Principală  —  IMPORTANTE   —   Persoanele care vor să voteze…

Persoanele care vor să voteze la locul aflării lor, în ziua alegerilor parlamentare, trebuie să declare noul loc de ședere până pe 10 iunie

Persoanele care vor să voteze la locul aflării lor în ziua alegerilor parlamentare anticipate mai au la dispoziție 10 zile pentru a depune cererile privind declararea noului loc de ședere, a anunțat Comisia Electorală Centrală.

Pentru a putea vota la o altă secție decât cea conform domiciliului sau reședinței valabile, cetățenii R.Moldova trebuie să depună o declarație de ședere la autoritatea administrației publice locale din localitatea unde doresc să voteze.

Această procedura îi oferă posibilitatea alegătorului să fie înscris în lista electorală de bază a secției de votare, conform noului loc de ședere declarat și să voteze la respectiva secție.

La depunerea declarației, până pe 10 iunie inclusiv, alegătorul trebuie să prezinte, pentru confirmare, actul de identitate în original.

Declarațiile depuse pentru scrutinele anterioare nu mai sunt valabile.

Alegerile parlamentare anticipate urmează să aibă loc pe 11 iulie curent.