Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Remdesivir - aprobat oficial, de…

Remdesivir – aprobat oficial, de către SUA, ca primul medicament care tratează Covid-19

Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite ale Americii (F.D.A) a emis la 22 octombrie 2020 o notă prin care a anunțat că a aprobat oficial REMDESIVIR ( denumirea comercială Veklury ) ca primul medicament care tratează Covid-19. Autoritatea americană precizează că reprezintă o măsură ce indică încrederea Guvernului SUA în utilizarea sa sigură și eficientă pentru pacienții spitalizați.

Medicamentul a fost aprobat pentru adulți și pacienții pediatrici cu vârsta de cel puțin 12 ani și cu o greutate de cel puțin 40 de kilograme, care necesită spitalizare pentru Covid-19.

Anterior, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a autorizat importul a circa 7000 flacoane de Remdesivir, cu denumirea comercială Covifor si Desrem.

Primul medicament autorizat pentru tratamentul pacienților infectați cu noul tip de coronavirus a ajuns în Republica Moldova, dar nu și la pacienții infectați cu COVID-19. Potrivit lui Eremei Priseajniucdirectorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), preparatul Remdesivir va ajunge în instituțiile medicale timp de 10 zile de la procedura de licitație care este efectuată de Centrul de Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS). Priseajniuc susține că repartizarea se va face în funcție de necesitățile fiecărei instituții medico-sanitar publice, iar ulterior va fi stabilită cantitatea distribuită către acestea.

În R. Moldova, preparatul Remdesivir este prevăzut în Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou”, utilizat în tratamentul pacienților infectați cu virusul SARS COV-2.

Sursa: fda.gov