Programarea online, probă de netrecut pentru doritorii de a obține permis de conducere

Vor să susțină examenul pentru a obține permis de conducere, dar nu reușesc nici măcar să se programeze pe site-ul Agenției Servicii Publice (ASP). Doritorii de a obține permis de conducere sunt obligaţi să aştepte luni întregi pentru a se putea programa la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere de categoria B. Unii sunt nevoiți să-și petreacă nopțile și să-și înceapă zilele dimineața devreme butonând pe site-ul ASP, sperând să se poată programa online.

Programarea online pe site-ul ASP este singura posibilitate de a te înscrie la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Conform informațiilor disponibile însă pe site, programarea nu este posibilă până la sfârşitul anului 2019. Pe de altă parte, legea prevede că persoana care nu susţine proba practică în decursul unui an din momentul susţinerii probei teoretice, este obligată să susţină proba teoretică a examenului în mod repetat.

După ce pe rețelele de socializare mai multe persoane s-au plâns că nu reușesc să se programeze online la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, Ziarul de Gardă a decis să facă un experiment pentru a verifica cât de accesibilă este platforma online pentru programare. Prin simpla accesare a site-ului programari.registru.md/ constatăm că până la sfârșitul anului 2019 nu există nici o dată disponibilă pentru programarea simplă. Nici pentru programarea urgentă nu sunt disponibile zile de examene, în condițiile în care pentru acest serviciu, doritorii trebuie să achite o taxă de 300 lei.

Programare urgentă/simplă la examenul practic de obținere a permisului de conducere

„Desigur nu e normal să aştepţi atât, dar nu ştiu cum pot să vă răspund la această întrebare”

În încercarea de a obține mai multe informații am sunat la numărul de telefon afişat pe site-ul Agenției. Acolo am fost redirecţionaţi către serviciul relații cu presa al ASP. Persoana responsabilă din cadrul serviciului de presă ne-a oferit o listă cu datele de contact ale mai multor funcționari care ne-ar putea răspunde la întrebări. Am apelat aceste numere timp de trei zile consecutiv, însă nimeni nu a răspuns. Am telefonat și în anticamera directorului ASP, Sergiu Răilean unde, la fel, nimeni nu a răspuns la telefon.

Într-un final am reușit să vorbim cu şeful adjunct din cadrul Direcției calificare a conducătorilor auto, Vladimir Răilean. Acesta ne-a comunicat că nu este la curent cu problema sesizată.

Eu nu sunt programist să ştiu care e cauza acestei probleme. Cred că nu mai sunt locuri libere. Desigur nu e normal să aştepţi atât, dar nu ştiu cum pot să vă răspund la această întrebare,” a precizat Răilean.

Pe site-urile de socializare mai mulți internauți și-au manifestat nemulțumirea cu privire la faptul că nu reușesc să se programeze online la examenul practic pentru obținerea permisului de conducere. Unele persoane spun că în încercarea de a se programa, intră pe site-ul ASP în primele ore ale dimineții, iar alții, chiar în timpul nopții.

„După ce am susținut teoria, am fost programată la practică abia peste două luni și ceva. Nu am susținut. Acum să mă înregistrez trebuie iar să aștept trei luni. Vorbim de luni întregi în care trebuie să aștepți”, se arată în comentariul unei tinere.

Am discutat și cu câteva persoane care, la fel, s-au confruntat cu această problemă. Nichita Răilean susține că încearcă de doua săptamâni să se programeze online, însă fără succes fiindcă toate zilele sunt ocupate: „Să te programezi la examen este pur și simplu imposibil, mai ales să obții permisul. Birocrația stopează procesul enorm. Eu cred că anume astfel de procese aduc dezamăgire țării noastre, pentru că așa un lucru simplu cum ar fi obținerea unui permis de conducere, îți ia foarte mult timp”.

Un alt tânăr ne-a spus că încearcă să se programeze dimineață de la orele 06:00 și 07:00, însă de multe ori site-ul nici nu funcționează la acestă oră: „După ce am trecut examenul teoretic, trebuia să merg la examenul practic, însă nu l-am susținut din cauză că era încă iarnă și zăpadă, iar examenul nu a putut fi organizat. Mi s-a spus să mă reprogramez din nou pentru proba practică. Timp de două săptămâni accesez site-ul pentru a mă programa însă nu e nimic liber, nici la urgență. Am mers la Direcția de Calificare a Conducătorilor Auto, poate să mă înregistrez acolo, însă mi s-a spus că ei nu pot face nimic”.

Potrivit Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere, „în cazul în care persoana nu susţine proba practică în decursul unui an din momentul susţinerii probei teoretice, aceasta va fi obligată să susţină din nou proba teoretică a examenului”.

Programarea online este unica modalitate de programare pentru susținerea examenului practic de obținere a permisului de conducere.

Foto: playtech.ro

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *