Un cetățean moldovean a decedat la o fabrică din Irlanda

Un cetățean moldovean în vârstă de 20 de ani, stabilit recent în Irlanda, a murit într-un accident la locul de muncă, fiind strivit de un stivuitor, la o fabrică din orașul Kildare, informează The Irish Post.

Incidentul a avut loc pe 15 februarie, curent. S-a stabilit că bărbatul, un cetățean moldovean cu vârsta de 20 de ani, s-a mutat recent în Irlanda și lucra la compania Kildare Chilling, specializată în furnizarea produselor din carne de vită și miel. Moldoveanul a fost implicat într-un accident la locul de muncă în jurul orei 14:40 și ca urmare a decedat.

Potrivit publicatiei iralndeze, peste tânăr ar fi căzut un utilaj  al unui stivuitor încărcat cu marfă. „Trebuia să-și primească primul salariu în ziua în care a murit”, a declarat o sursă pentru The Irish Post. Ate victime nu au fost înregistrate. Reprezentanții poliției din Kildare au informat Autoritatea pentru Sănătate și Siguranță (HSA) și a fost lansată o investigație.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în primul trimestru al anului 2017, au fost înregistrate 750 de contracte de muncă pentru cetățenii moldoveni. Dintre acestea, 464 pentru Israel, 113 pentru Polonia, 60 – pentru Marea Britanie, 45 – pentru Emiratele Arabe Unite, 44 – pentru Bulgaria, 16 – pentru SUA, 5 – pentru Qatar, două pentru România şi unul pentru Turcia.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *