de joc pentru România decât dacă joacă cinci ani în Liga 1.
Nu cunosc aceste legi, e treaba Federației Române de Fotbal, dar nu cred că se aplică și în cazul unui jucător care își redobândește cetățenia. Francezii sunt și ei pe capul băiatului, dar pentru a-l convoca la selecționatele U19 și U20. Pe Virgiliu îl intersează însă doar naționala de tineret a României. Bunicii au fost români, pe vremea când Basarbia făcea parte din România Mare.

Mihai Stoichiță speră ca situația să se rezolve până în septembrie. În ce stadiu este dosarul despus la Autoritatea Națională pentru Cetățenie?
Până la ora actuală nu primit nicio veste. Am depus actele în urmă cu trei luni și jumătate, patru luni.

Virgiliu vorbește românește?
Vorbește, dar cu accent franțuzesc.

Cum a aflat Ion Geolgău de Virgiliu?
Prin intermediul unui impresar din Spania. Am și un prieten agent francez, care are legături în România și îl cunoaște pe Vlad Munteanu.

Cum a început Virgiliu să joace fotbal?
Pe la doi-trei ani mă juca cu el cu mingea. Când nu-i dădeam balonul se învinețea la față de nervi. La 5-6 ani l-am dus la o școală de fotbal, iar la 13 ani a fost disputat de mai multe cluburi. În cele din urmă am avut de ales între AS Monaco și PSG. Am ales PSG, noi locuind în cartierul Saint-Germain-des-Prés. A ieșit de două ori campion de juniori U17.

Născut la Edineț, în martie 2000

Virgiliu Postolachi sărbătorește golul cu antrenorul său, Thomas Tuchel

Presa din România i-a acordat un spațiu amplu lui Virgiliu Postolachi în ultima săptămână. Digi24.ro, cu trimitere la instituții media internaționale a scris că presa internaţională l-a ridicat în slăvi pe Postolachi după golul superb reușit în poarta celor de la Atletico Madrid, de la marginea careului, după ce a driblat elegant un jucător de-al lui Diego Simeone.

În opinia site-ului eurosport.fr, Postolachi a înscris un gol în genul celor reuşite de Edinson Cavani, celebrul atacant uruguayan al lui PSG. L’Equipe l-a desemnat pe Virgiliu Postolachi omului meciului, numindu-l pe Postolachi „atacant franco-moldav”. ,„Tânărul atacant franco-moldovean” s-a remarcat şi prin felul în care a făcut faza defensivă, mai scriu cei de la L’Equipe. Celebrul The Sun a scris și el despre Postolachi. „Magnifique. PSG – Atletico Madrid 3-2: Virgiliu Postolachi a marcat un gol uluitor în ultimele momente după o execuţie frenetică”, iar France Football a amintit că „partida se îndrepta spre loviturile de departajare, când tânărul atacant Virgiliu Postolachi a aşezat balonul în plasa laterală”.

Directorul sportiv al centrului de formare PSG, Luis Fernandez, îl laudă pe „Posto” în „Le Parisien. Sunt foarte fericit pentru el. E un tânăr în plin progres. Iar acesta este doar începutul. Are calități frumoase”. E deja o mare mândrie pentru mine că Thomas Tuchel m-a ales să joc pentru prima echipă a lui PSG. Am așteptat acest gol cu nerăbdare și iată că l-am reușit”, a puncat și fotbalistul, după gol.

Digi24 scrie că la vârsta de 18 ani, Postolachi se poate lăuda cu două titluri de campion al Franței, cu U17 în sezoanele 2015-2016 și 2016-2017. Fotbalistul, care a fost cooptat de către scouterii celor de la PSG încă de acum cinci ani, din vara lui 2013, a reușit o „dublă” în finala campionatului francez, dintre PSG U17 și AS Monaco U17, scor 3-0, disputată la data de 3 iunie 2017. În timpul sezonului trecut, Postolachi a fost promovat la U19, unde a fost iar extrem de apreciat. Tocmai de aceea, Virgiliu a fost utilizat și în șase partide ale francezilor din Youth Champions League reușind să marcheze și două goluri, pe terenul celor de la Glasgow Rangers și al lui Bayern Munchen. În partea a doua a jucat și pentru echipa a doua a lui PSG, angrenată în „Național 2”, echivalentul Ligii 4 în România. Virgiliu Postolachi este născut pe 17 martie 2000, în Edineț, R. Moldova, informație consemnată și pe site-ul oficial al campioanei Franței. Acesta deține cetățenia R. Moldova și a Franței, iar presă din hexagon a scris în ultimele luni că nu este exclus ca Postolachi să fie convocat și la loturile naționale ale Franței.

(Photo by Suhaimi Abdullah/Getty Images for ICC)