Principală  —  IMPORTANTE   —   Profilul pacienților testați pozitiv la…

Profilul pacienților testați pozitiv la Covid-19 din cel mai afectat raion. Un post vamal în pericol de a-și sista activitatea?

rnews.ro

Ziarul de Gardă a aflat detalii despre pacienții testați pozitiv la Covid-19 din raionul Ștefan Vodă, unul dintre cele mai afectate de pandemie. Până astăzi, 2 aprilie, au fost confirmate 50 de cazuri.

Potrivit surselor ZdG, lanțul de răspândire al coronavirusului a pornit de la unul dintre medicii Spitalului Raional din localitate.

Totodată, acestea relatează că după ce unul dintre funcționarii Punctului vamal Palanca din apropiere a fost testat pozitiv la Covid-19, activitatea este sub semnul întrebării.

Sursele din sistem spun că din cele zece cazuri recent confirmate de infectare cu COVID-19 din raionul Ștefan Vodă, majoritatea sunt angajați ai Postului vamal Palanca și ai Spitalului Raional (SR) Ștefan Vodă care la rândul lor i-ar fi contaminat pe cei cu care au intrat în contact, inclusiv membrii familiilor. Iată cum a fost răspândit virusul.

1. „C.P.”, chirurg în cadrul Spitalului Raional (SR) Ștefan Vodă;
2. „M.L.”, sat. Talmaza, infirmieră (SR);
3. „S.L.”, sat. Olănești, asistent medical (SR)
4. „G.T.”, sat. Semionovca;
5. „C.I.”  sat. Copceac, taximetrist;
6. „I.E.” vânzătoare în magazinul din în cadrul (SR);
7. „C.D.” sat. Marianca, infirmieră (SR);
8. „B. N.”, or. Ștefan Vodă, șef Post vamal „Palanca”;
9. „B.E”, soția șefului postului vamal Palanca;
10. „B.C”, fiica șefului postului vamal Palanca.

Potrivit surselor noastre, după ce șeful Postului vamal Palanca a fost infectat cu noul coronavirus, există riscul infectării funcționarilor vamali atât din Postul vamal Palanca cât și Tudora, având în vedere că majoritatea angajaților au intrat în contact cu șeful subdiviziunii în ultima perioadă.

Oameni din sistem ne-au informat că angajații Postului vamal se află în incertitudine despre cum trebuie să procedeze, după ce șefii de tură au contactat factorii de decizie din cadrul Serviciului Vamal al R. Moldova, însă nu au fost informați despre care ar fi algoritmul evaluării situației în continuare. 

Angajații sunt îngrijorați de o posibilă infectare cu Covid-19. De aceea, afirmă că există riscul sistării activității Postului Vamal Palanca pe motiv că majoritatea angajaților intenționează să se autoizoleze la domiciliu.

Serviciul de presă al Serviciului Vamal ne-a spus că nu deține o asemenea informație și că „actualmente posturile vamale lucrează în regim normal”. Totodată, purtătorul de cuvânt al instituției ne-a îndemnat să-l contactăm pe Vitalie Drăgancea, consilierul prim-ministrului, menționând că „el este persoana de legătură pe acest subiect” și că ne poate oferi „poziția oficială a Guvernului la acest subiect”.

Apelat de Ziarul de Gardă, Vitalie Dragancea nu a răspuns la telefon, iar mai târziu a revenit cu un apel. După ce i-am comunicat că este sunat de la ZdG, acesta ne-a spus că „este ocupat” și a întrerupt apelul. Ulterior, la îndemnul acestuia, i-am expediat întrebările pe adresa de e-mail. Rugat să ne confirme recepționarea mesajului, Dragancea a răspuns că „poșta o voi vedea fie diseară, fie mâine dimineața” și a ținut să sublinieze că „veți primi răspunsul în termeni legali”. În scurt timp însă consilierul a revenit cu un apel și a negat informațiile „nu este nimic adevărat”.

„Astăzi directorul general al Serviciului Vamal a fost și la Palanca, și la Tudora, a vorbit cu ambele echipe, nu a observat absolut nici o îngrijorare. El nu a mers azi încolo ca rezultat al informațiilor, dar avea programate vizite la trei puncte vamale”, explică acesta.

Cât despre cazul de infectare a colaboratorului serviciului vamal cu noul coronavirus, Dragancea spune că „într-adevăr a avut loc, doar că nu a fost infectarea în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, dar în cadrul unei ședințe la Consiliul Raional Ștefan Vodă și este legat de istoria cu pelerinajul de la mănăstirea Poceaev și persoana nu a contactat ceilalți colaboratori”.

Totodată, reprezentanții Spitalului Raional din Ștefan Vodă ne-au confirmat ieri, 1 aprilie, că spitalul este închis.