Principală  —  IMPORTANTE   —   Victimele COVID-19: Cine moare de…

Victimele COVID-19: Cine moare de noul coronavirus în R. Moldova

Până astăzi, 7 aprilie, la o lună de la anunțarea primului caz de infectare cu noul coronavirus, în R. Moldova au fost înregistrate 22 de decese provocate de virusul COVID-19.

Astfel, și-au pierdut viața 13 femei și nouă bărbați. Trei oameni erau medici. Vârsta medie a persoanelor care au murit este de 58 de ani. Cea mai în etate pacientă avea 81 de ani, iar cea mai tânără – 27 de ani. Majoritatea persoanelor infectate sufereau și de alte boli, conform anunțurilor făcute de responsabilii de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

În continuare, ZdG vă prezintă informațiile obținute de la autorități despre cele 22 de oameni care au murit din cauza COVID-19:

  • 1. Prima persoană care a decedat din cauza COVID-19 a fost o femeie de 61 de ani din localitatea Bălceana, Hâncești. Revenită din Italia, aceasta a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, cu infecție respiratorie acută și cu pneumonie bilaterală, iar ulterior, la 15 martie, starea ei s-a agravat, fiind transferată la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Femeia suferea de boli cronice, precum hipertensiune de gradul 2 și diabet zaharat de tip 2.
  • 2. Ecaterina Litvinschi, originară din Cricova, a fost primul medic decedat din cauza noului coronavirus. În anunțul făcut la 27 martie era menționat că femeia de 79 de ani activa la Centrul Național de Medicină Urgentă Prespitalicească și avea mai multe afecțiuni: diabet, insufiecienta cardiacă. Ea fusese internată din 19 martie, iar la 24 martie – transferată la Spitalul Clinic Republican.
Ecaterina Litvinschi. Sursa foto: Facebook/Iurie Botnari
  • 3. O femeie de 55 de ani din Tiraspol decedase la 29 martie, dar confirmarea testului la COVID-19 venise la 31 martie, când presa din regiunea transnistreană scria că aceasta mai suferea de diabet zaharat, boli de inimă și pneumonie bilaterală, fiind internată în Secția de pneumologie împreună cu un pacient infectat cu noul coronavirus. Autoritățile R. Moldova anunțau că au aflat din surse neoficiale despre deces.
  • 4. Un bărbat de 57 de ani, originar din Colicăuți, Briceni, a decedat la spitalul din Edineț al 31 martie. „Atunci când au fost prelevate probele, pentru că existau suspiciuni pentru Covid-19, au fost ascunse informațiile că a fost în contact cu anumite persoane. Ca rezultat, această persoană a intrat în contact cu un număr impunător, inclusiv, de lucrători medicali. Știu că o să apară întrebări de ce a fost și a rămas spitalizat la acest spital din Edineț. Atunci când persoana s-a adresat, după ce i-au fost făcute investigațiile medicale, a pierdut cunoștința, iar medicii au decis că nu este posibilă transportarea acestui barbat la un spital specializat. A rămas izolat de unul singur, până la venirea probelor. Cu regret, astăzi, când au fost procesate aceste probe, am aflat că persoana este decedată”, informa atunci ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
  • 5. O femeie în vârstă de 59 de ani din Slobozia a fost a cincea persoană decedată din cauza virusului COVID-19. Conform presei din regiunea transnistreană, și în acest caz testul a fost confirmat după ce pacienta a murit, la 1 aprilie.
  • 6. COVID-19 a făcut o provocat al șaselea deces la 2 aprilie. Era vorba despre o femeie de 53 de ani din Ștefan Vodă, internată în cadrul unei instituții spitalicești din capitală. Aceasta suferea şi de alte maladii cronice, anunțau responsabilii de la MSMPS.
  • 7. Ludmila Caraion, medic la Substația Medicală Urgentă din Soroca, în vârstă de 65 de ani, a decedat la 3 aprilie. Infectată cu virusul COVID-19, femeia fusese internată la 26 martie la Spitalul Clinic Republican și mai suferea de hipertensiune arterială de gradul II, cardiopatie ischemică și bronhopneumopatie obstructivă cronică.
Ludmila Caraion. Sursa foto: CNAMUP
  • 8. Tot la 3 aprilie a decedat și un bărbat în vârstă de 66 de ani din municipiul Chișinău, care fusese internat, la 1 aprilie, în stare extrem de gravă la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: cardiopatie ischemică, hepatită cronică de etiologie mixtă, boală renală cronică st. III.
  • 9. Un pacient de 79 de ani, internat din 28 martie la Spitalul Clinic Republican în stare gravă a decedat la 4 aprilie. Bărbatul suferea și de alte maladii cronice.
  • 10. O femeie de 27 ani din Tiraspol. Comorbidități: diabet zaharat, nefropatie st. V, insuficiență renală cronică, nefroscleroza.
  • 11. O femeie de 57 ani din Chișinău. Comorbidități: diabet zaharat, decompensat HTA, pneumonie bilaterală, boală ischemică.
  • 12. O femeie de 65 ani din Chișinău, care mai suferea de pneumonie comunitară segmentară pe dreapta, insuficiență respiratorie de gradul II, insuficiență renală acută, nefropatie toxică, insuficiență cardiacă, demență organică, boala Alzheimer.
  • 13. Un bărbat în vârstă de 41 de ani, internat la Institutul de Medicină Urgentă la 30 martie. Comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat de gradul II, boală renală cronică.
  • 14. O femeie din Fălești, în vârstă de 71 de ani, internată la spitalul din același raion din 28 martie. Comorbidități: cardiopatie ischemică și infarct miocardic. Astfel, la 4 aprilie au fost înregistrat șase decese provocate de noul coronavirus.
  • 15. Valeriu Pripa, un medic de 59 ani, care activa în cadrul unei clinici private, a decedat la 5 aprilie. Pe lângă COVID-19, acesta suferea şi de hipertensiune arterială de gradul III. Potrivit persoanelor care îl cunoșteau, bărbatul s-a infectat de la soția acestuia, medic de familie.
Valeriu Pripa. Sursa foto: Facebook/Spitalul Repromed
  • 16. O femeie în vârstă de 81 ani, internată în stare extrem de gravă, la Institutul de Medicină Urgentă, la 5 aprilie, a murit a doua zi.
  • 17. La 6 aprilie a decedat și un bărbat de 78 ani, internat la Institutul de Medicină Urgentă din 4 aprilie, în stare gravă. El mai suferea de cardiopatie și hipertensiune arterială.
  • 18. O femeie de 30 ani din municipiul Chişinău, internată la spital din 4 aprilie, în stare foarte gravă. Aceasta mai suferea de diabet zaharat de gradul I.
  • 19. Un bărbat  de 70 ani din raionul Ştefan Vodă, transferat la 4 aprilie de la Spitalul Raional Căuşeni la Institutul de Medicină Urgentă, în stare extrem de gravă. Comorbidități: hipertensiune şi obezitate. Prin urmare, la 6 aprilie au fost înregistrate alte patru decese.
  • 20. Un bărbat de 68 de ani, care a transferat din Căușeni și internat la Institutul de Medicină Urgentă la 3 aprilie în stare extrem de gravă.
  • 21. Un bărbat în vârstă de 68 de ani, internat la spitalul din Glodeni și transferat la 6 aprilie la Institutul de Medicină Urgentă în stare extrem de gravă.
  • 22. O femeie de 54 de ani, internată la 4 aprilie, și-a pierdut viața la 7 aprilie, zi în care au fost înregistrate ultimele trei decese cauzate de COVID-19.

La 7 martie, autoritățile anunțau despre primul caz de infectare cu noul coronavirus, fiind vorba despre o femeie de 48 de ani revenită din Italia. Astăzi, 7 aprilie, în R. Moldova au fost înregistrate 1056 de cazuri, dintre care 40 cazuri de recuperare și 22 de decese.

În total, în lume, conform datelor oficiale, au fost înregistrate peste 76.000 de decese din cele peste 1,3 milioane de cazuri de infectare cu virusul COVID-19.