Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Traficul de autocamioane cu masa…

Traficul de autocamioane cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, redirecționat prin postul vamal Tudora

Serviciul Vamal al Republicii Moldova informează, în baza unui demers transmis de Administrația de Stat a Drumurilor, despre efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile pe tronsonul Palanca.  Lucrările au demarat pe sectorul drumului R-31, km 11.00 – 14.00.

Astfel, în perioada 29 septembrie – 30 octombrie, traficul de autocamioane cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone va fi redirecționat prin postul vamal Tudora.

În vederea evitării unor eventuale inconveniențe, Serviciul Vamal le recomandă transportatorilor de mărfuri să ia în considerare aspectele menționate.