Principală  —  IMPORTANTE   —   Ofițerii CNA efectuează percheziții la…

Ofițerii CNA efectuează percheziții la IP Cahul. Cinci persoane, reținute

Imagine-simbol

Ofițerii Centrului Național Anticorupție(CNA) efectuează percheziții la Inspectoratul de Poliție Cahul. Potrivit reprezentanților CNA, au fost reținute cinci persoane. Acestea sunt bănuiţi de abuz în serviciu şi corupere pasivă.

„La faţa locului sunt ofiţerii Direcţiei generale teritoriale sud a CNA şi procurorii anticorupţie care efectuează acţiuni de urmărire penală în cadrul mai multor cauze de corupţie care vizează angajaţi ai Inspectoratului de poliţie Cahul.
Aceştia sunt bănuiţi de abuz în serviciu şi corupere pasivă. Deocamdată sunt 5 persoane reţinute. Operaţiunea este în desfăşurare şi urmează şi alte reţineri. Vom reveni cu amănunte”, ne-a comunicat purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.

Perchezițiile se desfășoară și în aceste clipe.