Saga indecișilor
În campania electorală cei implicați din partea politicului, jurnaliștii și sociologii, precum și oricine interesat de politică deseori operează cu noțiunea „indeciși”, avându-se în vedere o parte din participanții la sondaje care nu au răspuns despre cum ar vota la eventuale alegeri, fie din cauză că nu sunt deciși, fie refuzând, din varii motive, să-și anunțe preferințele.
Mai jos câteva gânduri și observații post-electorale la subiect, gândite la rece. De ce acum? Tocmai pentru ca să fim mai departe de alegeri și fierbințeala lor.
Prima constatare ar fi speranțele foarte des exagerate, investite de către concurenții electorali în alegătorii „indeciși”. Or, caracterul „indecis”, în mare parte, nu ascunde preferințe politice neclare sau refuzul de a o recunoaște, ci eventuala neparticipare la vot. Anume așa. Anii și sutele de studii socio-politice la care am participat sugerează că „indecișii” din sondaje, de obicei, nu participă la alegeri. Din varii motive – neîncredere în toate și în tot, lipsă de interes în politică, indiferență etc. Este suficient un simplu calcul matematic, pentru care trebuie să ținem cont de faptul că sondajele de fiecare dată reprezintă doar alegătorii prezenți fizic în țară (pe partea dreaptă a Nistrului), spre deosebire de listele electorale care includ toți cetățenii cu drept de vot. Astfel, ar fi mai corect să ne raportăm la Biroul Național de Statistică, care estimează un pic peste 2 milioane de cetățeni adulți aflați în R. Moldova. La ultimele alegeri parlamentare au participat în total 1,48 de milioane alegători, dintre care 1,24 de milioane au votat în interiorul țării (fără diaspora și stânga Nistrului).
Dacă raportăm acest număr la populația aflată în țară, avem o prezență de 72%. Nicicum de 100%. Și asta în orice circumstanțe, câteva zeci de procente de alegători din varii motive nu participă la vot. Mai mult ca atât, în sondaje, de regulă, pare a fi supraestimată intenția de a merge la vot. Acest lucru nu înseamnă neapărat răspunsuri nesincere. E vorba de intenție care deseori nu se materializează, dar și de percepția obligativității votului – participarea la votare este dezirabilă.
În sondajul CBS-AXA / CIVIS / WatchDog din perioada 20-30 iunie 2021, 76% se declarau siguri că vor merge la vot. Alții, aproape 12%, admiteau că, probabil, vor vota. Iar calculele de mai sus arată că finalmente ar fi participat doar 72% dintre cei prezenți acasă, aceasta însemnând că, chiar și cei care în sondaj spun cu cine vor vota, nu ajung de fiecare dată la urne.
O altă asumpție oarecum eronată ar fi să ne așteptăm că ponderea indecișilor ar trebui să fie una constantă. Nici pe departe. Cel puțin două observații o contrazic. Numărul alegătorilor care participă la alegeri variază de la scrutin la scrutin.
În istoria măsurărilor în cadrul Barometrului de Opinie Publică (BOP), timp de 20 de ani, ponderea indecișilor a variat între 11% și 45%. Această variație necesită mai multă analiză. De-a lungul anilor, mereu a persistat poziționarea ponderii indecișilor în anti-fază, cu ratingul principalului partid de stânga pe atunci – PCRM. La fel e și în cazul partidelor de dreapta. Aceasta vorbește despre caracterul migrării către indeciși a alegătorilor dezamăgiți.
Și mai vizibil acest lucru transpare când analizăm evoluția indecișilor față de ratingul PCRM în anii 2001-2011, când variația ponderii indecișilor, de 60%, venea din variația ratingului PCRM.
O mică abatere. Ponderea indecișilor nu variază în funcție de casa de sondaje, dacă metodologiile sunt similare. În anii 2001-2011, când practic toate edițiile BOP au fost realizate prin rotație de trei case de sondaje, se înregistrau ponderi apropiate ale indecișilor.
După 2011, lucrurile aproape că nu se schimbă, deși BOP rămâne realizat (ca și număr de sondaje) preponderent de două companii – CBS-AXA, 11 ediții, pondere medie indeciși – 29,1%; CIVIS, 6 ediții, pondere medie indeciși – 23,0%.
Se remarcă și faptul că variațiile maxime ale ponderii indecișilor par a fi prilejuite de unele stări specifice eșichierului politic, cel puțin prin situații politice distincte. De exemplu, a avut loc o explozie (dacă putem utiliza acest termen) a ponderii acestora în anii 2007-2008, când liderul politic de atunci, PCRM, cel puțin pentru o perioadă își erodase greutatea. Apoi perioada pre-electorală din toamna 2018 – iarna 2019. Apoi un salt în iunie 2020, aici fiind suspectați doi factori – COVID-19, precum și faptul că a fost singurul BOP realizat prin sondaj telefonic.
Nu putem pretinde la o analiză profundă a temei, care necesită o cercetare mult mai detaliată, pe care breasla nu și-o poate permite, cel puțin, din lipsa cererii. Or, trebuie să recunoaștem că sondajele în R. Moldova în continuare sunt contractate și consumate precum „felinarul de către un om beat, mai degrabă ca punct de sprijin decât conform destinației”.
Ion Jigău, Vasile Cantarji
