Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Vizite suspendate și colete dezinfectate:…

Vizite suspendate și colete dezinfectate: măsurile instituite în penitenciare pe timp de coronavirus

Situația epidemiologică din R. Moldova a impus măsuri de prevenire și control a infecției cu COVID – 19 și la nivelul instituțiilor penitenciare. Astfel, în cadrul sistemului administrației penitenciare a fost instituit un regim special care implică, totodată, limitarea vizitelor și întrevederilor pentru deținuți.

Deși vizitele au fost suspendate, deținuții pot beneficia în continuare de colete, recepționarea cărora nu a fost încă suspendată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Oleg Pantea, regimul special a fost instituit începând cu 12 martie.

„Coletele sunt acceptate în instituțiile penitenciare. Persoanele care aduc coletul îl transmit serviciului de recepționare. Geanta în care este adus coletul este întoarsă rudelor, iar produsele se pun într-un vas și sunt dezinfectate, după care se transmis în celulă persoanei deținute”, spune Oleg Pantea.

Purtătorul de cuvânt al ANP ne-a mai comunicat că periodic este dezinfectată și încăperea unde sunt recepționate coletele respective.

Printre măsurile instituite de ANP se mai numără și faptul că funcționarilor le este verificată zilnic temperatura, fiind completat și un chestionar de evaluare a fiecărui funcționar. Totodată, pentru a evita o eventuală îmbolnăvire a acestora, ANP a limitat repartizările pe grupuri ale funcționarilor.

Lista măsurilor întreprinse în sistemul administrației penitenciare și în instituțiile de detenție în contextul COVID-19:

  • se instituie carantină în instituțiile subordonate sistemului administrației penitenciare;
  • se suspendă vizitele și întrevederile;
  • se interzic transferurile deținuților la cererea personală, cu excepția internării în cadrul spitalului penitenciar și în instituțiile medico-sanitare publice;
  • se suspendă organizarea audiențelor la sediul ANP cât și în instituțiile subordonate până la 23 martie 2020;
  • se interzice transmiterea în instituțiile penitenciare a pachetelor cu provizii și a coletelor de către persoanele care au febră sau alte semne vădite de viroză;
  • evitarea supraaglomerărilor atât în rândul deținuților cât și a personalului;
  • suplinirea stocurilor de echipament (măști de protecție, termometre electronice multifuncționale, etc.), medicamente, preparate biodistructive;
  • persoanele cu drept de acces au obligația de a completa un chestionar în incinta punctului de control, în restul instituțiilor din cadrul sistemului administrației penitenciare inclusiv Administrația Națională a Penitenciarelor chestionarul se va completa la intrarea în sediu.
  • desfășurarea orelor informative cu persoanele private de libertate privind conștientizarea riscurilor asociate infecției Coronavirus de tip nou și a comportamentului preventiv necesar a fi adoptat în vederea prevenirii oricărei situații de risc, etc.